Prima pagină Stiinta

Călătorie într-o lume misterioasă: cinci mii de metri spre inima Terrei

09.23.2013 | ● Vizualizări: 1642
Călătorie într-o lume misterioasă: cinci mii de metri spre inima Terrei     (Foto:Shutterstock.com) + zoom
Galerie foto (7)

Cinci kilometri (o distanţă rezonabilă pentru o plimbare într-o zi însorită de toamnă) nu pare o distanţă mare pe uscat. Însă, cinci kilometri parcurşi spre fundul oceanului este cu totul altceva.

Anul acesta, în luna iunie, o echipă de oameni de ştiinţă coordonată de prof. Ken Takai a călătorit cinci kilometri spre o altă lume. Mai exact, specialiştii de la Japan Agency for Marine-Earth Science and Technology au realizat prima misiune umană către cele mai îndepărtate izvoare hidrotermale submarine. Aceste izvoare sunt structuri de pe fundul oceanului prin care apă încălzită de activitatea vulcanică şi mineralele sunt eliberate. 

Scopul acestei expediţii a fost acela de a studia limitele vieţii din izvoarele hidrotermale submarine din vestul mării Caraibilor. Printre norocoşii care au luat parte la această expediţie s-a numărat şi biologul Jon Copley de la Universitatea Southampton. Evenimentul a avut loc după ce, în luna februarie a acestui an, Copley a condus o expediţie investigând aceleaşi izvoare hidrotermale submarine cu un vehicul controlat de la distanţă. 



Înghesuiţi în încăperea de doi metri din interiorul vehiculului Shinkai6500, Jon Copley, pilotul Yoshitaka Sasaki şi copilotul Yudai Tayama au intrat în apele mării Caraibilor într-o dimineaţă călduroasă. 

 „La ora 09:07 am fost coborâţi încet în apă şi ne-am desprins de navă, scufundându-ne sub valuri. Cinci minute după ce vehiculul a fost acoperit de apă, am ajuns la adâncimea de 200 de metri şi am ajuns în zona în care lumina soarelui este prea slabă pentru a le permite algelor microscopice să supravieţuiască. Hublourile noastre au devenit discuri de o nuanţă de albastru foarte închis, culoare descrisă de William Beebe, un pionier al cercetărilor în adâncuri, drept «negru luminos». Beebe şi colegul său Otis Barton au fost primii oameni care s-au aventurat în adâncurile oceanului la începutul anilor 1930. 

La 09:29 am trecut de 923 de metri, adâncimea maximă atinsă de Beebe şi Barton în 1934. Câteva momente mai târziu au intrat în zona batipelagică, adică la o adâncime de peste 1.000 de metri, acolo unde nu există nici măcar o urmă slabă a luminii solare”, descrie Copley pătrunderea în tărâmul puţin cunoscut din adâncuri într-un articol scris pentru publicaţia britanică The Guardian.

Lumea din adâncuri este un univers fără margini, locuit de creaturi superbe. Prin hublourile submarinului oamenii de ştiinţă au observat fiinţe pe cât de ciudate, pe atât de fascinante, forme de viaţă create parcă din sticlă suflată şi crustacee ce roiau ca muştele făcând loc vehiculului. 

La ora 09:56, submarinul ajunsese la o adâncime de 2.200 de metri, adâncimea maximă la care mai ajunsese Copley până atunci. Patruzeci de minute mai târziu, vehiculul a depăşit adâncimea medie a oceanelor de 3.800 de metri. 

În cele din urmă, după 2 ore de coborât în adâncurile acestei lumi întunecate, submarinul ajungea pe fundul mării la 5.099 de metri, înălţând un nor gros de nămol odată cu atingerea solului. Deplasându-se 400 de metri prin peisajul plin de nămol gălbui, submarinul a luminat, în sfârşit, izvoarele hidrotermale submarine numite Beebe Vent Field, un loc dominat de turle înalte cât două etaje, un fel de hornuri din care ies şuvoaie de fluide cu o temperatură de 400 de grade. 

