Prima pagină Stiinta

Suprafaţa lui Dione, o lună a lui Saturn, are caracteristici misterioase şi unice în Sistemul Solar. ''Sunt foarte bizare''

Alexandru Voiculescu 10.30.2018 | ● Vizualizări: 1612
Credit: SPACE SCIENCE INSTITUTE, JPL/NASA     + zoom
Galerie foto (5)

Suprafaţa lui Dione este brăzdată de dungi lungi deschise la culoare şi nimeni nu ştie de ce. De asemenea, dungile par neafectate de alte trăsături ale reliefului accidentat al satelitului, precum cratere şi văi adânci.

Savanţii au observat pentru prima dată aceste dungi în timpul misiunii Cassini a NASA, care s-a aflat în apropierea lui Saturn între anii 2004 şi 2017. Găsite în apropierea ecuatorului lunii, liniile lungi, subţiri şi deschise la culoare sunt dispuse în mod surprinzător paralel unele faţă de altele pe zeci sau chiar sute de kilometri, conform descrierilor din numărul recent al revistei Geophysical Research Letters realizate de cercetătorii de la Smithsonian National Air and Space Museum din Washington şi Planetary Science Institute din La Habra Heights, California, Statele Unite.

„Sunt practic foarte bizare”, a precizat Emily Martin, coautoare a studiului. 

Urmele distincte ale lui Dione nu sunt singurele dungi din Sistemul Solar. Aşadar, Martin şi colegul său Alex Patthoff au analizat structurile şi le-au comparat cu dungile găsite pe alte corpuri, precum Enceladus, o altă lună a lui Saturn, Luna Pământului şi sateliţii naturali Ganymede şi Callisto ai lui Jupiter, pentru a vedea dacă vreunul oferă anumite indicii cu privire la natura şi originea dungilor misterioase de pe Dione, potrivit Science News.



Enceladus

Credit: SPACE SCIENCE INSTITUTE, JPL/NASA

Cele mai faimoase dungi din sistemul saturnian sunt cele de pe luna îngheţată Enceladus. Se crede că acestea sunt crăpături rezultate în urma influenţei gravitaţionale a gigantului gazos şi a celorlalte luni, inclusiv Dione. Totuşi, dungile de pe Enceladus nu sunt atât de drepte şi paralele precum cele de pe Dione.

„Pe cele de pe Dione le poţi măsura cu o riglă, a precizat Patthoff de la Planetary Science Institute din La Habra Heights, California. „Nu am mai văzut nimic atât de drept şi liniar, nici măcar pe Terra”, a adăugat acesta.

Luna Pământului

Credit: ARIZONA STATE UNIVERSITY, GSFC/NASA

Chiar Luna are dungi drepte, rezultate în urma rostogolirii rocilor. Acestea au însă mai puţin de 10 kilometri şi au o structură distinctă, formate parcă din mai multe segmente, aşa cum arată imaginea de mai sus. Desigur, rocile se rostogolesc numai la vale.

Dungile de pe Dione ar trebui să fie cauzate de alt fenomen, întrucât sunt mai lungi, nu par să urmeze formele de relief, fiind de asemenea remarcabil de uniforme în lăţime.

Ganymede şi Callisto

Credit: BROWN UNIVERSITY, JPL/NASA; PAUL M. SCHENK/LUNAR AND PLANETARY INSTITUTE

Sateliţii naturali jovieni, Ganymede (în stânga) şi Callisto (în dreapta), au linii de material concrescut, numite şi catene. Savanţii cred că s-au format în urma exploziilor cometelor. Atunci când cometele se apropie de Jupiter, gravitaţia imensă a gigantului gazos poate pulveriza corpul cosmic într-un curent de detritus, care se poate precipita, în linii drepte, pe suprafeţele corpurilor adiacente planetei.

Dar nici acestea nu se potrivesc cu liniile drepte de pe Dione.

Ce se întâmplă pe Dione?

Credit: E. MARTIN AND D. PATTHOFF/GRL 2018

Aceste linii drepte parcă ar fi desenate cu creionul deasupra unei poze cu suprafaţa lunii saturniene. Nu par să le pese de topografie, de aceea, cercetătorii cred că dungile sunt formate dintr-un material din afara satelitului normal, şi nu un proces al lui Dione. O ipoteză în acest sens o reprezintă „ploaia” de material din inelele lui Saturn. O altă ipoteză este reprezentată de impacturile cu micrometeoriţi care provin de pe alte două luni cu care Dione împarte orbite, Helene şi Polydeuces.

Lucrul cert este că oricare ar fi provenienţa materialului, liniile „pot indica existenţa unui eveniment din sistemul lui Saturn despre care nu am ştiut până acum”, a adăugat Martin.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Saturn şi lunile sale: imagini spectaculoase realizate de sonda Cassini (FOTO)

NASA a înregistrat energia electromagnetică rezultată în urma interacţiunii lui Saturn cu satelitul său, Enceladus. Ce îşi ''spuneau'' acestea - VIDEO

Hubble a suprins aurorele uimitoare de pe Saturn

VIDEO. Cu ocazia apropierii de Terra, Hubble a realizat imagini superbe şi detaliate cu Marte şi Saturn

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI