Prima pagină Stiinta

Banii sau viata! Moare planeta sau cade economia?

Alexandru Safta | 10.23.2008 | ● Vizualizări: 168
Banii sau viata! Moare planeta sau cade economia?     economie, poluare, petrol, biocombustibil, incalzire globala, defrisare, carbune, exploatare, efect de sera + zoom
Galerie foto (1)

Ne aflam in mijlocul celei de-a sasea mari extinctii a vietii pe Pamant. Noi suntem cauza iar fauna, flora si ecosistemele se destrama cu o rapiditate nemaintalnita de la extinctia precedenta, de acum 65 de milioane de ani. S-a aratat in repetate randuri ca existenta noastra depinde de sanatatea si desimea padurilor, de puritatea raurilor si a oceanelor si de bunastarea tuturor ecosistemelor care ne intretin viata. In ciuda acestui lucru, omenirea continua sa le distruga in virtutea consumului, a profitului si a luxului. Cercetarile au demonstrat ca folosim spre consum cel putin 25% din productia intregii planete, dar aceste studii nu au luat in calcul pierderile provocate de poluare, de disparitia speciilor, sau de incalzirea globala.

Arderea carbunilor si a petrolului reprezinta principala cauza a schimbarilor climatice pe care planeta le infrunta astazi. Prima dintre alternativele energetice preferate exploatarii zacamintelor fosile este folosirea biocombustibililor. Dar daca vom incepe sa folosim combustibili biologici pentru a incetini procesul incalzirii globale, va trebui sa ne dublam suprafetele agricole. De exemplu, daca o tara ca Franta ar opta pentru convertirea autovehiculelor la biocombustie, aproximativ 97% din suprafata sa arabila ar trebui sa fie rezervata productiei de combustibili biologici. Altfel spus, pentru a gasi o alternativa a combustibililor fosili, ar trebui sa transformam aproximativ jumatate din planeta in suprafata agricola, preschimband paduri luxuriante precum cea amazoniana, in ferme. Aceasta initiativa ar distruge mii de specii si ar avea efecte ireversibile de inrautatire a climei globale. Totusi, din considerente pur economice, fenomenul se intampla iar tari ca Malaezia si Indonezia isi extind masiv industria de biocombustibili, in timp ce Australia planuieste sa adopte aceeasi strategie.

Haideti sa nu facem nimic!

Chiar daca folosirea energiei regenerabile nu reprezinta solutia universala a problemelor climatice, pentru a combate eficient manifestarea fenomenului incalzirii globale este necesara evitarea intrebuintarii carbunilor si a titeiului. Dar exploatarea acestor zacaminte reprezinta combustibilul motorului economic global, in aceeasi masura in care constituie principala sursa de emitere a gazelor cu efect de sera ce retin caldura in atmosfera. Din acest motiv, politicianul australian Bob Brown, a declarat recent ca daca Australia se angajeaza in prevenirea incalzirii globale, ar trebui sa opreasca exporturile de carbune ori, din punct de vedere economic, masura este inacceptabila. Nu este greu de presupus ca omenirea nu va inceta sa foloseasca petrol si carbune, ca baza a dezvoltarii. Stilul nostru de viata, puterea si succesul depind de zacaminte.

Desi majoritatea natiunilor s-au declarat “ingrijorate” privitor la acest aspect si vor sa evite atingerea unor cote alarmante ale incalzirii globale, nu s-a facut inca nimic. Protocolul de la Kyoto, din 1997 a fost semnat de 165 de tari, dintre care prea putine au luat masuri vizibile, aderarea la intelegere neavand natura unei obligativitati. De cand a semnat Protocolul Kyoto, Spania spre exemplu, si-a sporit cu 50% emisiile de gaze cu efect de sera. Anul trecut, in Canada, care simte puternic schimbarile climatice in mediul arctic din nordul tarii, ministrul mediului declara patimas “Canada ramane devotata conventiei de la Kyoto”, pentru ca mai tarziu in acelasi an, acelasi ministru sa anunte cum Canada rupe legamantul de reducere a emisiilor de dioxid de carbon. “Nu putem indeplini sarcina. Avem dovezi clare ca nu este posibil”.

In Australia, primul ministrul John Howard a fost categoric cu privire la faptul ca aceasta tara nu este de acord cu tratatul de la Kyoto, pentru ca ar “dezavantaja-o economic”. Din acelasi motiv, si Statele Unite ale Americii au ignorat initiativa internationala, discutand pe cont propriu vehiculata abordare “cap and trade”. Este vorba despre o taxa menita sa regleze o limita a nivelului de dioxid de carbon care poate fi emis, permitand industriilor poluatoare sa negocieze “credite de poluare”. Optiunea introducerii unei taxe pe poluare i-ar forta pe cei care polueaza sa plateasca o suma de bani in functie de cat dioxid de carbon elibereaza in atmosfera. Taxa va face ca industriile sa plateasca pentru gazele pe care le emit, dar nu va garanta totusi o limitare a emisiilor.

Protocolul de la Kyoto nu a incetinit incalzirea globala. Va expira in 2012 si momentan nu exista niciun alt acord referitor la reducerea reala a emisiilor. Cele mai notabile reduceri locale de emisii nocive au inregistrat cote cuprinse intre 20% si 50% si au fost atinse numai de un numar foarte mic de natiuni, intre care nu se numara niciunul dintre marii “vinovati”. Nu exista angajamente ferme si nicio reducere nu se apropie de nivelul necesar de 90 – 100% care s-ar impune la scara globala pentru a preveni cresterea pe viitor cu doua grade a temperaturii planetare.

Dezvoltare in ciuda declinului planetar

O problema serioasa a angajamentelor de reducere a emisiilor o reprezinta tarile aflate in curs de dezvoltare. Ele sunt derogate de la semnarea unor astfel de tratate, dar constituie totusi surse enorme de dioxid de carbon, produs in special in beneficiul unor regiuni ca SUA, Australia si Uniunea Europeana. Cercetari recente au demonstrat ca 25% din emisiile produse de China se datoreaza industriei de exporturi de produse de larg consum, accesibile sau de lux, toate esentiale bunului nostru trai.

Mai mult, China a declarat anul trecut in termeni foarte categorici ca nu-si va reduce emisiile de dioxid de carbon pana cand nu se va moderniza si poporul sau nu se va bucura de un standard inalt de viata, asemanator celui american. India a facut acelasi angajament de a ridica nivelul de trai al celor peste 1 miliard de locuitori ai sai. Dar cine ii poate acuza? Cine ar putea acuza Brazilia, Iranul, sau Cecenia ca au ambitii similare? Cine poate arata cu degetul Malaezia si Indonezia pentru faptul ca profita de pe urma cererii de biocombustibil, defrisandu-si in masa padurile tropicale? Diminuarea efectelor incalzirii globale presupune reducerea poluarii, nu sporirea ei prin arderea tot mai intensa a petrolului si a carbunilor, dar tarile aflate in curs de dezvoltare, care intrezaresc posibilitatea concretizarii “visului American” la ele acasa, nu pot fi oprite sa-si atinga telurile ravnite nici chiar sub amenintarea declinului planetar.

Reducerea emisiilor globale de dioxid de carbon presupune nu doar moderatie in intrebuintarea lor, cat si reducerea extractiilor si a comercializarii de catre marii petrolisti. Dar sunt oare dispusi gigantii producatori de combustibili ce au venituri mai mari decat PIB-ul tarilor in care au prins viata, sa accepte o scadere a cifrelor de afaceri in beneficiul mediului? Dar tari extrem de puternice din punct de vedere economic, precum cele din Orientul Mijlociu, ca Arabia Saudita? Si-ar reduce ele productia de petrol cu 80% si ar renunta la statutul de jucatori cheie pe scena internationala monetara de dragul viitorului planetei? Ce influente ar avea asemenea masuri drastice asupra climei?



