Home » Știință » Astronomii au obsevat pentru prima dată „semințele” din care iau naștere planetele

Astronomii au obsevat pentru prima dată „semințele” din care iau naștere planetele

Publicat: 13.07.2025

Astronomii au surprins o scenă spectaculoasă din copilăria unui sistem solar, dezvăluind pentru prima dată „pietricele” planetare – semințele din care iau naștere planetele – în jurul a două stele tinere aflate la aproximativ 450 de ani-lumină distanță de Pământ.

Observațiile au fost realizate cu ajutorul rețelei radio e-MERLIN – un interferometru format din 7 telescoape distribuite pe 217 km în Regatul Unit, legate prin fibră optică de sediul central de la Observatorul Jodrell Bank.

Cercetătorii au surprins discuri protoplanetare în jurul stelelor HL Tau și DG Tau. Aceste discuri conțin agregate de praf de dimensiuni centimetrice – așa-numitele „pietricele planetare” – întinse până la distanțe echivalente cu orbita planetei Neptun.

„Aceste observații arată că discurile protoplanetare conțin deja mari rezerve de materie solidă – suficiente, poate, pentru a forma sisteme planetare chiar mai mari decât al nostru”, a declarat dr. Katie Hesterly de la SKA Observatory.

O scenă spectaculoasă din copilăria unui sistem solar

Cercetătorii cred că aceste pietricele sunt primele etape în formarea planetelor: granule de praf care, în timp, se aglutinează în corpuri mai mari – mai întâi planete pitice, apoi planete gigantice ca Jupiter.

Studiul face parte din proiectul PEBBLeS (Planet Earth Building-Blocks – a Legacy eMERLIN Survey), coordonat de prof. Jane Greaves de la Universitatea Cardiff. Scopul este de a înțelege cât de des, unde și în ce condiții se formează planetele în jurul stelelor tinere.

„Pietricelele” cu dimensiuni de aproximativ 1 cm emit radiație în undele radio de aceeași lungime, ceea ce le face invizibile pentru telescoapele optice sau infraroșii.

Aceste descoperiri sunt doar începutul

„Numai e-MERLIN are rezoluția și sensibilitatea necesare pentru a detecta aceste structuri discrete”, a explicat dr. Anita Richards, de la Universitatea din Manchester.

„Cu cât granulele de praf se unesc, cu atât devin mai greu de observat – iar acum suntem exact în acel moment-cheie al formării planetelor.”

Imaginile obținute au fost suprapuse cu cele de la ALMA (Atacama Large Millimeter/submillimeter Array), arătând atât detalii din centrul discului, cât și inelele externe de praf, oferind o imagine completă a „fabricii” de planete.

Aceste descoperiri sunt doar începutul. În 2031 va intra în funcțiune telescopul SKA-Mid în Africa de Sud, parte a proiectului internațional Square Kilometre Array (SKA) – care va permite observarea a sute de discuri protoplanetare la o rezoluție fără precedent, scrie Phys.org.

Vă recomandăm să mai citiți și:

China plănuiește să construiască un uriaș sistem solar în spațiu

Un sistem solar din ”vecinătatea” noastră cosmică prezintă condiții favorabile vieții

Proxima Centauri, cel mai apropiat sistem solar de noi, a avut o zi foarte proastă şi ridică un mare semn de întrebare

S-au descoperit primele dovezi ale unei planete solide dintr-un sistem solar cu două stele

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Astronomii au descoperit un sistem stelar rar care emite semnale radio la fiecare opt minute
Astronomii au descoperit un sistem stelar rar care emite semnale radio la fiecare opt minute
„Acceptăm sau nu acceptăm?”. Propunerea făcută de SUA președintelui ucrainean Volodimir Zelenski
„Acceptăm sau nu acceptăm?”. Propunerea făcută de SUA președintelui ucrainean Volodimir Zelenski
Motivul halucinant pentru care o companie nu și-a mai plătit angajații din octombrie
Motivul halucinant pentru care o companie nu și-a mai plătit angajații din octombrie
Iarna își intră în drepturi. Unde a nins până acum în România?
Iarna își intră în drepturi. Unde a nins până acum în România?
Donald Trump s-ar putea întâlnit cu Xi Jinping și Vladimir Putin la summitul APEC
Donald Trump s-ar putea întâlnit cu Xi Jinping și Vladimir Putin la summitul APEC
Victorie definitivă pentru România în procesul privind Roșia Montană
Victorie definitivă pentru România în procesul privind Roșia Montană
Cum au ajuns milioane de euro într-o pădure din Ungaria și care este legătura cu Viktor Orban?
Cum au ajuns milioane de euro într-o pădure din Ungaria și care este legătura cu Viktor Orban?
Amendă de peste 800 de milioane de euro pentru Meta. Anunțul făcut de autoritățile italiene
Amendă de peste 800 de milioane de euro pentru Meta. Anunțul făcut de autoritățile italiene
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Aceste figurine din lut vechi de 15.000 de ani ar fi putut fi create de copii pentru a învăța despre lume
Aceste figurine din lut vechi de 15.000 de ani ar fi putut fi create de copii pentru a învăța despre lume
Universul ar putea fi de două ori mai vechi decât am crezut, susține o nouă teorie radicală
Universul ar putea fi de două ori mai vechi decât am crezut, susține o nouă teorie radicală
Oamenii de știință au descoperit ceva neașteptat la 90 de kilometri sub Pământ
Oamenii de știință au descoperit ceva neașteptat la 90 de kilometri sub Pământ
Marcus Aurelius nu voia să se trezească dimineața! Cum se certa singur împăratul Romei ca să se dea jos din pat (P)
Marcus Aurelius nu voia să se trezească dimineața! Cum se certa singur împăratul Romei ca să se dea jos din pat (P)
O balenă cu nările pe aceeași parte a capului înota în oceane acum 6 milioane de ani
O balenă cu nările pe aceeași parte a capului înota în oceane acum 6 milioane de ani
O fosilă de bufniță ne-ar putea dezvălui momentul în care acești vânători silențioși au devenit nocturni
O fosilă de bufniță ne-ar putea dezvălui momentul în care acești vânători silențioși au devenit nocturni
Supercoloniile de furnici din San Diego se află într-un război fără sfârșit care ucide milioane de exemplare în fiecare lună
Supercoloniile de furnici din San Diego se află într-un război fără sfârșit care ucide milioane de exemplare în fiecare ...
Un plastic comun ar putea rezolva o problemă majoră legată de viața pe Lună
Un plastic comun ar putea rezolva o problemă majoră legată de viața pe Lună
Cercetătorii au măsurat atracția gravitațională dintre cele mai mici obiecte de până acum
Cercetătorii au măsurat atracția gravitațională dintre cele mai mici obiecte de până acum