Pământul are un „sistem de apărare ascuns” ce protejează împotriva asteroizilor

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

În fiecare an, zeci de asteroizi se apropie de Pământ la o distanță mai mică decât cea la care se află Luna și totuși coliziunile catastrofale sunt extrem de rare. Acum, un nou studiu propune că planeta noastră are un sistem de apărare încorporat, gravitația intensă a Pământului, pe care o utilizează pentru a elimina asteroizii intruși.

Masele enorme ale planetelor și lunilor lor înseamnă că acestea exercită forțe gravitaționale uriașe asupra obiectelor din apropiere. Diferențele de gravitație pe care le experimentează aceste obiecte, numite forțe de maree deoarece astronomii le folosesc pentru a explica modul în care Luna provoacă mareele pe Pământ, pot fi atât de puternice în unele cazuri încât obiectele se rup, un proces numit dezintegrare mareică.

• O structură mamut descoperită în spațiul îndepărtat sfidează tot ce știm despre Cosmos
• „Soarta Pământului depinde de un echilibru delicat”: Cum ar putea supraviețui Terra după moartea Soarelui?

În 1994, pasionații de spațiu au avut o privire directă asupra puterii impresionante a dezintegrării mareice când bucăți din cometa Shoemaker-Levy 9, sfâșiate de forțele mareice ale lui Jupiter în timpul unei întâlniri apropiate cu doi ani mai devreme, s-au prăbușit în gigantul de gaz. Dar timp de decenii, astronomii nu au putut găsi dovezi că Pământul și alte planete terestre dezintegrează în mod mareic asteroizii sau cometele trecătoare.

Gravitația intensă a Pământului ne-ar putea feri de asteroizi

Mikael Granvik, prim autor al noului studiu și planetolog la Universitatea de Tehnologie Luleå (Suedia), a căutat mult timp acești asteroizi apropiați de Pământ și dezintegrați gravitațional (NEAs).

„Cu aproximativ zece ani în urmă, am căutat familii de NEAs care s-ar fi format în astfel de dezintegrări mareice, dar nu am găsit niciuna”, a spus Granvik pentru Live Science. Un studiu ulterior a explicat de ce: Orice fragmente formate în acest mod s-ar „amesteca cu fundalul atât de repede” încât identificarea unei familii specifice este imposibilă, a spus el.

Căutarea asteroizilor dezintegrați gravitațional a rămas în impas până când lui Granvik i-a venit o idee strălucită. În 2016, el a contribuit la crearea unui model care a calculat traiectoriile asteroizilor de diferite dimensiuni pentru a determina numărul lor la diferite distanțe față de Soare.

Granvik și colegii săi au comparat rezultatele modelului lor cu șapte ani de observații ale asteroizilor colectate de Catalina Sky Survey, un program finanțat de NASA și bazat pe un telescop din Arizona care detectează NEAs. Dar estimările lor subestimau masiv numărul anumitor asteroizi, aceia observați la distanțele la care Pământul și Venus orbitează în jurul Soarelui. Cei mai mulți dintre acești asteroizi pierduți erau destul de mici, plimbându-se aproximativ pe traiectorii circulare în jurul Soarelui, mai mult sau mai puțin în același plan cu orbitele Pământului și a lui Venus.

Apoi a venit momentul de strălucire al lui Granvik. A realizat că acești asteroizi neobișnuiți ar putea fi fragmente dezintegrate mareic ale unor asteroizi mai mari.

Gravitația ar putea genera și probleme, dar nu este un motiv de panică

Pentru a verifica această idee, Granvik și coautorul Kevin Walsh, cercetător la Southwest Research Institute (SUA), au luat în considerare un scenariu în care asteroizii care întâlnesc planetele stâncoase își pierd între 50% și 90% din masa lor, generând fluxuri de fragmente. Modelul lor a contabilizat corect asteroizii anterior inexplicabili, sugerând că aceștia au fost creați de dezintegrări mareice. Ei au descris descoperirile într-un nou studiu, care a fost acceptat pentru publicare în The Astrophysical Journal Letters și este disponibil în baza de date preprint arXiv.

„În timp ce familiile individuale sunt greu de găsit, combinația dintre mai multe familii va produce o semnătură pe care o putem identifica”, a spus Granvik. Simulările suplimentare au arătat că astfel de fragmente au rămas în jur mult timp, având o durată medie de 9 milioane de ani înainte de a se ciocni cu Soarele sau cu o planetă, sau de a fi aruncate din Sistemul Solar.

Gravitația intensă a Pământului poate ajuta la eliminarea asteroizilor, dar creează și probleme, generând mai mulți NEAs care au șanse să lovească planeta noastră. Nu vă panicați totuși, deoarece aceste fragmente sunt mai mici de 1 kilometru în diametru și „ele nu prezintă o amenințare la nivel de extincție”, a spus Granvik. Cu toate acestea, ele „cresc posibilitățile de evenimente de nivel Tunguska și Chelyabinsk”, cele mai mari două evenimente de impact asteroidic din istoria recentă.

Vă recomandăm să citiți și:

A fost descoperită o planetă care nu ar trebui să existe

O galaxie dispărută a reapărut și a răsturnat tot ce știam despre evoluția galactică

O stea misterioasă aflată în centrul Căii Lactee ar fi ajuns aici dintr-o altă galaxie

Test de cultură generală. Ce viteză are Pământul în jurul Soarelui?