Home » Știință » Precursorul lui El Nino, depistat din spațiu. „Dacă este unul mare, globul va avea o încălzire record”

Precursorul lui El Nino, depistat din spațiu. „Dacă este unul mare, globul va avea o încălzire record”

Publicat: 23.05.2023

Satelitul Sentinel-6 Michael Freilich a înregistrat undele Kelvin care se deplasează spre est prin Pacific, un fenomen adesea considerat a fi precursorul lui El Niño.

NASA a identificat semne timpurii ale lui El Niño din spațiu, după ce unul dintre sateliții săi a observat în martie și aprilie apa caldă din Oceanul Pacific care se deplasează spre est, spre coasta de vest a Americii de Sud.

Datele de la satelitul Sentinel-6 Michael Freilich, care monitorizează nivelul mării, au arătat undele Kelvin care se mișcă de-a lungul Pacificului. Aceste valuri oceanice au doar 5-10 centimetri înălțime, dar au o lățime de sute de kilometri. Ele sunt considerate a fi precursorul lui El Nino atunci când se formează la ecuator și mută stratul cald superior de apă în Pacificul de vest.

„Urmărim îndeaproape El Niño. Dacă este unul mare, globul va avea parte de o încălzire record”, a declarat Josh Willis, cercetător în cadrul proiectului Sentinel-6 Michael Freilich la Jet Propulsion Laboratory (JPL) al NASA.

De ce este important de studiat precursorul lui El Niño?

El Niño face parte din ciclul climatic El Niño-Oscilația Sudică (ENSO). În mod normal, vânturile dominante de est de-a lungul ecuatorului, cunoscute sub numele de alizee, suflă apa de suprafață spre vest, peste Pacific, deplasând apa caldă din America de Sud către Asia. Pe măsură ce apa caldă se mișcă, apa rece se ridică pentru a o înlocui, explică Space.com.

El Niño este legat de alizeele slăbite, ceea ce face ca apa caldă să fie împinsă spre est.

Acest lucru are un impact semnificativ asupra tiparelor meteorologice din întreaga lume. Pentru SUA, înseamnă vreme mai umedă în părțile sudice și vreme mai caldă în zonele de nord-vest.

Omologul său, La Niña, are efectul opus, alizeele puternice împingând mai multă apă caldă spre vest.

El Niño apare la fiecare trei sau cinci ani

El Niño lovește în mod normal o dată la trei sau cinci ani, dar poate apărea mai mult sau mai puțin frecvent. Ultimul El Niño a avut loc în 2019 și a durat șase luni, între februarie și august.

Pe 11 mai, reprezentanții Administrației Naționale pentru Atmosfera și Oceane (NOAA) din SUA au declarat că sunt șanse de 90% ca El Niño să lovească anul acesta și să persiste în iarna emisferei nordice. Conform previziunilor NOAA, există o șansă de 80% să fie cel puțin un El Niño moderat, în cadrul căruia temperaturile de la suprafața oceanului cresc cu 1 grad Celsius.

Sunt șanse de 55% pentru un El Niño puternic, cu temperaturi în creștere cu 1,5°C, a transmis NOAA.

„Valurile oceanelor deplasează căldura în jurul planetei, aducând căldură și umiditate pe coastele noastre și schimbându-ne vremea”, a declarat Nadya Vinogradova Shiffer, cercetătoare NASA și manager pentru Sentinel-6 Michael Freilich.

NASA și NOAA monitorizează în continuare oceanul

NOAA și NASA vor continua să monitorizeze condițiile din Pacific în următoarele luni pentru a determina dacă și când va lovi El Niño, dar și cât de puternic ar putea fi. „Aici, în sud-vestul Statelor Unite, am putea avea o altă iarnă umedă, chiar după cea foarte umedă pe care am avut-o data trecută”, a spus Willis.

În aprilie, oamenii de știință au înregistrat cele mai ridicate temperaturi de la suprafața oceanelor văzute vreodată, media globală atingând 21,1°C. Acest record reflectă impactul schimbărilor climatice și cel mai recent fenomen La Niña care se apropie de sfârșit.

„Acum, La Niña s-a terminat și Pacificul tropical, care este un ocean imens, se încălzește”, a declarat anterior Michael McPhaden, oceanograf la Laboratorul de mediu marin al NOAA Pacific.

Willis a declarat pentru Nature că combinația dintre El Niño și temperaturile supraalimentate ale oceanului ar putea însemna „un șir de maxime record” în următoarele 12 luni. „Anul care vine va fi groaznic dacă El Niño pornește cu adevărat”, a spus el.

Vă recomandăm să citiți și:

Ce efecte ar putea avea „savanizarea” Pădurii Amazoniene braziliene?

Modul în care microorganismele mor influențează cantitatea de carbon din sol, arată un studiu

Pierderea unor arbori ar provoca un efect de domino asupra multora dintre ecosisteme

Chiar și vulcanii inactivi pot elibera gaze care schimbă clima în atmosferă

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune