Test de cultură generală. Ce parte a corpului ne ajută să ne menținem echilibrul?

Sistemul vestibular este aparatul senzorial al urechii interne care ajută organismul să își mențină echilibrul postural.

Informațiile furnizate de sistemul vestibular sunt, de asemenea, esențiale pentru coordonarea poziției capului și a mișcării ochilor. Există două seturi de organe terminale în urechea internă, sau labirint: canalele semicirculare, care răspund la mișcările de rotație (accelerație unghiulară); și utricul și sacul din vestibul, răspunzând la schimbările de poziție a capului în raport cu gravitația (accelerație liniară).

• Ce este ura și de ce apare?
• De ce ne gândim obsesiv la aceleași lucruri noaptea

Informațiile pe care le furnizează aceste organe au un caracter proprioceptiv, care se referă la evenimente din interiorul corpului însuși, mai degrabă decât exteroceptiv, care se referă la evenimente din afara corpului, ca în cazul răspunsurilor cohleei la sunet.

Din punct de vedere funcțional, aceste organe sunt strâns legate de cerebel și de centrele reflexe din măduva spinării și trunchiul cerebral care guvernează mișcările ochilor, ale gâtului și ale membrelor.

Aparatul senzorial al urechii interne ajută organismul să își mențină echilibrul

Deși organele vestibulare și cohleea derivă din punct de vedere embriologic din aceeași formațiune, vezicula otică, asocierea lor în urechea internă pare a fi mai degrabă o chestiune de conveniență decât de necesitate.

Atât din punct de vedere structural, cât și din punct de vedere al dezvoltării, înrudirea organelor vestibulare cu sistemul liniei laterale a peștilor este ușor de observat. Sistemul liniei laterale este alcătuit dintr-o serie de mici organe de simț situate în pielea capului și de-a lungul părților laterale ale corpului peștilor.

Fiecare organ conține o crista, celule ciliate senzoriale și o cupolă. Cristele răspund la vibrațiile din apă și la schimbările de presiune.

Organele de simț se ocupă în mod specific de mișcările și poziția capului

Cercetătorii din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea au presupus că întreaga ureche internă, inclusiv aparatul vestibular, este dedicată auzului. Ei au fost impresionați de orientarea canalelor semicirculare, care se află în trei planuri mai mult sau mai puțin perpendiculare între ele, și au crezut că aceste canale trebuie să fie concepute pentru a localiza o sursă de sunet în spațiu, scrie Britannica.

Primul cercetător care a prezentat dovezi că labirintul vestibular este organul echilibrului a fost neurologul francez Marie-Jean-Pierre Flourens, care, în 1824, a raportat o serie de experimente în care a observat mișcări anormale ale capului la porumbei după ce a tăiat pe rând fiecare dintre canalele semicirculare.

Planul mișcărilor era întotdeauna același cu cel al canalului lezat. Auzul nu a fost afectat atunci când a tăiat fibrele nervoase către aceste organe, dar a fost abolit atunci când le-a tăiat pe cele către papila bazilară. Abia după aproape o jumătate de secol a fost apreciată semnificația descoperirilor sale și canalele semicirculare au fost recunoscute ca organe de simț care se ocupă în mod specific de mișcările și poziția capului.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Medicii au transplantat o ureche imprimată 3D, făcută chiar din celulele pacientului

Oamenii de știință au descoperit că urechea medie umană a evoluat din branhiile peștilor

Constatare dramatică a unui medic: 70-80% dintre români sunt sedentari, iar restul se mişcă după ureche

A fost proiectat sistemul cu unde laser ce îţi poate transmite sunetul direct în ureche fără ca ceilalţi să-l poată auzi