Teoria relativităţii generale a lui Einstein a trecut cel mai DIFICIL test. Gravitaţia are aceleaşi efecte chiar şi în cazul unui ”sistem stelar unic”

Unii cercetători au sugerat că teoria academicianului german, conform căreia toate obiectele cad cu aceeaşi viteză, nu se poate aplica în regiuni cu forţe gravitaţionale extreme. Mail Online notează că cercetătorii au studiat un trio de stele aflate la 4.200 de ani lumină de Pământ. Una dintre ele exercită o forţă de atracţie gravitaţională de două miliarde de ori mai mare decât cea de pe Pământ, însă chiar şi aşa forţa fenomenală a sistemului nu are niciun efect asupra acceleraţiei fiecărei stele. 

Ceea ce înseamnă că Einstein a avut dreptate, din nou, în timp ce modelele alternative ale universului, inclusiv teoria corzilor, este greşită. Faimoasa teorie a lui Einstein a fost propusă în 1915 şi susţine că toate obiectele cad cu aceeaşi viteză, indiferent de masa lor. De exemplu, dacă este aruncată o ghiulea şi un măr din vârful unui zgârie-nori ele vor ajunge în acelaşi timp la sol. Unii fizicieni au prezis că alte teorii ar putea fi aplicate în cazul forţelor extreme. Pentru a testa teoria relativităţii generale, o echipă internaţională de cercetători a analizat un sistem stelar, denumit PSR J0337+1715, ce este compus din stele pitice albe şi o stea neutronică. „Este un sistem stelar unic”, a declarat Ryan Lynch, din cadrul Observatorului Green Bank din vestul Virginiei. 

În timp ce stelele albe pitice sunt extrem de dense, similare ca mărime cu Pământul, masa lor poate fi comparată cu cea a Soarelui, astfel forţa lor de atracţie gravitaţională este foarte puternică. Stelele neutronice sunt mult mai mici şi mai dense decât piticele albe, fiind formate dintr-o sferă de dimensiunea Amsterdamului şi cu o masă aproape dublă faţă de cea a Soarelui. Acestea sunt formate din nuclee ale stelelor ce au trecut prin explozii supernova şi sunt considerate cele mai dense stele din univers. 

Astronomii au urmărit steaua neutronică din sistemul PSR J0337+1715 timp de şase ani, prin intermediul telescopului Westerbork Synthesis din Olanda, Green Bank din Virginia şi Arecibo din Puerto Rico. 

În cadrul sistemului, steaua neutronică are o orbită 1,6 zile, iar stelele pitice albe au o orbită de 327 de zile. Prin urmărirea orbitelor celor trei obiecte spaţiale, specialiştii au putut observa dacă steaua pitică albă şi pulsarul aflate la interior sunt afectate de gravitaţia stelei pitice albe exterioare. De-a lungul timpului, specialiştii nu au descoperit diferenţe, ceea ce înseamnă că fiecare obiect are o acceleraţie constantă, indiferent de forţa gravitaţională. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: