Home » Știință » Un studiu fără precedent dezvăluie cum iau naștere planetele

Un studiu fără precedent dezvăluie cum iau naștere planetele

Credit foto: ESO/A. Garufi et al.; R. Dong et al.; ALMA (ESO/NAOJ/NRAO)
Publicat: 05.03.2024

O echipă de astronomi a descoperit cât de complex și fascinant este cu adevărat procesul prin care iau naștere planetele.

Fotografiile spectaculoase obținute, surprinse cu Very Large Telescope (VLT) al Observatorului European de Sud (ESO) din Chile, reprezintă unul dintre cele mai ample studii cu discurile de formare planetară.

Cercetarea reunește observații cu peste 80 de stele tinere care ar putea avea planete în curs de formare în jurul lor, astfel că astronomii au obținut o bogăție de informații unice despre cum apar planetele în diferite regiuni ale galaxiei noastre.

Adevărate „leagăne ale formării de planete”

„Este cu adevărat o schimbare de direcție în domeniul nostru de studiu. Am plecat de la studiul intens al sistemelor stelare individuale și am ajuns la această analiză amplă a regiunilor de formare stelară”, a explicat Christian Ginski, profesor la Universitatea din Galway, Irlanda și autor coordonator al cercetării publicate în Astronomy & Astrophysics.

Până acum, mai bine de 5.000 de planete au fost descoperite pe orbitele altor stele, adesea în sisteme diferite de Sistemul Solar. Pentru a înțelege cum și când au apărut, astronomii trebuie să studieze discurile de praf și gaz care învăluie aceste tinere stele, adevărate „leagăne ale formării de planete”. Aceste discuri sunt găsite în norii uriași de gaz în care se formează stelele.

O echipă internațională cu oameni de știință din peste 10 țări

La fel ca în cazul sistemelor planetare mature, noile imagini arată diversitatea extraordinară a discurilor ce formează planete. „Unele dintre aceste discuri prezintă brațe uriașe spiralate, probabil alimentate de baletul complicat al planetelor de pe orbite. Altele arată inele și goluri uriașe create de planetele ce se formează, în timp ce altele par netede și aproape adormite în toată această agitație”, a adăugat Antonio Garufi, astronom la Observatorul Astrofizic Arcetri de la Institutul Italian Național pentru Astrofizică, potrivit unui comunicat ESO remis DESCOPERĂ.ro.

Echipa a studiat 86 de stele din trei regiuni diferite de formare stelare în galaxia noastră, anume Taurul și complexul Chamaeleon I, ambele la 600 de ani-lumină depărtare de Pământ, dar și Orion, norul aflat la 1.600 de ani-lumină distanță de noi, cunoscut a fi locul de naștere pentru mai multe stele mai masive decât Soarele. Observațiile au fost efectuate de o echipă internațională ce a inclus oameni de știință din peste 10 țări.

„Este aproape poetic faptul că aceste procese sunt atât de frumoase”

Printre descoperirile notabile se remarcă faptul că au fost găsite stele în Orion care mai mult sau mai puțin probabil au discuri uriașe de formare planetară. Acesta este un rezultat semnificativ pentru că, spre deosebire de Soarele nostru, majoritatea stelelor din galaxie au însoțitori. Mai mult, există posibilitatea ca planetele masive să fie atașate de discuri, fapt ce ar cauza discurile să se curbeze și să fie nealiniate.

Deși discurile de formare planetară se pot întinde pe distanțe de sute de mii de ori mai mari decât distanța dintre Terra și Soare, locul în care se află acestea, la sute de ani-lumină depărtare de noi, le face să pară ca niște mici picături pe cerul nopții. Pentru a le putea observa, echipa a folosit instrumentul sofisticat Spectro-Polarimetric High-contrast Exoplanet REsearch (SPHERE) de la bordul VLT. SPHERE este capabil să corecteze efectele atmosferei Pământului, astfel că generează imagini clare cu discurile. Astfel, echipa a reușit să obțină fotografii de înaltă calitate cu discurile din jurul stelelor care sunt mult prea slab luminate pentru a fi observate cu alte instrumente din zilele noastre.

„Este aproape poetic faptul că aceste procese ce reprezintă începutul călătoriei spre formarea de planete și în cele din urmă viață în Sistemul Solar sunt atât de frumoase”, a completat Per-Gunnar Valegård, doctorand la Universitatea din Amsterdam, Țările de Jos și unul dintre autorii cercetării.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Astronomii au găsit mai multă apă decât în oceanele Pământului într-un loc în care se formează planete

Un studiu arată că planetele tinere nu sunt așa cum ni le-am imaginat

5 planete asemănătoare cu Pământul s-ar putea afla la marginea Sistemului Solar

O priveliște spectaculoasă cu orizontul planetei Marte, surprinsă de o sondă NASA

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase