Cercetătorii au găsit un nou tip de grăsime în celulele umane

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cercetătorii au găsit un nou tip de grăsime în celulele umane. Oamenii de știință au identificat subtipuri unice de celule adipoase în organismul uman, iar prin studierea funcțiilor acestora au descoperit că ele ar putea influența obezitatea.

Cercetarea, publicată în revista Nature Genetics, ar putea deschide noi direcții pentru terapii menite să reducă efectele negative ale obezității, precum inflamația sau rezistența la insulină, afirmă oamenii de știință.

„Descoperirea acestor subtipuri de celule adipoase este o surpriză neașteptată. Acest lucru deschide multe posibilități pentru cercetări viitoare”, a declarat Esti Yeger-Lotem, coautoare a studiului și profesoară de biologie computațională la Universitatea Ben-Gurion din Negev (Israel). Constatările sugerează că acest nou tip de grăsime „este mai divers și mai complex decât credeam anterior”, a adăugat Daniel Berry, profesor de științe nutriționale la Universitatea Cornell (SUA), care nu a fost implicat în studiu.

Oamenii de știință au găsit un nou tip de grăsime în celulele umane

În ultimele decenii, cercetările au demonstrat că țesutul adipos nu este doar un depozit de energie. Celulele adipoase (adipocite) comunică cu creierul, mușchii și ficatul, având un rol esențial în reglarea apetitului, a metabolismului și a greutății corporale.

Problemele la nivelul țesutului adipos pot afecta întregul organism, explică Yeger-Lotem. De asemenea, este bine cunoscut faptul că acumularea excesivă de grăsime este asociată cu numeroase probleme de sănătate. Totuși, nu toate tipurile de grăsime sunt la fel, subliniază Live Science.

Grăsimea viscerală (situată în abdomen, în apropierea organelor interne) este considerată mai periculoasă decât grăsimea subcutanată, aflată sub piele. Excesul de grăsime viscerală este asociat cu un risc crescut de atac de cord, accident vascular cerebral, diabet, rezistență la insulină și afecțiuni hepatice. De asemenea, studiile sugerează că grăsimea viscerală este mai „proinflamatorie” decât cea subcutanată, ceea ce ar putea explica efectele sale negative asupra sănătății.

Cartografierea celulelor adipoase: un nou atlas celular

Pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă în țesutul adipos, echipa lui Yeger-Lotem a realizat un „atlas celular” al adipocitelor, ca parte a proiectului internațional „Human Cell Atlas”, care își propune să cartografieze toate celulele din corpul uman.

Folosind tehnica de secvențiere a ARN-ului unicelular (snRNA-seq), cercetătorii au analizat expresia genică din nucleii celulelor prelevate din țesut adipos subcutanat și visceral de la 15 pacienți supuși unor intervenții chirurgicale abdominale. Majoritatea celulelor analizate erau adipocite „clasice”, a căror funcție principală este stocarea energiei. Însă o proporție mică dintre ele s-au dovedit a fi „neconvenționale”, având caracteristici genetice neobișnuite.

Printre acestea se numără: adipocite angiogenice, care produc proteine implicate în formarea vaselor de sânge; adipocite imunitare, care sintetizează proteine legate de funcțiile sistemului imunitar; și adipocite ale matricei extracelulare, care produc proteine ce le oferă suport structural celulelor.

Aceste subtipuri au fost identificate atât în grăsimea viscerală, cât și în cea subcutanată și au fost confirmate prin analize la microscop.

Ce rol are acest nou tip de grăsime în inflamații?

Această metodă avansată de analiză genetică sugerează că aceste celule ar putea avea un rol esențial în remodelarea țesutului adipos, explică Niklas Mejhert, profesor de endocrinologie la Institutul Karolinska (Suedia). Remodelarea țesutului adipos reprezintă procesul prin care acesta se adaptează la schimbările de greutate sau la modificările metabolice. Dacă acest proces este dereglat, poate duce la inflamație și la alte probleme asociate obezității.

De asemenea, cercetătorii au descoperit că adipocitele neconvenționale din grăsimea viscerală interacționează mai frecvent cu sistemul imunitar decât cele din grăsimea subcutanată. Această legătură ar putea explica de ce grăsimea abdominală este mai periculoasă pentru sănătate.

Mai mult, datele sugerează că persoanele cu o rezistență mai mare la insulină tind să aibă o concentrație mai mare din aceste celule neconvenționale în grăsimea viscerală. Totuși, Mejhert subliniază că studiul nu demonstrează o relație cauzală, așa că nu este clar dacă aceste celule contribuie la rezistența la insulină sau dacă doar sunt mai numeroase la persoanele afectate.

Perspective

Dacă acest nou tip de grăsime poate fi corelat direct cu anumite afecțiuni, înțelegerea modului în care funcționează ar putea ajuta la combaterea proceselor inflamatorii și la îmbunătățirea metodelor de predicție a riscului de rezistență la insulină, sugerează Yeger-Lotem.

Daniel Berry avertizează că studiul a fost realizat pe un eșantion relativ mic și că, în această etapă, oferă doar indicii, fără a demonstra definitiv funcțiile acestor celule. Cu toate acestea, „aceste descoperiri subliniază importanța înțelegerii comportamentului unic al diferitelor tipuri de țesut adipos pentru a dezvolta tratamente specifice împotriva obezității și a bolilor asociate”, a concluzionat Berry.

Notă: acest articol are scop informativ și nu reprezintă un sfat medical.

Vă recomandăm să citiți și:

Creierul percepe mai puternic durerea neașteptată, relevă un studiu

Este adevărat că balsamul de buze creează dependență?

Medicii avertizează că o cupă menstruală introdusă greșit poate face mai mult rău decât bine

Îndulcitorii cresc riscul cardiac, dezvăluie un nou studiu