Home » Știință » S-au descoperit primele dovezi ale unei planete solide dintr-un sistem solar cu două stele

S-au descoperit primele dovezi ale unei planete solide dintr-un sistem solar cu două stele

Publicat: 05.03.2017
O echipă de la UCL susţine că a găsit rămăşiţe ale unor asteroizi care orbitează două stele, o pitică cenuşie şi o pitică albă.

Sistemul se află la aproximativ 1000 de ani lumină într-un sistem numit SDSS 1557, relatează Science Daily.

Descoperirea este importantă întrucât este prima dată când s-au descoperit astfel de indicii, sisteme solare cu două stele fiind alcătuite numai din planete gazoase similare cu Jupiter şi Saturn.

Totuşi, a mai fost descoperită materie solidă în afara sistemului nostru solar, dar acestea erau bogate în carbon, spre deosebire de asteroizii descoperiţi recent care au un conţinut ridicat de metal. Acest conţinut ridicat de metal poate indica prezenţa planetelor stâncoase, dacă facem comparaţia cu centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter, unde aceste corpuri sunt resturi asociate cu panetele terestre.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Surpriză pentru astronomi: un sistem solar cu două stele are în jurul său mai multe corpuri cereşti, dintre care unele ar putea fi locuibile

A fost identificat sistemul binar cu cele mai apropiate stele de până acum. De ce este el diferit faţă de celelalte structuri similare descoperite deja – FOTO

Incredibilul sistem solar care seamana cu… un joc de snooker

O stea dintr-un sistem binar îşi canibalizează steaua parteneră

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței

Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter

Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?

Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?

O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC

Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă

Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar

Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?

Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle

16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear

De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul

Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani

14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului

Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință

De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă

Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier

În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?

Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure