Prima pagină Stiinta

Asediul cartofilor şi savanţii care au salvat cea mai mare bancă de seminţe din lume

Nicu Pârlog 05.16.2013 | ● Vizualizări: 525
Banca de seminţe     + zoom
Galerie foto (7)

În vara anului 1941, Abraham Kameraz şi Olga Voskresenskaia, doi cercetători sovietici, recoltau şi studiau noi varietăţi de cartofi din cadrul celei mai mari staţiuni de cercetări agricole din lume: Staţia Experimentală Pavlovsk, situată la 45 kilometri de Leningrad. Soldaţii Wermacht-ului se apropiau implacabili pentru ceea ce avea să fie cunoscută în istorie drept Bătălia Leningradului, soldată cu 875 zile de blocaj şi asediu care au costat vieţile a peste un milion de oameni. Sub obuzele artileriei germane, savanţii sovietici au reuşit salvarea celei mai mari bănci de semninţe şi ascunderea ei în Leningrad. Cu toate acestea bătălia finală pentru salvarea staţiei experimentale nu s-a încheiat nici în zilele noastre.

Nikolai Ivanovici Vavilov şi destinul acestui „Noe” sovietic

Cei doi cercetători au fost printre cei mai buni studenţi ai savantulului Nikolai Vavilov care la rândul său a fost un remarcabil botanist şi genetician sovietic considerat pe bună dreptate un spirit revoluţionar în domeniul agriculturii.

Vavilov s-a născut pe data de 25 noiembrie 1887, într-o mică familie de comercianţi din Moscova, fiind de fapt fratele celebrului fizician Serghei Ivanovici Vavilov. Fiu al unui negustor de cereale şi legume, Vavilov a fost marcat încă din copilărie de foametea care răvăşea satele sărace ale Rusiei.



Prin urmare a ales o carieră în domeniul agricol, fiind pasionat de dezvoltarea plantelor şi crearea de soiuri şi varietăţi noi. În anul 1910 a absolvit Institutul Agricol din Moscova cu o dizertaţie despre melci ca dăunători agricoli.

Între anii 1913-1914 a lucrat în cadrul Catedrei de Botanică Aplicată, precum şi la Catedra de Micologie şi Fitopatologie. În următorii doi ani, Nikolai Vavilov a călătorit în Europe pentru schimburi de experienţă şi s-a remarcat prin colaborarea sa de succes cu biologul britanic William Bateson, nimeni altul decât părintele geneticii.

Cariera şi cercetările sale erau pe val, astfel încât între anii 1924-1935 a activat ca director al Insitutului Unional al Ştiinţelor Agricole din Leningrad. Acolo a dus adevărate activităţi de pionierat ale ştiinţei în plin regim bolşevic represiv. El a fost cel care a invitat-o pe celebra Margaret Newton, un mare expert de talie mondială în domeniul fitopatologiei, să lucreze în cadrul insitutului din Leningrad. Aceasta a refuzat invitaţia, dar a vizitat institutul pentru o perioadă de trei luni.

Vavilov a fost pe rând preşedinte şi vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Agricole din Moscova. A mai fost preşedinte al Societăţii Geografice Unionale, şi fondator al Institutului Unional Fitotehnic. Om de ştiinţă desăvârşit, Vavilov a mai fost director al Institutului de Genetică din cadrul Academiei de Ştiinţe a Uniunii Sovietice, precum şi membru marcant al Comisiei Expediţionare Maritime de pe lângă Academia URSS-ului, şi membru în temutul Comisariat al Poporului din URSS.

A participat în multe expediţii botanice şi agronomice, călătorind astfel pe majoritatea continentelor, fapt extrem de dificil pentru un cetăţean sovietic al acelor vremuri. Ca om de ştiinţă, Vavilov s-a remarcat prin demonstrarea teoriei centrelor de origine ale plantelor de cultură din întreaga lume.

Tot el este omul de ştiinţă  care a descoperit şi formulat teoria seriilor omoloage în variabilitatea ereditară a organismelor.

Arca tuturor seminţelor

În anul 1929 Nikolai Vavilov a călătorit în Asia Centrală cu ocazia uneia dintre cele mai mari expediţii întreprinse de acest savant, destinată descoperirii, colectării şi etichetării soiurilor locale de fructe, legume şi cereale. Pe teritoriul Kazahstanului de astăzi, părintele băncilor de seminţe a descoperit uluit adevărate păduri de pomi fructiferi sălbatici precum meri, peri, pruni, caişi, vişini, cireşi.

