Acum putem asculta simfonia Universului, mulțumită telescoapelor NASA

Diferitele agenții spațiale din lume ne-au obișnuit deja cu imagini fascinante din spațiul îndepărtat, dar cum ar fi dacă am putea și să ascultăm simfonia Universului? Acum este posibil!

Astronomii privesc adesea obiectele din spațiu cu ajutorul mai multor telescoape. Deoarece telescoape diferite pot detecta diferite tipuri de lumină, fiecare instrument furnizează propriile informații despre obiectul observat.

• Cercetătorii spun că au găsit noi dovezi pentru o planetă ascunsă în Sistemul Solar
• Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?

Acest lucru este oarecum similar cu modul în care diferitele note ale gamelor muzicale pot fi redate împreună pentru a crea armonii care sunt imposibil de realizat folosind doar note individuale.

NASA a produs „sonificări” ale datelor astronomice

În ultimii câțiva ani, NASA a produs „sonificări” ale datelor astronomice. Cel mai recent proiect preia datele colectate de telescoape (dintre care cele mai multe sunt invizibile pentru ochiul liber) și le transpune în note muzicale și sunete, astfel încât să putem asculta simfonia Universului.

Fiecare strat de sunet din aceste sonificări reprezintă lungimi de undă specifice ale luminii, detectate de Observatorul de raze X Chandra, Telescopul Spațial James Webb, Telescopul Spațial Hubble și Telescopul Spațial Spitzer în diferite combinații, notează NASA.

Așa sună muzica Universului: R Aquarii

Sistemul numit R Aquarii conține două stele, o pitică albă și o gigantă roșie, care se orbitează reciproc. Într-o imagine vizuală compozită, datele Hubble dezvăluie structuri spectaculoase care sunt dovezi ale izbucnirilor generate de perechea de stele.

Observațiile cu Raze X de la Chandra arată un jet de la pitica albă care lovește materialul din jurul acesteia și creează unde de șoc. În sonificarea lui R Aquarii, piesa evoluează ca o scanare a imaginii asemănătoare unui radar, în sensul acelor de ceasornic, începând de la poziția orei 12.

Volumul se modifică proporțional cu luminozitatea surselor de lumină vizibilă capturate de Hubble și cu imaginea cu raze X de la Chandra, în timp ce distanța față de centru dictează înălțimea notelor (notele mai acute sunt mai îndepărtate).

Sursa: YouTube

Sunetele profunde din cele patru colțuri sunt „creșteri ale difracției”, ce semnifică artefacte de la steaua centrală strălucitoare. Curioșii pot auzi jeturi de la pitica albă în timp ce cursorul se deplasează în apropierea pozițiilor orelor două și opt.

Arcurile sub formă de panglică capturate de Hubble creează o melodie în creștere și coborâre ce sună similar cu unele clopote tibetane (vase metalice care produc sunete și tonuri diferite atunci când sunt lovite cu un ciocan), în timp ce datele Chandra seamănă mai mult cu un tors sintetic și aerat.

Stephan’s Quintet

În Stephan’s Quintet, patru galaxii se mișcă una în jurul celeilalte, reunite de gravitație, în timp ce a cincea galaxie se află și ea în cadru, deși este de fapt la o distanță foarte diferită.

O imagine vizuală a lui Stephan’s Quintet conține lumină în infraroșu de la Telescopul Spațial James Webb și date suplimentare de la Telescopul Spațial Spitzer și de lumină cu raze X de la Chandra.

Sursa: YouTube

Sonificarea acestor date începe în partea de sus și scanează imaginea în jos. Pe măsură ce cursorul se mișcă, înălțimea notelor se modifică în raport cu luminozitatea în moduri diferite. Galaxiile de fundal și stelele din prim-plan din imaginile vizuale pe care le detectează Webb sunt trasate pe diferite note pe o marimba artificială.

Între timp, stelele cu vârfuri de difracție sunt redate precum niște cinele. Galaxiile din Stephan’s Quintet pot fi auzite cu frecvențe care se schimbă ușor pe măsură ce scanarea trece peste acestea. Razele X de la Chandra, care dezvăluie o undă de șoc cu gaz supraîncălzit la zeci de milioane de grade, sunt reprezentate de un sunet de corzi sintetice.

Muzica Universului: M104

Messier 104 (M104, pe scurt), situată la aproximativ 28 de milioane de ani-lumină față de Pământ, este una dintre cele mai mari galaxii din roiul Fecioarei din apropiere. Așa cum este văzută de pe Pământ, galaxia este înclinată aproape de margine, permițând o vedere a nucleului său strălucitor și a brațelor spiralate înfășurate în jurul lui.

Imaginile în infraroșu de la Spitzer arată un inel de praf care înconjoară galaxia și care străpunge praful obscur din imaginea cu lumină optică de la Hubble. Spitzer vede, de asemenea, un disc de stele altfel ascuns în inelul de praf.

Sursa: YouTube

Imaginea cu raze X de la Chandra arată gazul fierbinte din galaxie și un amestec de obiecte din M104, precum și quasari în fundal. Observațiile Chandra arată că emisia difuză de raze X se extinde pe 60.000 de ani-lumină de la centrul M104 (Galaxia se întinde pe o lungime de 50.000 de ani-lumină).

Prin sonificarea acestor date, putem asculta fiecare tip de lumină fie separat, fie împreună. Oricare dintre opțiuni începe în partea de sus și scanează spre partea de jos a imaginii. Luminozitatea controlează volumul și înălțimea notelor, ceea ce înseamnă că cele mai luminoase surse din imagine sunt cele mai sonore și au cele mai înalte frecvențe.

O muncă extraordinară realizată de cercetători

Datele de la cele trei telescoape sunt trasate pe diferite tipuri de sunete. Datele de raze X de la Chandra sună ca un sintetizator, datele în infraroșu de la Spitzer sunt corzi, iar lumina optică de la Hubble are tonuri asemănătoare clopotelor. Nucleul galaxiei, benzile sale de praf și brațele spiralate și sursele punctiforme de raze X sunt toate caracteristici care pot fi auzite în sonificarea acestor date.

Sonificările au fost realizate de: NASA/CXC/SAO/K.Arcand, SYSTEM Sounds (M. Russo, A. Santaguida).

Vă recomandăm să citiți și:

Sute de structuri misterioase, identificate în inima Căii Lactee

Începutul sfârșitului: Universul a intrat deja în era sa finală

Test de cultură generală. Este Pluto o planetă?

Strălucirea misterioasă din galaxia spirală Messier 64 a fost explicată de astronomi