Deși termenul de OZN (Obiect Zburător Neidentificat) definește orice fel de fenomen aerian inexplicabil, în cultura populară a ajuns să fie asociat cel mai des cu nave spațiale extraterestre.
Aparițiile cu OZN-uri au fost raportate de-a lungul istoriei în mai multe colțuri ale lumii, inevitabil ridicând semne de întrebare despre posibila existență a vieții pe alte planete sau chiar a extratereștilor pe Pământ.
OZN-urile au ajuns un subiect de interes major și inspirație pentru numeroase filme și cărți mai ales după dezvoltarea tehnologiei rachetelor în perioada imediat următoare celui de-Al Doilea Război Mondial.
Potrivit History.com, primul caz de OZN bine documentat a avut loc în 1947, atunci când afaceristul Kenneth Arnold ar fi observat un grup de obiecte de mare viteză în apropiere de Mount Rainier, Washington în timp ce își pilota avionul de mici dimensiuni.
Arnold a estimat că viteza obiectelor în formă de semilună ar fi fost de mii de kilometri la oră și a spus că cele nouă obiecte necunoscute se mișcau asemenea unor „farfurii pe apă”. Într-un articol de ziar despre incident, obiectele au fost descrise în mod eronat cu formă de farfurie, de aici și termenul de „farfurie zburătoare”.
În același an în care Arnold a văzut obiectele zburătoare, crescătorul de vite W.W. „Mac” Brazel a găsit rămășițe în apropierea unei baze aeriene a Armatei SUA din Roswell, New Mexico. Ziarele locale au transmis că rămășițele aparțineau unei farfurii zburătoare. Armata americană a explicat într-un comunicat că, de fapt, a fost vorba despre un balon meteorologic, deși o fotografie publicată în ziar sugera cu totul altceva.
Suspiciunile s-au adâncit și mai mult în anii 1950, după ce manechine „cu piele de latex și oase de aluminiu” au căzut din cer în mai multe zone din statul New Mexico și au fost recuperate rapid de vehicule militare. 50 de ani mai târziu, Armata SUA a transmis într-un comunicat de presă că rămășițele de la Roswell au făcut parte din Project Mogul, un program top-secret de spionaj atomic.
Incidentele cu OZN-uri au continuat, iar în 1948 Forțele Aeriene ale SUA au început o investigație a acestor rapoarte numită Project Sign. Tensiunile din timpul Războiului Rece erau în creștere, iar opinia inițială a celor implicați în proiect era că OZN-urile erau cel mai probabil avioane sovietice sofisticate, deși unii cercetători au sugerat că ar putea fi nave spațiale din alte lumi, așa-numita ipoteză extraterestră (ETH).
În decurs de un an, Project Sign a fost succedat de Project Grudge, care în 1952 a fost înlocuit de cea mai longevivă dintre anchetele oficiale despre OZN, Project Blue Book, cu sediul la Baza Aeriană Wright-Patterson din Dayton, Ohio. Din 1952 până în 1969, Project Blue Book a adunat rapoarte cu peste 12.000 de observații sau evenimente, fiecare dintre acestea fiind în cele din urmă clasificată ca (1) „identificat” ca un fenomen astronomic, atmosferic sau artificial (cauzat de om) cunoscut sau (2) „neidentificat”. Categoria cea din urmă, aproximativ 6% din totalul incidentelor, includea cazuri pentru care nu existau informații suficiente pentru a face o identificare cu un fenomen cunoscut.
De-a lungul timpului, mulți au încercat să ofere diverse explicații pentru așa-zisele apariții cu OZN-uri. Este bine-cunoscut faptul că uneori mintea ne joacă feste. O lumină puternică, asemenea planetei Venus pe cerul nopții, pare adesea că se mișcă.
Obiectele astronomice pot fi derutante pentru șoferi, pentru că uneori par „să urmărească” mașinile. Impresiile vizuale cu distanțele și vitezele OZN-urilor sunt, de asemenea, dificil de crezut pentru că sunt bazate pe asumări. Reflecțiile de la geamuri și ochelari de vedere produc uneori peisaje suprapuse, iar sistemele optice complexe, cum ar fi lentilele de la camerele foto, pot face ca sursele de lumină să apară ca fenomene sub formă de farfurii.
Astfel de iluzii optice, precum și dorința psihologică de a interpreta imaginile, sunt de vină pentru multe dintre observațiile cu OZN-uri, iar cel puțin câteva dintre apariții s-au dovedit a fi farse. Pe de altă parte, observațiile radar, deși în unele cazuri pot fi mult mai de încredere, nu pot distinge între obiecte artificiale și meteori, gazul ionizat, ploaie sau anomalii termice din atmosferă.
„Evenimentele de contact”, cum ar fi răpirile, sunt adesea asociate cu OZN-urile pentru că sunt atribuite vizitatorilor extratereștri. Totuși, această explicație pentru răpiri este contrazisă de majoritatea psihologilor care au investigat fenomenul. Experții sugerează că mai degrabă ar fi vorba despre „paralizia în somn”, senzația temporară de incapacitate de a ne mișca sau că cineva sau ceva ne privește din întuneric atunci când încercăm să adormim.
***
Acest articol face parte din seria „Conspirații cu Generalul Emil Străinu”, emisiunea care te ține cu sufletul la gură în fiecare joi, de la ora 22:00, LIVE pe canalul de YouTube CANCAN.ro.
Generalul Emil Străinu, expert în fenomene aerospațiale și specialist în fenomene neidentificate, dezvăluie cele mai importante informații despre evenimente controversate, secrete bine păzite și fenomene misterioase care ne înconjoară. În fiecare ediție, vor fi explorate subiecte tabu, de la dosare clasificate și tehnologie secretă, până la teorii despre viitorul omenirii și forțele nevăzute care influențează lumea.
Dovedit științific: care este cel mai bun loc de văzut OZN-uri în SUA?
Prima prăbușire de OZN s-ar fi întâmplat în Italia, nu în SUA, susține un cercetător
Ce am aflat de la ședința istorică organizată de NASA pe tema OZN-urilor?