Home » Știință » Un asteroid IMENS va trece foarte aproape de Pământ. Care este legătura dintre obiectul zburător şi actorul Dwayne Johnson

Un asteroid IMENS va trece foarte aproape de Pământ. Care este legătura dintre obiectul zburător şi actorul Dwayne Johnson

Publicat: 19.04.2017
Un asteroid poreclit, din cauza dimensiunii sale, „The Rock”, după campionul de wrestling Dwayne „The Rock” Johnson, va fi cel mai mare asteroid care s-a apropiat de Pământ, după asteroidul Toutatis din anul 2004.
Asteroidul, cu o lungime cuprinsă între 600 şi 1.400 de metri, se deplasează în spaţiu cu o viteză de circa 33 de metri/ secundă. Ultima oară când asteroidul, denumit 2014-JO25, a trecut aproape de Pământ, a fost în urmă cu 400 de ani. 
 
Cercetătorii aşteaptă ca miercuri asteroidul să treacă în apropierea planetei noastre, la o distanţă de peste 1,8 milioane de km, fără a exista şansa unui impact cu Pământul, potrivit cercetătorilor Nasa.
 
Sursa: Wikimedia Commons
 
Asteroizi mai mici se apropie frecvent de planeta noastră, dar asteroidul 2014 J025, descoperit în mai 2014, va fi cel mai mare asteroid care se va apropia de planeta noastra după anul 2004, ajungând la o distanţă de aproximativ 4,6 ori distanţa de la Pământ la Lună, adică 1,8 milioane de km. Asteroidul se va afla la cea mai apropiată distanţă de Pământ la ora 13:24 BST (15:34, ora României).
 
„Cunoaştem ora la care obiectul va atinge la distanţa cea mai apropiată de Pământ, în câteva secunde”, a declarat Davide Farnocchia, un matematician din cadrul programului Near-Earth Object al NASA.
 
Citeşte continuarea pe Mediafax.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 
 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ultima rudă a păsării dodo, observată într-o pădure tropicală îndepărtată din Samoa
Ultima rudă a păsării dodo, observată într-o pădure tropicală îndepărtată din Samoa
Cea mai veche artă botanică cunoscută dovedește o gândire matematică timpurie
Cea mai veche artă botanică cunoscută dovedește o gândire matematică timpurie
5 scandaluri majore care au pus TikTok sub lupă. De la amenzi-record și procese pentru protecția copiilor, la dezinformare și riscuri pentru sănătatea mintală
5 scandaluri majore care au pus TikTok sub lupă. De la amenzi-record și procese pentru protecția copiilor, la dezinformare ...
Muzica pe care o asculți influențează cât de bine conduci
Muzica pe care o asculți influențează cât de bine conduci
Test de cultură generală. Ce este penitenţa?
Test de cultură generală. Ce este penitenţa?
Cum putem să hrănim întreaga lume fără să distrugem planeta?
Cum putem să hrănim întreaga lume fără să distrugem planeta?
2025 a fost cel mai dificil an din ultimul deceniu pentru piața muncii
2025 a fost cel mai dificil an din ultimul deceniu pentru piața muncii
Cum ajung românii să fie exploatați în Germania prin metoda „hotelurilor sociale”
Cum ajung românii să fie exploatați în Germania prin metoda „hotelurilor sociale”
Guvernul britanic ar fi intervenit pentru a proteja familia regală
Guvernul britanic ar fi intervenit pentru a proteja familia regală
Ziua în care Consiliul Dirigent al Transilvaniei decide organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România
Ziua în care Consiliul Dirigent al Transilvaniei decide organizarea administrativă a teritoriilor unite cu România
Autoritățile nepaleze abandonează schema de recuperare a deșeurilor de pe Everest
Autoritățile nepaleze abandonează schema de recuperare a deșeurilor de pe Everest
Țara europeană care vrea să fie în prima linie pentru reîntoarcerea omenirii pe Lună
Țara europeană care vrea să fie în prima linie pentru reîntoarcerea omenirii pe Lună
Ce a descoperit o echipă de cercetători despre nucleul Pământului?
Ce a descoperit o echipă de cercetători despre nucleul Pământului?
Un medic avertizează: Medicina tradițională trebuie inclusă în sistemul modern doar în baza dovezilor
Un medic avertizează: Medicina tradițională trebuie inclusă în sistemul modern doar în baza dovezilor
Ce au observat cercetătorii după ce au reconstituit fața lui Homo erectus?
Ce au observat cercetătorii după ce au reconstituit fața lui Homo erectus?
Raritate: au fost filmate molii hrănindu-se cu lacrimi de elan
Raritate: au fost filmate molii hrănindu-se cu lacrimi de elan
Povestea lui Vasa, probabil cea mai ghinionistă navă din istorie
Povestea lui Vasa, probabil cea mai ghinionistă navă din istorie
Un stat american a avut mai multe incendii de vegetație în ultimul secol decât în ​​cei 3.000 de ani dinainte
Un stat american a avut mai multe incendii de vegetație în ultimul secol decât în ​​cei 3.000 de ani dinainte