Home » Știință » Astronomii au descoperit o gaură neagră misterioasă cu ajutorul unei metode revoluţionare

Astronomii au descoperit o gaură neagră misterioasă cu ajutorul unei metode revoluţionare

Publicat: 10.03.2019
Astronomii au detectat o gaură neagră cu ajutorul efectelor asupra unui nor interstelar. Gaura neagră cu masă intermediară este una dintre cele peste 100 de milioane de găuri negre tăcute care ar exista în galaxie. Aceste rezultate vin în urma unei noi metode de cercetare a altor obiecte similare şi ne ajută să înţelegem evoluţia găurilor negre.

Găurile negre sunt obiecte cu gravitaţie atât de mare încât nimic, nici măcar lumina, nu poate scăpa, odată ce a trecut dincolo de orizontul de eveniment. Astfel, astronomii deduc existenţa unui astfel de obiect cu ajutorul efectului gravitaţional asupra altor corpuri, scrie Phys.

Echipa de cercetare condusă de Shunya Takekawa de la National Astronomical Observatory din Japonia a observat HCN-0.009-0.044, un nor de gaz care se mişcă în mod bizar lângă centrul galaxiei, la 25.000 de ani lumină de Terra, în constelaţia Săgetătorului. Au folosit telescopul ALMA pentru a realiza observaţii ale norului şi au găsit că se roteşte în jurul unui obiect invizibil.

„Analizele detaliate au scos la iveală că o masă enormă, de 30.000 de ori mai mare decât Soarele, era concentrată într-o regiune mult mai mică decât Sistemul Solar. Acesta şi lipsa unui alt obiect observat la acea locaţie sugerează existenţa unei găuri negre cu masă intermediară. Prin analizarea altor nori cu comportament anomal, sperăm să expunem alte găuri negre”, a precizat Takekawa. 

Rezultatele au fost publicate recent în Astrophysical Journal Letters.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

O gaură neagră uriaşă a fost descoperită în mijlocul Căii Lactee. Este de 100 de mii de ori mai mare decât Soarele

Ce se întâmplă dacă eşti atras într-o gaură neagră?

Gaura neagră bizară din galaxia noastră, descoperită de un grup de cercetători

TON 618, cea mai mare gaură neagră descoperită până acum

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia

Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?

Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul

Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze

Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor

Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026

Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos

Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței

Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter

Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?

Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?

O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC

Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă

Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar

Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?

Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle

16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear

De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul