Deșertul Atacama ar putea adăposti viață. Unde s-ar ascunde aceasta?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

La prima vedere ai spune ca nu se află nimic în deșertul Atacama. Căci, nicio plantă nu există în peisaj, niciun animal nu se plimbă prin solul cu crustă de sare care se întinde până la baza munților îndepărtați. Peisajul este format exclusiv din pământ și stânci.

Este ușor de imaginat de ce Charles Darwin, privind peste o întindere de gol din apropiere, acum 187 de ani, a proclamat această regiune – Deșertul Atacama din nordul Chile – un loc „unde nimic nu poate exista”.

Într-adevăr, deși sursele împrăștiate de apă susțin unele forme de viață vegetală și animală, timp de mai bine de un secol majoritatea oamenilor de știință au acceptat concluzia lui Darwin că în cea mai uscată secțiune a Atacama, chiar și cele mai rezistente forme de viață nu ar putea rezista mult. Dar Darwin a greșit și de aceea cercetătorul Gómez-Silva este aici.

Microbiologul de la Universitatea din Antofagasta a căutat o ciupercă microscopică pentru a o izola și crește în laboratorul său.

Un loc „unde nimic nu poate exista”

Este cel mai uscat loc de pe Pământ, dar Gómez-Silva știe că aici este apă, ascunsă în rocile sărate din jur. Rocile absorb cantități mici de umiditate. Apoi, uneori, pentru doar câteva ore, picături microscopice de apă se unesc în nanoporii sării creând „piscine minuscule”, spune Gómez-Silva – coloane de salvare pentru microbii care găsesc refugiu în roci.

Când umiditatea și lumina soarelui coincid, aceste ciuperci microbiene încep să fotosintetizeze și să-și dezvolte comunitățile. Gómez-Silva face parte dintr-o echipă mică de oameni de știință, care caută microbi vii în cel mai vechi deșert din lume.

Orice încearcă să supraviețuiască aici întâlnește o serie de provocări pe care trebuie să le confrunte dincolo de lipsa apei: radiații solare intense, concentrații mari de substanțe chimice nocive și nutrienți cheie în aprovizionare limitată. Cu toate acestea, chiar și așa, lucruri neobișnuite și mici cresc, iar cercetători precum Gómez-Silva spun că oamenii de știință au multe de învățat de la ele.

O parte a dezvăluirii acestor secrete implică schimbarea viziunii lumii asupra Atacama, spune el, o regiune care din punct de vedere istoric a fost apreciată pentru extragerea de minerale prețioase mai presus de orice.

Un mediu brutal

Co-autor al unei lucrări de revizuire anuală a microbiologiei din 2016 despre resursele microbiene ale deșertului , Gómez-Silva este unul dintre cercetătorii care consideră că Atacama ar trebui apreciat pentru ceva cu totul diferit: ca un loc pentru a caracteriza forme de viață necunoscute.

Descrierea unor astfel de extremofili – denumite astfel datorită capacității lor de a prospera în condiții extreme, aproape de altă lume – are potențialul de a dezvolta noi instrumente în biotehnologie, de a răspunde la întrebări despre însăși originile vieții și de a ne ghida cum să căutăm viața pe alte planete.

„Timp de secole, Atacama a fost un loc fără viață”,” spune Gómez-Silva. „Trebuie să schimbăm acest concept despre Atacama pentru că este plin de viață microbiană. Trebuie doar să știi unde să cauți.”

Deșertul include o serie de platouri, variind în altitudine, însă fiind unul dintre cele mai înalte deșerturi din lume. Diverse observatoare internaționale profită de această altitudine și de umiditatea scăzută record a deșertului pentru a face imagini clare ale stelelor.

Atacama, un loc fără viață?

Mai mulți factori contribuie la uscăciunea extremă a lui Atacama. Umiditatea de la alizeele predominante de sud-est lovește Anzii și se condensează sub formă de ploaie pe partea lor de est (nedeșertică). Umiditatea din orice aer cald descendent se evaporă înainte de a deveni ploaie din cauza presiunii ridicate a aerului. Iar spre vest, apele reci ale curentului Humboldt din Oceanul Pacific răcesc aerul, astfel încât să nu poată transporta mulți vapori de apă.

Condițiile dure din Atacama se datorează caracteristicilor care îi marchează granițele. Fronturile de furtună care se deplasează dinspre est rareori scapă vârfurile falnice ale munților Anzi, iar un curent gros de ape reci oceanice care se deplasează în sus din Antarctica îngheață aerul de-a lungul coastei Chile, împiedicându-i capacitatea de a transporta umiditatea în interior.

Multe părți ale acestui deșert primesc doar milimetri de ploaie în fiecare an sau chiar deloc. Fără apă, nimic nu poate supraviețui. Iar lipsa apei curgătoare lasă metale prețioase în loc pentru companiile miniere, dar înseamnă că distribuția nutrienților prin ecosistem este limitată, la fel ca și diluarea compușilor toxici.

Acolo unde corpurile de apă există în deșert – adesea sub formă de bazine sezoniere alimentate de râuri subterane – ele au frecvent concentrații mari de săruri, metale și elemente, inclusiv arsen, care sunt toxice pentru multe celule.

,,Viața de aici este încă necunoscută”

Cercetătorii de la NASA au fost cei care au demarat cercetările pentru a stabili dacă viața ar putea supraviețui în solurile și rocile uscate de aici, la mijlocul anilor 1960. Dar abia în 2003, o lucrare a explicat de ce deșertul era un analog bun pentru Marte. Investigațiile despre Atacama au sporit constant de atunci, s-au alăturat efortului oameni de știință din domenii precum ecologie, genetică și microbiologie.

,,Viața de aici este încă necunoscută”, spune Cristina Dorador , microbiolog la Universitatea din Antofagasta. să cunoaștem și să protejez acele ecosisteme. Dorador studiază covorașele microbiene care se dezvoltă sub crusta deșertului Atacama.

Astfel, speciile se grupează în straturi distincte, colorate: dungile violet reprezintă adesea bacterii care pot evita oxigenul; dungile verzi strălucitoare ar putea indica cele care o produc. Alte culori sugerează celulele care pot capta azotul din împrejurimile lor, pot produce sulf urât mirositor sau pot scurge metan sau dioxid de carbon în aer.

Cum a apărut viața așa cum o cunoaștem?

Stratificarea are ca rezultat o comunitate prin care celulele diferitelor specii pot exploata simbiotic produsele secundare chimice ale altora. Uneori, straturile se rearanjează, profitând de condițiile în schimbare, așa cum o plantă și-ar putea înclina frunzele pentru a capta cel mai bine razele soarelui, scrie Inverse.

Ele sunt, de asemenea, o privire în trecut, deoarece această comunitate stratificată seamănă foarte mult cu ceea ce oamenii de știință cred că au fost cele mai timpurii ecosisteme apărute pe Pământ. Pe măsură ce cresc, unele rogojini microbiene formează movile de sedimente stratificate care pot fi lăsate în urmă ca fosile, numite stromatoliți. Cei mai vechi dintre aceștia datează de la 3,7 miliarde de ani, când atmosfera Pământului era lipsită de oxigen.

Astfel, covorașele vii, încă găsite în medii extreme din întreaga lume, sunt de mare interes pentru cercetătorii care încearcă să pună laolaltă puzzle-ul despre cum a apărut viața așa cum o cunoaștem astăzi.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Un fenomen rar, cunoscut drept „spiritele roșii”, observat pe cerul deasupra deșertului Atacama

Una dintre cele mai timpurii moschei din lume, descoperită în deșertul Negev din Israel

Test de cultură generală. Care este cel mai populat deșert din lume?

Test de cultură generală. Cum se numește vântul uscat și fierbinte care străbate deșertul Sahara?