Home » Știință » O galaxie vecină cu a noastră pare să se destrame chiar sub ochii astronomilor

O galaxie vecină cu a noastră pare să se destrame chiar sub ochii astronomilor

Publicat: 13.04.2025

Galaxia vecină ar putea fi sfâșiată. Un grup de cercetători condus de Satoya Nakano și Kengo Tachihara, de la Universitatea Nagoya (Japonia) a adus noi informații despre mișcarea stelelor masive din Micul Nor al lui Magellan (SMC), o galaxie mică aflată în apropierea Căii Lactee.

Galaxia vecină ar putea fi sfâșiată. Conform studiului, forța gravitațională exercitată de Marele Nor al lui Magellan (LMC), galaxia mai mare aflată lângă SMC, ar putea contribui la destrămarea treptată a galaxiei mai mici. Această descoperire scoate la iveală un nou tipar de mișcare al stelelor, care ar putea schimba modul în care înțelegem evoluția și interacțiunea galaxiilor.

Rezultatele au fost publicate în revista The Astrophysical Journal Supplement Series.

Galaxia vecină ar putea fi sfâșiată de „sora” mai mare

„Atunci când am obținut pentru prima dată acest rezultat, am crezut că ar putea fi o greșeală în metoda noastră de analiză. Însă, după verificări amănunțite, concluziile sunt clare și incontestabile, iar noi am fost surprinși”, a declarat Tachihara.

Micul Nor al lui Magellan este una dintre cele mai apropiate galaxii față de Calea Lactee, ceea ce i-a permis echipei de cercetători să identifice și să urmărească aproximativ 7.000 de stele masive din interiorul său. Aceste stele, care au o masă de peste opt ori mai mare decât Soarele, trăiesc relativ puțin, doar câteva milioane de ani, înainte de a exploda sub formă de supernove. Prezența lor indică zone bogate în hidrogen, esențial pentru formarea de noi stele.

„Am observat că stelele din SMC se deplasează în direcții opuse, pe părțile laterale ale galaxiei, ca și cum ar fi trase în afară. Unele dintre stele par să se apropie de LMC, în timp ce altele se îndepărtează, ceea ce sugerează influența gravitațională a galaxiei mai mari. Acest tipar neașteptat susține ipoteza că SMC este perturbată și distrusă treptat de către LMC”, a explicat Tachihara.

Noi informații surprinzătoare despre stelele din cele mai apropiate galaxii

Un alt rezultat surprinzător a fost lipsa mișcării de rotație a stelelor masive din SMC. Spre deosebire de Calea Lactee, unde gazul interstelar se rotește împreună cu stelele, în SMC cercetătorii au observat un comportament diferit. În mod normal, stelele tinere și masive se mișcă în același ritm cu gazul din care s-au format, deoarece nu a trecut suficient timp pentru a se separa de mișcarea acestuia. Însă în SMC, stelele nu prezintă o mișcare de rotație, ceea ce sugerează că nici gazul interstelar nu se rotește, scrie Eurek Alert.

„Dacă SMC chiar nu se rotește, atunci estimările anterioare despre masa sa și despre interacțiunile sale cu Calea Lactee și cu LMC ar putea fi greșite. Acest lucru ar putea schimba radical înțelegerea istoriei interacțiunilor gravitaționale dintre cei doi Nori ai lui Magellan și Calea Lactee”, a explicat Nakano, unul dintre autorii studiului, care a realizat și un videoclip explicativ despre aceste rezultate.

Studiul are implicații importante și pentru înțelegerea modului în care galaxiile interacționau în Universul timpuriu. Astronomii consideră că SMC este un model ideal pentru studierea galaxiilor primordiale, deoarece prezintă condiții asemănătoare cu cele din începuturile Universului, cum ar fi o cantitate redusă de elemente grele și o forță gravitațională slabă. Astfel, descoperirile cercetătorilor legate de interacțiunea dintre SMC și LMC ar putea reflecta procesele prin care s-au format și au evoluat galaxiile acum miliarde de ani.

Nu putem observa Calea Lactee din exterior, pentru a o vedea în ansamblu. De aceea, SMC și LMC sunt singurele galaxii în care putem studia în detaliu mișcarea stelelor. Această cercetare este importantă pentru că ne ajută să înțelegem procesul de formare a stelelor în legătură directă cu mișcarea lor în interiorul galaxiei”, a subliniat Tachihara.

Vă recomandăm să citiți și:

Misiunea chineză Chang’e 6 confirmă cum s-a format Luna Pământului

Crește posibilitatea ca asteroidul care a amenințat Pământul să lovească Luna

Ar putea exista viață biologică pe unul dintre sateliții naturali ai lui Saturn?

Agenția Spațială Europeană avertizează că există prea multe deșeuri pe orbita Pământului

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere
Zelenski anunță una dintre cele mai importante schimbări politice din Ucraina din ultimul an
Zelenski anunță una dintre cele mai importante schimbări politice din Ucraina din ultimul an