Home » Știință » Vedem lumea diferit în funcţie de sentimentele pe care le trăim

Vedem lumea diferit în funcţie de sentimentele pe care le trăim

Publicat: 13.04.2018
Starea noastră emoţională dintr-un anumit moment poate influenţa modul în care vedem lumea din jur. În cadrul a două experimente specialiştii au descoperit că participanţii asociază o faţă neutră cu una zâmbitoare atunci când era asociată cu o imagine pozitivă.

Cercetarea sugerează că oamenii sunt observatori activi. ”Nu detectăm pasiv informaţiile din lumea înconjurătoare ca apoi să reacţionăm la ea. Trăirile afective sunt un factor critic al experienţei pe care o creăm. Aşadar nu vedem lumea doar prin simţurile externe, ci vedem lumea diferit în funcţie de sentimentele pe care le trăim,” a declarat Erika Seigel, psiholog din cadrul Universităţii din California.

În cadrul unuia dintre experimente, 43 de participanţi au fost expuşi unei serii de fotografii ce alternau de la imagini pixelate şi cele care prezentau o faţă neutră, informează Medical Express. La sfârşitul fiecărui experiment un set de cinci chipuri erau prezentate participantului, iar acesta trebuia să aleagă imaginea cu faţa cea mai asemănătoare cu tot ceea ce a observat pe parcursul experimentului. Faţa ce a fost prezentată în mare parte ochiului dominant era întotdeauna cea neutră, însă au selectat în mare parte imaginea cu faţa zâmbitoare. 

În cel de-al doilea experiment, cercetătorii au inclusiv şi un obiectiv de măsurare a conştientizării. Participanţii au  fost rugaţi să ghicească în ce direcţie era orientată faţa suprimată. Rezultatele au arătat şi de această dată că faţa pozitive a schimbat percepţia participanţilor privind faţa neutră vizibilă. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor

Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul

Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?

Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme

Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile

O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa

Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină

Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul

La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?

Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri

O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol

De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani

Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate

Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat

Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile

Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă

Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”