Activitatea umană nu i-a dăunat întotdeauna biodiversității. Iată ce spun oamenii de știință!

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Activitatea umană nu i-a dăunat întotdeauna biodiversității. Timp de aproximativ 7.000 de ani, agricultura practicată pe teritoriul actual al Elveției nu a redus diversitatea plantelor, ci, dimpotrivă, a contribuit la creșterea acesteia.

Abia în ultimele decenii tendința s-a inversat, potrivit unui studiu realizat de cercetători ai Universității din Basel și publicat în revista Nature Communications.

Activitatea umană nu i-a dăunat întotdeauna biodiversității. Analizând sedimente extrase din lacurile Moossee, Burgäschisee și Hüttwilersee, oamenii de știință au reconstituit evoluția vegetației și a utilizării terenurilor agricole din ultimii 7.000 de ani. Straturile de sedimente păstrează urme de polen și alte materiale organice, oferind o imagine detaliată a schimbărilor produse de-a lungul mileniilor.

„Acesta este un set de date excepțional de cuprinzător și datat cu mare precizie. Ne permite să reconstruim modificările diversității plantelor din jurul lacurilor în ultimii 7.000 de ani, cu o rezoluție temporală comparabilă cu studiile moderne asupra ecosistemelor, pentru o perioadă care precede cu mult apariția ecologiei ca știință”, a declarat Oliver Heiri.

Activitatea umană nu i-a dăunat întotdeauna biodiversității. Ce arată datele?

Rezultatele arată că, începând din perioada neolitică, extinderea agriculturii a mers mână în mână cu creșterea diversității vegetale. „Astăzi tindem să asociem impactul omului cu pierderea biodiversității, însă în trecut agricultura făcea peisajul mai variat”, a explicat Fabian Rey.

Înainte de apariția agriculturii, Podișul Elvețian era acoperit aproape în întregime de păduri, formând un ecosistem relativ uniform. Odată cu dezvoltarea activităților agricole, peisajul s-a transformat treptat într-un mozaic de câmpuri cultivate, pășuni, garduri vii și, ulterior, livezi cu pomi înalți. Această diversitate de habitate a creat condiții favorabile pentru un număr mai mare de specii de plante.

Studiul a identificat însă și perioade în care biodiversitatea vegetală a scăzut semnificativ. Printre acestea se numără epoca migrațiilor, care i-a urmat prăbușirii Imperiului Roman, precum și intervalele marcate de marile epidemii de ciumă din Evul Mediu. În astfel de perioade, activitatea agricolă s-a redus, iar pădurile au recucerit terenurile abandonate.

„În momentele în care oamenii nu au mai putut lucra pământul, pădurea s-a extins din nou, iar diversitatea plantelor la nivelul peisajului a scăzut”, a explicat Heiri.

Această relație pozitivă dintre agricultură și biodiversitate a continuat până în jurul celui de-Al Doilea Război Mondial. În ultimii aproximativ 80 de ani, însă, diversitatea plantelor s-a redus considerabil, pe fondul intensificării agriculturii, scrie EurekAlert.

În locul peisajelor fragmentate și variate au apărut suprafețe agricole întinse și uniforme, adaptate utilizării utilajelor grele. Totodată, folosirea la scară largă a îngrășămintelor și pesticidelor a dus la dispariția treptată a numeroase specii de plante specializate.

Ce putem face în prezent?

Cu toate acestea, cercetătorii consideră că tendința actuală poate fi inversată. „Datele noastre arată că diversitatea plantelor și-a revenit de fiecare dată când oamenii au reluat practici agricole care au menținut un peisaj variat. Acest lucru sugerează că și declinul înregistrat în ultimele opt decenii ar putea fi stopat prin schimbarea modului în care este practicată agricultura”, a spus Rey.

Studiul este rezultatul a peste zece ani de cercetări realizate în colaborare cu Universitatea din Berna și Departamentul de Arheologie al Cantonului Thurgau. Fabian Rey a analizat mostre de polen prelevate din fiecare centimetru al carotelor de sediment, identificând câte 500 de grăuncioare de polen pentru fiecare probă, ceea ce a permis reconstituirea diversității vegetale din jurul lacurilor în diferite perioade istorice.

Intensitatea activităților agricole a fost estimată pe baza polenului provenit atât de la plante cultivate, cât și de la specii caracteristice terenurilor agricole, informațiile fiind comparate cu date arheologice și istorice. Vârsta straturilor de sediment a fost determinată prin metoda radiocarbonului (carbon-14), care a confirmat că înregistrările acoperă aproximativ 7.000 de ani, începând din perioada neolitică.

Vă recomandăm să citiți și:

Ce se întâmplă atunci când o râmă înghite microplastice?

Test de cultură generală. Care pește iese din apă pentru a vâna păsări?

Este ploaia de vară benefică pentru plantele de apartament? Testul care demontează un truc popular

Incendiile de vegetație au provocat pierderi devastatoare în 2025