Noi aurore au fost detectate pe cei mai mari patru sateliți ai lui Jupiter

Astronomii care folosesc Observatorul W. M. Keck de pe Maunakea din Hawaii au descoperit aurore la lungimi vizibile care apar pe toți cei patru sateliți majori ai lui Jupiter, anume Io, Europa, Ganymede și Callisto.

Sateliții au fost observați în umbra lui Jupiter de către o echipă de la Caltech și Universitatea din Boston, SUA, cu ajutorul spectrometrului Echelle de înaltă rezoluție (HIRES) al Observatorului Keck, precum și al spectografelor de înaltă rezoluție de la Large Binocular Telescope și Apache Point Observatory, potrivit Phys.org.

• O nouă descoperire ar putea explica de ce nu am găsit niciodată viață pe Marte
• Cea mai mare problemă a fizicii ar putea fi rezolvată de „timpul tridimensional”

Astfel, aurorele lor slabe, cauzate de câmpul magnetic puternic al gigantului gazos, au putut fi observate fără să concureze cu lumina solară strălucitoare reflectată pe suprafețele lor.

Lumina aurorelor sateliților, singura confirmare a existenței lor

„Aceste observații sunt dificil de făcut deoarece, în umbra lui Jupiter, sateliții sunt aproape invizibili. Lumina emisă de aurorele lor slabe este singura confirmare că am îndeptat telescopul spre locul potrivit”, a  declarat Katherine de Kleer, profesor la Caltech și autor principal al unuia dintre cele două noi articole de cercetare publicate recent în The Planetary Science Journal.

Toți cei patru sateliți galileeni prezintă aceeași auroră de oxigen pe care o vedem pe cerul din apropierea polilor Pământului, însă gazele de pe sateliții lui Jupiter sunt mult mai rarefiate. Acest lucru permite unei culori roșii intense să strălucească de aproape 15 ori mai mult puternic decât lumina verde cunoscută.

Pe Europa și Ganymede, oxigenul luminează, de asemenea, lungimi de undă în infraroșu, doar puțin mai roșu decât poate vedea ochiul uman, prima apariție a acestui fenomen observat în atmosfera unui alt corp decât Pământul.

Din ce sunt alcătuite atmosferele sateliților lui Jupiter?

La Io, satelitul poziționat cel mai aproape de Jupiter, coloanele vulcanice de praf și gaz au dimensiuni vaste, atingând sute de kilometri în înălțime. Aceste coloane conțin săruri precum clorura de sodiu și clorura de potasiu, care se descompun pentru a produce culori suplimentare. Sodiul conferă aurorei lui Io aceeași strălucire galben-portocalie pe care o vedem în felinarele urbane. Noile măsurători arată, de asemenea, aurora de potasiu la Io în lumină infraroșie, care nu a fost detectată nicăieri altundeva până acum.

„Strălucirea diferitelor culori ale aurorei ne spune din ce sunt făcute atmosferele acestor sateliți. Am descoperit că oxigenul molecular, la fel ca cel pe care noi îl respirăm aici, pe Pământ, este probabil principalul constituent al atmosferelor lunare înghețate”, a spus de Kleer.

Noile măsurători arată dovezi minime privind apa, alimentând o dezbatere științifică activă cu privire la faptul că atmosferele sateliților lui Jupiter conțin vapori de apă semnificativi. În prezent, cercetătorii cred că cei trei sateliți galileeni externi ai lui Jupiter conțin oceane de apă lichidă sub suprafețele lor groase de gheață. Totodată, există dovezi preliminare care arată că apa din atmosfera satelitului Europa ar putea proveni uneori din oceanul său sau din rezervoarele de lichid din învelișul propriu de gheață.

Atmosferele reacționează la tranziția de la cald la rece

Deoarece câmpul magnetic puternic al lui Jupiter este înclinat, aurorele de pe acești sateliți își schimbă luminozitatea pe măsură ce planeta se rotește. În plus, atmosferele pot reacționa la tranziția rapidă de la lumina caldă a soarelui la umbra rece a lui Jupiter.

Noile tipuri de aurore de pe cei patru sateliți ai lui Jupiter adaugă un aspect interesant la ceea ce reprezintă deja o epocă de aur pentru fanii planetei gigantice, datorită misiunii Juno a NASA și a Telescopului Spațial James Webb.

Prima lucrare despre această cercetare, condusă de de Kleer, se numește „The Optical Aurorae of Europa, Ganymede, and Callisto”. Cea de-a doua lucrare, condusă de Schmidt, se intitulează „Io’s Optical Aurorae in Jupiter’s Shadow”.

Vă mai recomandăm și: 

Asimetria bizară a asteroizilor lui Jupiter ar putea fi, în sfârșit, explicată

Cele șapte lumi din Sistemul Solar în care ar putea exista viață

Vulcanii ascunși adânc în Europa, satelitul înghețat al lui Jupiter, ar putea însemna prezența vieții extraterestre

Cratere rare, eliptice, dezvăluie noi indicii despre misterioșii sateliți Tethys și Dione ai lui Saturn