Când fluidele fierbinţi sunt stinse de apele reci din adâncuri, se formează nori groşi de particule ce pot fi recunoscuţi de la un kilometru prin bezna oceanului. 

Cu răsuflarea tăiată de frumuseţea locului ascuns în adâncuri, dar presaţi de timp, oamenii de ştiinţă au colectat, cu ajutorul unui braţ mecanic al lui Shinkai6500, mostre de rocă, de fluid fierbinte şi creaturi precum anemone pătate cu tentacule albe şi creveţi portocalii. 

Anemone albe    

În total, timpul oamenilor de ştiinţă petrecut aici nu putea depăşi 3 ore şi jumătate. Deşi timpul a părut că se scurge extrem de repede pentru echipa de cercetători, mama natură a avut grijă să îi răsplătească cu încă un cadou pentru efortul pe care l-au depus în numele ştiinţei şi al cunoaşterii. 

(Clipul video de mai sus a fost realizat la izvoarele hidrotermale de la Beebe Vent Field în februarie 2013, imaginile fiind surprinse de vehiculul controlat de la distanţă)

Deplasându-se spre suprafaţă, luminile submarinului au fost stinse şi atunci s-a produs minunea: fiinţe mici şi sclipitoare apăreau în faţa hublourilor. Pe măsură ce submarinul înainta şi trecea printre creaturile dotate cu bioluminescenţă, tot mai multe dintre ele îşi etalau acest mecanism. 

La ora 17:32, Shinkai6500 se afla deja în siguranţă pe puntea vasului de cercetare RV Yokosuka unde o echipă întreagă de oameni de ştiinţă aşteptau cu nerăbdare să analizeze mostrele aduse din adâncuri. 

Pe baza acestor „daruri” colectate în urma misiunii din această vară oamenii de ştiinţă speră să poată afla informaţii referitoare la limitele vieţii din ocean şi să înţeleagă mai bine modul în care se dezvoltă creaturile pe Pământ. Misiuni anterioare realizate de specialişti cu ajutorul vehiculelor controlate de la distanţă au scos la iveală existenţa unor noi specii. 

Creveţi    (Foto:NOC)

Anul trecut, de exemplu, specialiştii au descoprit la Beebe Vent Field pentru prima dată creveţi depigmentaţi cu aspect fantomatic, botezaţi Rimicaris hybisae. Aceştia sunt lipsiţi de ochi normali şi navighează cu ajutorul unui organ sensibil la lumină ce se află pe spatele creaturilor. Alte specii noi observate atunci au fost n peşte cu aspect serpentiform, o specie necunoscută de melci şi un crustaceu amfipod, a cărui înfăţişare aminteşte de un purice.

„Deşi, doar câţiva oameni au reuşit să ajungă la 5 kilometri sub apă, această adâncime nu reprezintă nici măcar jumătate din distanţa până la cel mai adânc loc (Groapa Marianelor, la aproximativ 11 kilometri adâncime)”, a notat Copley.

Cu toate acestea, anul trecut, oamenii au reuşit să ajungă în punctul cel mai profund al scoarţei terestre, Challenger Deep, din Groapa Marianelor. Mai întâi, primii vizitatori au fost Jacques Piccard şi Don Walsh, acum mai bine de 50 de ani. Însă, locul a mai fost vizitat şi anul trecut de regizorul James Cameron. Acesta a atins fundul oceanului cu vehiculul numit  „Torpila verticală”. Scopul expediţiei lui Cameron a fost acela de a surprinde imagini inedite pe care să le folosească într-un nou documentar prin care să arate lumii întregi viaţa din cel mai îndepărtat loc aflat sub ape. 

Torpila verticală se scufunda în adâncuri    (Foto:Hepta)

„După milenii în care am traversat oceanele cu ignoranţă, fără să ştim ce se află dedesubt, acum nu mai există nicio parte a abisului pe care să nu o putem atinge atâta vreme cât vom găsi voinţa”, a mai declarat Jon Copley.