Două „super Pământuri” au orbitat cândva în apropierea lui Uranus și Neptun. Ce s-a întâmplat cu ele?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Ceva nu se potrivește complet în orbitele planetelor Sistemului Solar și ale sutelor lor de sateliți, sugerează un nou studiu. Un studiu sugerează că două „super Pământuri” au orbitat cândva în apropierea lui Uranus și Neptun.

Două „super Pământuri” au orbitat cândva în apropierea lui Uranus și Neptun, au distrus câteva luni și apoi au dispărut, sugerează un studiu. Potrivit cercetării, care a comparat peste 100 de simulări ale evoluției timpurii a Sistemului Solar, este posibil ca în trecut să fi existat încă două planete gigantice în regiunea exterioară a sistemului nostru solar, planete care ulterior ar fi fost ejectate complet în spațiul interstelar.

• Un telescop de buzunar cu raze X ar putea descifra chimia ascunsă a Lunii
• Cometa interstelară 3I/ATLAS dezvăluie o chimie bizară dincolo de Sistemul Solar

În primele etape ale Sistemului Solar, totul era extrem de instabil. O reorganizare majoră, cunoscută sub numele de „instabilitatea planetelor gigantice”, ar fi putut determina migrarea lui Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun din pozițiile lor inițiale către orbitele actuale, mai îndepărtate de Soare. Acest scenariu face parte din așa-numitul „Model Nice”, propus inițial în 2005 de către astronomi din Franța, și ar fi fost declanșat de interacțiuni gravitaționale cu resturi de material planetar numite planetezimale.

Ulterior, o versiune extinsă a modelului a sugerat că ar fi existat chiar o a cincea planetă gigantică, care, în urma interacțiunilor gravitaționale cu celelalte, ar fi fost aruncată complet în afara Sistemului Solar.

Două „super Pământuri” au orbitat cândva în apropierea lui Uranus și Neptun. Cum ar fi fost posibil?

Pentru a testa aceste idei, cercetătorii conduși de Matthew Clement, de la Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory (SUA), au rulat simulări computerizate ale evoluției timpurii a Sistemului Solar. Modelele au urmărit traiectoriile planetelor gigantice și ale aproximativ o mie de planetezimale pe parcursul a 20 de milioane de ani.

Dintr-o bază de date de 100.000 de simulări, echipa a selectat 122 de scenarii care reproduceau, în linii mari, configurația actuală a planetelor gigantice. Aproximativ 40% dintre acestea presupuneau existența a cinci planete giganticee, iar restul porneau de la șase, scrie Live Science.

Simulările au arătat că aceste planete suplimentare ar fi „sărit” între vecinii lor gravitaționali înainte de a fi ejectate din Sistemul Solar. Interesant este că efectele asupra sateliților naturali diferă în funcție de scenariu: în unele cazuri, lunile lui Jupiter rămâneau stabile dacă existau două planete suplimentare, în timp ce sateliții lui Uranus erau mai bine conservați în scenariile cu o singură planetă în plus.

Cât de mari ar fi fost aceste „planete dispărute”?

Un aspect important este rezonanța orbitală a celor trei mari sateliți ai lui Jupiter (Io, Europa și Ganymede), care se află într-un raport de 1:2:4. Această aliniere extrem de precisă sugerează că sistemul lor a rămas relativ neatins de evenimente catastrofale, ceea ce ar putea susține ipoteza existenței a două planete gigantice suplimentare.

În acest scenariu, planetele „dispărute” ar fi perturbat puternic sateliții lui Uranus, provocând coliziuni între ei și modificări structurale. Aceste procese ar putea explica diferențe precum compoziția neobișnuită a lunii Miranda, care conține mai multă gheață decât alte luni ale lui Uranus.

Totuși, există și simulări în care întregul sistem de sateliți rămâne relativ intact, iar acestea favorizează existența unei singure planete suplimentare. Din acest motiv, cercetătorii consideră că sunt necesare modele suplimentare pentru a determina dacă Sistemul Solar timpuriu a avut una sau două planete gigantice „pierdute”.

Deși nu se știu multe despre aceste lumi dispărute, se estimează că aveau mase comparabile cu cele ale lui Neptun sau ale planetelor de tip „super-Pământ”, ceea ce le-ar fi făcut similare ca structură cu Uranus și Neptun.

Cercetătorii continuă să studieze în special sateliții lui Uranus, în căutarea unor urme care ar putea confirma aceste scenarii dinamice din trecutul Sistemului Solar.

Rezultatele au fost publicate în revista Icarus.

Vă recomandăm să citiți și:

Profesorul Brian Cox, unul dintre cei mai respectați fizicieni din lume, este „sigur că există viață” dincolo de Pământ

O coliziune galactică ar fi resetat discul Căii Lactee acum 11 miliarde de ani

Gheața din Antarctica dezvăluie că Pământul traversează resturile unei supernove străvechi

Calea Lactee „a înghițit” o galaxie numită Loki, iar astronomii au descoperit acum resturile sale