Home » Știință » Evoluţia umană nu s-a oprit. Ce au descoperit cercetătorii

Evoluţia umană nu s-a oprit. Ce au descoperit cercetătorii

Publicat: 16.07.2016
Lumea ştiinţifică a acceptat ideea evoluţiei umane, supravieţuirea celor mai puternici şi selecţia naturală. Cercetătorii nu se pot decide însă dacă oamenii mai pot evolua ca specie.

Un economist de la Harvard consideră că încă evoluăm, însă mai lent decât în trecut. Cercetările sale prezintă modul în care corpul uman se schimbă constant. Jonathan Beauchamp, de la Universitatea Harvard, a cercetat informaţiile a 20.000 de persoane dintr-o generaţie din Statele Unite ale Americii. În special, a analizat rata de natalitate şi transmitere a genelor de la părinţi la copii. 

Toate persoanele din cadrul studiului s-au născut între 1931 şi 1953 şi au depăşit vârsta copilăriei în momentul în care studiul a fost efectuat. Beauchamp a analizat numărul de copii pe care fiecare persoană l-a avut, precum şi alte trăsături, inclusiv indexul masei corporale (bmi),  nivelul schizofreniei, vârsta menstruală şi nivelul de educaţie.

www.youtube.com

Două aspecte au ieşit în evidenţă: persoanele educate au avut un număr mai mic de copii, iar vârsta la care apărea prima menstruaţie era relativ mică.

,,Rezultatele mele furnizează probe referitoare la faptul că oamenii încă evoluează, dar mult mai lent, faţă de schimbările rapide ale generaţiilor trecute care au fost expuse factorilor culturali şi de mediu”, a declarat Beauchamp.

Cercetarea a fost limitată, după cum a afirmat cercetătorul. Numărul de persoane este relativ mic pentru un astfel de studiu, analizând doar o generaţie. Oamenii contemporani sunt atât de evoluaţi încât pot controla mediul înconjurător rezolvând probleme precum bolile, lipsa locuinţelor sau a hranei.

Pe de altă parte, viaţa modernă se schimbă cu o rapiditate mult mai mare decât în trecut, iar oamenii se schimbă odată cu ea, devenind mult mai distraşi din cauza creşterii utilizării internetului pe mobil.

Majoritatea cercetătorilor, inclusiv Beauchamp, consideră că este o diferenţă între evoluţia culturală şi evoluţia biologică. Conform definiţiei, evoluţia nu se opreşte decât în momentul în care o specie devine dispărută.

O declaraţie din trecut a biologului Sir David Attenborought se referă la aceleaşi supoziţii: ,,Cred că ne-am oprit din evoluţie. Din cauza selecţiei naturale, propusă de Darwin ca mecanism principal al evoluţiei”.

Attenborought a declarat că există evoluţie, dar din alte puncte de vedere: ,,Procesul de evoluţie este acum unul cultural. Oamenii acordă acum un interes puternic culturii, fizicii şi genetecii”.

Sursa: Science Alert

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum au ajuns câteva monede americane să valoreze 17 milioane de dolari?
Cum au ajuns câteva monede americane să valoreze 17 milioane de dolari?
Încă doi sateliți europeni Galileo au fost lansați pe orbita Pământului
Încă doi sateliți europeni Galileo au fost lansați pe orbita Pământului
Tradiții și ritualuri pentru a sărbători solstițiul de iarnă
Tradiții și ritualuri pentru a sărbători solstițiul de iarnă
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum
ARCMEDIA, Romania’s largest publishing group, continues its efforts to implement an integrated development strategy
ARCMEDIA, Romania’s largest publishing group, continues its efforts to implement an integrated development strategy
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an
Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei
Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei
ARCMEDIA, cel mai mare grup de publishing din România, fidel filosofiei de a consolida independența editorială și autonomia operațională, își continuă demersurile de  implementare a unei strategii integrate de dezvoltare
ARCMEDIA, cel mai mare grup de publishing din România, fidel filosofiei de a consolida independența editorială și autonomia ...
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei. Josephine Cochrane și prima mașină de spălat vase
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei. Josephine Cochrane și prima mașină de ...
Karen Wetterhahn și misterul genetic al otrăvirii cu mercur
Karen Wetterhahn și misterul genetic al otrăvirii cu mercur
(P) Unde ai parte de educație și distracție într-un singur loc?
(P) Unde ai parte de educație și distracție într-un singur loc?
(P) Mii de produse gândite pentru tine, mii de alegeri
(P) Mii de produse gândite pentru tine, mii de alegeri
Secretul succesului s-ar putea ascunde în creier, arată o nouă cercetare
Secretul succesului s-ar putea ascunde în creier, arată o nouă cercetare
Test de cultură generală. Cine au fost druizii?
Test de cultură generală. Cine au fost druizii?
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme
Un monument preistoric unic a fost descoperit de arheologii din Franța
Un monument preistoric unic a fost descoperit de arheologii din Franța
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?