Lobby cu solutii iluzorii

Un factor important care vine rapid din urma sa-si aduca aportul la agravarea situatiei este cresterea numarului populatiei in intreaga lume. Aceasta se va inmulti cu 50% in urmatoarele patru decade, de la 6,6 miliarde de oameni, cat numara in prezent Pamantul, la 9 miliarde in 2050. Toti acesti oameni vor avea nevoie de o economie crescanda care sa le ofere locuri de munca, hrana, ingrijire medicala, adapost, transport si bunuri de consum. Adica o economie bazata pe exploatarea de carbune si petrol. Unde vor mai fi job-urile, masinile, casele si iPod-urile odata cu stavilirea productiei si a consumului pentru a minimaliza dezastrele incalzirii globale?

O capcana subtila a energiilor alternative este ca niciuna dintre ele nu exclude mentinerea cotelor actuale de consum. Am inlocui electricitatea obtinuta prin arderea carbunilor cu cea furnizata de energia nucleara, dar am consuma aceeasi cantitate de energie electrica necesara pastrarii modului de viata actual. Nu acceptam compromisuri cand este vorba despre modul nostru de viata. Cele mai multe alternative incearca sa spuna ca putem fi “curati si verzi”, pastrandu-ne totusi nealterate obiceiurile. Toate presupun insa folosirea unor tehnologii aflate la zeci de ani distanta. In urma cu zece ani, “carbunele curat” se afla la o decada in viitor. Inca se afla acolo, iar o examinare mai amanuntita a dezvaluit ca este vorba despre carbune normal, cu 25% mai putin dioxid de carbon in compozitie. O privire mai atenta dezvaluie de asemenea faptul ca actualele fabrici de prelucrare a carbunelui nu pot fi adaptate noilor tehnologii propuse.; ele trebuie inlocuinte cu statii noi, o sarcina care presupune multi ani. Ani pe care nu-i avem, mai ales cand China construieste cate o noua fabrica de prelucrare a carbunelui o data la doua saptamani pentru a satisface nevoile economiei sale crescande.

Se crede ca tehnologia ar putea fi solutia problemelor, dar trebuie luat in considerare faptul ca infaptuirea ei va fi realizata tot pe baza carbunilor si a titeiului. Pentru a converti lumea la folosirea de energie solara sau eoliana, trebuie depus un efort urias de catre industriile producatoare de carbune si petrol pentru a face, transporta, instala si mentine aceasta “alternativa”. Dar vor inceta armata, aviatia si marina americana sa foloseasca petrol? O va face armata vreunei natiuni?

Occidentalii nu vor renunta la modul lor de viata si miliarde de oameni care aspira la acel mod de viata nu se vor lasa mai prejos. Nu este posibil sa renunti la economia bazata pe petrol si sa-ti pastrezi totusi intact stilul de viata. Nu este posibil ca europenii, chinezii sau indienii sa ajunga sa traiasca precum americanii si sa evite distrugerea mediului si a climei. Nu este posibil sa traim stilul de viata occidental si sa pastram padurile, oceanele, ecosistemele si speciile de animale si de plante cu care impartim aceasta lume. Nu este posibil sa ne pastram nivelul de trai fiind “curati si verzi.”

De vreme ce societatea noastra industriala este pusa in miscare de petrol si carbune, nu ne vom opri sa le exploatam, pana cand le vom epuiza. Chiar daca vom reduce totusi consumul, nu vom face decat sa amanam inevitabilul, deci intr-un fel sau in altul, Cutia Pandorei este larg deschisa. Vom trai sa simtim urmarile incalzirii globale, dar ne vom maximaliza beneficiul personal, pastrand standarde de viata ridicate. Dupa care vom disparea. “Ce e dupa asta, nu mai conteaza. Ce ii datorez eu viitorului?…nu voi mai fi atunci.”