Home » Știință » Originea vieții pe Pământ, decodată de cercetători

Originea vieții pe Pământ, decodată de cercetători

Publicat: 01.09.2025

Una dintre întrebările majore ale biologiei, care până acum a eludat vreun răspuns, are de-a face cu originea vieții. Mai exact, cum s-au reunit „cărămizile vieții” astfel încât să apară primele organisme?

Ei bine, s-ar părea că cercetătorii tocmai au dat peste un indiciu foarte important. Într-un nou studiu publicat în jurnalul Nature, o echipă de biologi explică faptul că au reușit să demonstreze cum moleculele ARN și aminoacizii s-ar combina prin interacțiuni complet la întâmplare pentru a forma proteine (acele molecule esențiale pentru aproape toate funcțiile celulelor).

Potrivit Futurism, proteinele nu se reproduc de unele singure ci sunt create în mașinăria moleculară numită ribozom, în funcție de instrucțiunile primite de la ARN. Astfel ajungem la dilema: cine a fost primul, oul sau găina? Celulele nu ar exista fără proteine, iar proteinele sunt create în interiorul celulelor. Așadar, oamenii de știință au aflat acum cum aceste proteine s-ar forma înainte ca aceste fabrici biologice să existe.

„Chimia este spontană, selectivă și ar fi putut apărea pe Pământul timpuriu”

„Am reușit să reproducem prima etapă din acest proces complex, folosind o chimie foarte simplă în apă la pH neutru pentru a lega aminoacizii de ARN. Chimia este spontană, selectivă și ar fi putut apărea pe Pământul timpuriu”, a explicat Matthew Powner, chimist la University College London și unul dintre autorii studiului.

Rezultatele, a adăugat Powner, arată cum „ARN-ul ar fi putut controla pentru prima dată sinteza proteinelor”.

Aminoacizii există de mai mult timp decât viața pe planeta noastră. Cercetătorii au găsit chiar și aminoacizi – plus toate cele cinci ingrediente majore ale ADN-ului și ARN-ului, numite nucleotide – pe mostre de asteroizi culese direct din spațiul cosmic.

Ceva trebuie să declanșeze chimia care permite apariția vieții

Interesant este că aminoacizii nu se leagă ușor între ei, astfel că ceva trebuie să declanșeze chimia care permite apariția vieții așa cum o știm.

Pentru a afla ce anume o declanșează, cercetătorii și-au îndreptat atenția înspre o moleculă reactivă numită panteteină, care este deja cunoscută pentru rolul său crucial în metabolism. Într-un alt studiu, cercetătorii au descoperit că acești compuși existau probabil din abundență în lacurile de pe Pământul timpuriu.

Atunci când au creat o soluție apoasă de panteteină și aminoacizi, autorii studiului de față au descoperit că aminoacizii au reacționat cu acel compus pentru a crea o altă substanță chimică numită aminoacil-tiol. Acest tiol, au demonstrat în continuare, s-a combinat cu ARN-ul liber din apă la un pH neutru pentru a iniția o reacție care a transferat aminoacizii la ARN, legându-i între ei.

„Este aproape inevitabil ca acest tip de proces să se întâmple”

„Într-un scenariu în care există aminoacizi, molecule de ARN, tioli – molecule de sulf – cred că este aproape inevitabil ca acest tip de proces să se întâmple”, a declarat Powner pentru Washington Post.

Există totuși și o problemă. Din câte știu cercetătorii, panteteina crucială din acest proces nu ar fi existat în concentrații suficient de mari în oceanele primordiale ale Pământului, acolo unde mulți oameni de știință cred că viața ar fi putut apărea – ci doar în ape dulci mai mici.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cercetătorii au descoperit un ecosistem uriaș, plin de viață, la kilometri sub suprafața Pământului

Cercetătorii au creat cea mai sintetică formă de viață de pe Pământ

Ce s-a întâmplat atunci când cercetătorii au spart o rocă veche de peste 800 de milioane de ani?

Peste 400 de gene legate de îmbătrânirea accelerată, descoperite de cercetători

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație ...
Furnicile mai mici alocă o parte mai mare din bugetul lor energetic de repaus creierului
Furnicile mai mici alocă o parte mai mare din bugetul lor energetic de repaus creierului
ADN-ul antic rescrie povestea modului în care s-au răspândit limbile germanice și celtice în Europa
ADN-ul antic rescrie povestea modului în care s-au răspândit limbile germanice și celtice în Europa
Sportul în exces ar putea afecta creierul, relevă un studiu
Sportul în exces ar putea afecta creierul, relevă un studiu
Cercetătorii au presat apă între două diamante și au observat ceva ce nu mai fusese văzut niciodată într-un laborator
Cercetătorii au presat apă între două diamante și au observat ceva ce nu mai fusese văzut niciodată într-un laborator
Creierul uman își organizează emoțiile folosind o grilă hexagonală, sugerează un studiu
Creierul uman își organizează emoțiile folosind o grilă hexagonală, sugerează un studiu
Test de cultură generală. Ce este teocrația?
Test de cultură generală. Ce este teocrația?
Telescopul spațial Swift s-a prăbușit pe Pământ după 22 de ani de la lansare
Telescopul spațial Swift s-a prăbușit pe Pământ după 22 de ani de la lansare
Ochii acestor broaște sunt atât de unici încât ar putea fi utilizați ca niște amprente
Ochii acestor broaște sunt atât de unici încât ar putea fi utilizați ca niște amprente
Un studiu dezvăluie tendințe îngrijorătoare în ceea ce privește sănătatea mintală la nivel global
Un studiu dezvăluie tendințe îngrijorătoare în ceea ce privește sănătatea mintală la nivel global
De ce oamenii sunt atrași de lideri autoritari în vremuri incerte?
De ce oamenii sunt atrași de lideri autoritari în vremuri incerte?
Ce are în comun creierul unui bebeluș cu cel al unui bolnav de Alzheimer?
Ce are în comun creierul unui bebeluș cu cel al unui bolnav de Alzheimer?
Test de cultură generală. Cine a inventat cuțitul?
Test de cultură generală. Cine a inventat cuțitul?
Toate cele 5 „litere” genetice din ADN au fost descoperite într-un asteroid vechi de 4,5 miliarde de ani
Toate cele 5 „litere” genetice din ADN au fost descoperite într-un asteroid vechi de 4,5 miliarde de ani
Mumiile incașe dezvăluie drogurile utilizate în timpul sacrificiilor umane
Mumiile incașe dezvăluie drogurile utilizate în timpul sacrificiilor umane
O explozie misterioasă în spațiu tocmai a provocat ceva la care oamenii de știință nu se așteptau
O explozie misterioasă în spațiu tocmai a provocat ceva la care oamenii de știință nu se așteptau
Primele planete ale Sistemului Solar au fost făurite din foc, arată un studiu
Primele planete ale Sistemului Solar au fost făurite din foc, arată un studiu
Cum „luptă” cochiliile zdrobite împotriva acidificării oceanelor?
Cum „luptă” cochiliile zdrobite împotriva acidificării oceanelor?