Home » Știință » Fosfină, descoperită în norii planetei Venus. Ar putea fi dovada vieții extraterestre

Fosfină, descoperită în norii planetei Venus. Ar putea fi dovada vieții extraterestre

Publicat: 14.09.2020

Oamenii de știință de la The Royal Astronomical Society au anunțat că au descoperit fosfină în atmosfera planetei Venus.

Prezența acestui gaz sugerează procese chimice bizare care ar avea loc pe planetă, având în vedere că fosfina este produsă doar dacă forme de viață sunt implicate.

Fosfina ar putea fi un indicator al vieții

Prezența fosfinei este considerată de mulți cercetători drept o „bio-semnătură”, adică un indicator al vieții. Descoperirea a fost făcută cu ajutorul radiotelescopului interferometric Atacama Large Millimeter/submillimeter Array (ALMA), situat în Chile, precum și cu ajutorul telescopului James Clerk Maxwell din Hawaii. Echipa de cercetători include membri de la Universitatea din Manchester, MIT și Universitatea din Cardiff.

Un studiu care detaliază descoperirea fosfinei pe Venus a fost publicat astăzi în jurnalul Nature Astronomy.

Oamenii de știință au concluzionat că mecanismele abiotice, adică lipsite de viață, care ar putea produce fosfina nu ar putea explica acea cantitate mare descoperită pe Venus.

„Total neașteptat și foarte palpitant”

„Fosfina este produsă de microorganisme pe Pământ. Noi am descoperit acest gaz în norii planetei Venus. A fost total neașteptat și foarte palpitant”, a anunțat în timpul conferinței de presă prof. Jane Greaves, de la Universitatea din Cardiff.

Cu toate acestea, fosfina nu ar trebui să existe în atmosfera planetei Venus. Acest gaz este extrem de dificil de produs, iar procesele chimice din nori ar trebui să distrugă moleculele înainte ca acestea să se acumuleze și să ajungă la cantitățile observate de cercetători.

Totuși, este prea devreme să concluzionăm că există viață pe Venus. Oamenii de știință avertizează că descoperirea încă mai trebuie să fie verificată.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Tehnologia din prezent poate face posibilă o nouă misiune pe Venus

Un studiu recent sugerează că Venus ar putea avea activitate vulcanică

Descoperire majoră pe Venus: zeci de structuri vulcanice active

NASA a descoperit o planetă asemănătoare cu Pământul ce ar putea să susţină viaţa

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine are grijă de părinții bolnavi sau bătrâni? Între responsabilitatea copiilor și nevoia de ajutor specializat
Cine are grijă de părinții bolnavi sau bătrâni? Între responsabilitatea copiilor și nevoia de ajutor specializat
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Ce i-a „dezvăluit” un elefant unei femei care susține că vorbește telepatic cu animalele?
Ce i-a „dezvăluit” un elefant unei femei care susține că vorbește telepatic cu animalele?
În ce oraș de la malul mării o casă ajunge la același preț cu o mașină?
În ce oraș de la malul mării o casă ajunge la același preț cu o mașină?
Cu cât crește UE bugetul pentru cercetare și inovare și unde se duc banii?
Cu cât crește UE bugetul pentru cercetare și inovare și unde se duc banii?
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Cât de mult influențează meseria părinților rezultatele școlare ale copilului?
Cât de mult influențează meseria părinților rezultatele școlare ale copilului?
Cresc chiriile în țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe
Cresc chiriile în țara cu cei mai mulți proprietari de locuințe
Ce este de făcut atunci când parolele nu mai sunt de ajuns?
Ce este de făcut atunci când parolele nu mai sunt de ajuns?
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Nu toate drumurile duceau la Roma. Harta care schimbă imaginea uneia dintre cele mai mari rețele ale Antichității
Nu toate drumurile duceau la Roma. Harta care schimbă imaginea uneia dintre cele mai mari rețele ale Antichității
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
A devenit lumea un al doilea Babel? De ce oamenii comunică permanent, dar se înțeleg tot mai puțin
A devenit lumea un al doilea Babel? De ce oamenii comunică permanent, dar se înțeleg tot mai puțin
Adolescentul cu memorie extraordinară: își aduce aminte și ce făcea la 3 luni!
Adolescentul cu memorie extraordinară: își aduce aminte și ce făcea la 3 luni!
Câți dintre angajații români suferă de burnout? Numărul este îngrijorător!
Câți dintre angajații români suferă de burnout? Numărul este îngrijorător!
Rod Stewart se retrage. Când va avea ultimul concert?
Rod Stewart se retrage. Când va avea ultimul concert?
Record de ploaie în Tokyo. De cât timp nu se închid norii?
Record de ploaie în Tokyo. De cât timp nu se închid norii?