În jurul capitalei Alma Ata (Tatăl Merelor în limba kazahă), Vavilov a fost uimit de varietăţile locale de meri şi peri, unde varietăţile domestice erau greu de deosebit de cele sălbatice. Din această adevărată capitală mondială a pomilor fructiferi, Vavilov a trimis seminţe către laboratoarele sale de cercetări de lângă Leningrad.

Copacii şi plantele rezultaţi din cele peste 5.000 varietăţi de seminţe au încolţit în suprafaţa cultivată situată la 45 kilometri sud de Leningrad nu departe de elegantul palat ţarist de la Pavlovsk. Acolo avea să fie construită Staţia de Cercetări Pavlovsk, care a vea să devină în scurt timp cea mai mare colecţie de seminţe din lume.

Soarta sa a fost puternic marcată de avansul armatelor germane în zonă, alături de crâncenul asediul al Leningradului. Pe baza datelor furnizate posterităţii de biografii săi, în anul 1940, Vavilov strânsese o colecţie ştiinţifică care cuprindea peste 200.000 seminţe de plante din întreaga lume.

O parte din colecţiile sale au fost furate în anul 1943 de către o echipă a SS-ului condusă de ofiţerul Heinz Brucker, un expert în genetica plantelor de consum. Cu toate acestea, echipa SS a reuşit să fure doar din teritoriile ocupate de armata germană în Ucraina şi Crimeea. Principala bancă de seminţe, cea de lângă Leningrad, a scăpat cu bine.

La Staţia de Cercetări Pavlovsk, Abraham Kameraz şi Olga Voskresenskaia conduceau echipa de cercetători care sub focul artileriei germane a reuşit transportarea colecţiilor de semniţe în Leningrad unde au fost depozitate pe moment. Trebuie precizat că în acele vremuri protejarea şi menţinerea unei astfel de colecţii era un angajament aproape imposibil. Iarna anilor 1941-1942 a fost una deosebit de aspră şi geroasă.

Toate căile de aprovizionare cu alimente spre Lenigrad fuseseră tăiate de blocada armatelor germane. Locuitorii începuseră deja să moară de foame pe capete după ce câinii, pisicile, şobolanii, gândacii şi vrăbiile fuseseră demult mâncate. Cazurile de canibalism erau la ordinea zilei.

În aceste condiţii cumplite, în institutul unde erau depozitate seminţele, cercetătorii au decis să le protejeze cu preţul propriilor vieţi. Spre exemplu curatorul care avea în păstrare colecţiile care cuprindeau soiurile şi varietăţile de orez, a murit de foame cu toate că era înconjurat de saci de orez...

La fel, Abraham Kameraz şi Olga Voskresenskaia au murit în pivniţa unde erau depozitaţi sacii cu soiurile de cartofi. La sfârşitul asediului, în primăvara lui 1944, nouă dintre cercetătorii care lucrau în Staţia de Cercetări Pavlovsk au murit de foame înconjuraţi de alimente...

Nici lui Vavilov nu i-a fost mai bine. Acest savant extraordinar a avut parte de o soartă atât de absurdă şi crudă, cum se putea întâmpla numai în URSS-ul acelor vremuri. 

Cazul său reprezintă un exemplu clasic al reprimării cercetării ştiinţifice care nu corespundea conceptelor oficiale din Uniunea Sovietică. Vavilov a criticat în numeroase rânduri metodele şi conceptele non-mendeliene ale lui Trofim Lîsenko, un cercetător care câştigase simpatia lui Stalin.

În consecinţă a fost arestat pe data de 6 august 1940 şi a fost condamnat la moarte un an mai târziu de către un Tribunal Militar, fiind acuzat de activitate anti-sovietică. Acest savant genial a fost ulterior anchetat sălbatic timp de 11 luni, fiind interogat şi torturat de circa 400 ori. Pedeapsa cu moartea a fost comunată totuşi la douăzeci de ani de închisoare.

În anul 1942, sovieticii l-au închis în lagărul de la Saratov, unde avea să se îmbolnăvească de pneunonie şi dizenterie. A murit un an mai târziu, ajungând să sfârşească aruncat într-o gropă comună.

În perioada de „destalinizare” a URSS-ului, personalitatea sa a fost reabilitată public în urma deciziei Colegiului Militar al Curţii Supreme a Uniunii Sovietice din data de 20 august 1955. În anii 1960-1970, i s-au recunoscut în totalitate realizările şi meritele ştiinţifice, fiind ridicat postum la largul de Erou al Ştiinţei Sovietice.

Calvar şi speranţe 

Moştenirea lăsată de Vavilov se numeşte în prezent Staţia de Cercetări Pavlovsk şi face parte din cadrul Insittutului de Cercetări în Industria Alimentară N.I. Vavilov. Staţia de cercetare deţine şi la ora actuală una dintre cele mai mari colecţii de seminţe şi de plante agricole din lume.

Dintre acestea circa 90% de soiuri şi varietăţi nu se mai găsesc în nicio colecţie ştiinţifică asemănătoare din lume. Inventarul staţiei cuprinde aproape o mie de soiuri de căpşuni care provin din 40 de ţări, alături de un număr similar de varietăţi de coacăze negre din alte 30 de ţări. Tot la Pavlovsk se mai află 600 soiuri de meri colectate din 35 de ţări şi peste o mie de varietăţi de agrişe, coacăze roşii, cireşe, prune şi zmeure.

Mai mult de jumătate din producţia de coacăze negre din Federaţia Rusă (lider mondial în exportul de fructe de pădure) provin de aici. Vânzarea de coacăze negre pe piaţa internă a Federaţiei Ruse atinge suma de peste 400 milioane $ anual.

Aceste soiuri vechi (multe dispărute din agricultura de larg consum) de fructe, legume şi cereale, sunt deosebit de preţioase deoarece oferă material genetic nou, necesar pentru protejarea soiurilor de cultură împotriva noilor ameninţări concretizate sub forma schimbărilor climatice şi a diverselor forme de dăunători. Astfel de soiuri arhaice sunt foarte căutate de instituţiile ştiinţifice de profil. precum şi de marile concerne alimentare internaţionale.

Din nefericire, uriaşa bancă de genofond vegetal care a supravieţuit asediului Leningradului, nu este nici astăzi scutită de ameninţări. Staţiunea de cercetări a fost pusă în pericol de politicile neo-liberale ale guvernului Elţân care a decis vânzarea domeniilor publice şi de stat către diverşi dezvoltatori şi afacerişti.

Staţia de Cercetări Pavlovsk este situată astăzi în periferiile Sankt Petersburgului şi este înconjurată de case noi de vacanţă şi blocuri de apartamente de lux, ridicate aici datorită proximităţii somptuosului palat Pavlovsk, construit de faimoasa ţarină Ecaterina cea Mare. Prin urmare, în anul 2009 Ministerul Dezvoltării Economice a  decis ca o cincime din suprafaţa prestigiosului institut să fie dată Fondului Federal de Construcţii Rezidenţiale, care intenţionează să construiască imediat noi reşedinţe de lux.

Institutul Vavilov a contestat în instanţă decizia, iar cazul încă se judecă. Feodor Mikhovici, directorul institulului şi unul dintre cercetătorii care au lucrat peste 32 de ani aici, a declarat presei britanice că unul dintre oficialii ruşi i-a spus nonşalant:

Du-te la culcare, Feodor, du-te la culcare. Noi oricum o să luăm terenul...”.

Viitorul Institutului Vavilov îngrijorează nu doar cercurile ştiinţifice ruse, ci şi mulţi alţi cercetători din lumea întreagă care trag semnale de alarmă cu privire la periclitarea unia dintre cele mai importante depozite de material genetic agricol din lume.

Pierderea colecţiilor ar fi o tragedie ireparabilă. Institutul din Pavlovsk reprezintă încununarea a peste 150 de ani de cercetări asidue şi a supravieţuit unor catastrofe climatice şi politice fără precedent. Este cea mai mare colecţie de acest fel din Europa şi singura din lume situată la o latitudine atât de nordică”, declară în acest context tensionat dr. Norman Looney, nimeni altul decât preşedintele Societăţii Internaţionale de Horticultură.

Speranţa salvării a primit noi impulsuri în urma marilor incendii din vara anului 2010, incendii care au distrus suprafeţe considerabile de culturi agricole din Rusia, şi care au atras din nou atenţia autorităţilor de la Kremlin cu privire la valoarea reprezentată de institutul fondat de Nikolai Vavilov.