Invingatorii se imbraca in rosu

Agresivitate si dominare

Anul trecut, in cadrul unui experiment, specialistii in
psihologia sportului de la Universitatea din Münster, Germania, au
supus atentiei a 42 de arbitri niste videoclipuri cu intalniri de
tae-kwon-do. Intrucat in aceasta arta martiala, cei doi combatanti
sunt identificati prin intermediul a doua culori – rosu si albastru
-, specialistii respectivi au fost pusi ulterior sa revada
filmarile, dar modificate digital astfel incat culorile purtate de
luptatori sa fie inversate. Rezultatul? „Razboinicul” in
rosu a fost recompensat invariabil cu o medie de 13% mai multe
puncte fata de cel in albastru.

• Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!
• Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?

Influenta culorilor in sport a fost pentru prima oara
descoperita in 2004, cand antropologii Russel Hill si
Robert Barton de la Universitatea Durham, Marea Britanie, au
analizat punctajele obtinute de concurentii la cateva sporturi
olimpice: box, tae-kwon-do, lupte greco-romane si lupte libere. Si
atunci, in 55% din cazuri, victoria a fost atribuita sportivilor in
rosu, iar in cazul disciplinelor care presupuneau o lupta
corp la corp (precum luptele greco-romane) acest procent a urcat
chiar la 62%.

In opinia lui Barton, acest rezultat poate fi explicat in parte
printr-o preferinta inconstienta pentru rosu a arbitrului, dar mai
ales prin faptul ca rosul, culoarea agresivitatii si a
dominarii, ar favoriza din punct de vedere psihologic sportivul
care-o poarta, facandu-l sa se simta si sa actioneze ca un
invingator.

Iar forta rosului pare a se manifesta chiar si in sporturile de
echipa: un studiu in cadrul caruia au fost analizate 56 de sezoane
din Premiere League, liga de fotbal britanica, a demonstrat ca
echipele cu tricou rosu (Liverpool, Manchester United si
Arsenal) au cucerit 38 de titluri dintr-un total de
63.

Rosu egal pericol

Atat la animale, cat si la oameni, rosul indica forta
fizica si capacitatea de a lupta si de a inspira frica
adversarilor. Comportamentul primatelor de exemplu este
puternic influentat de rosu: la masculii de Mandrillus
sphinx (foto), fata si organele genitale rosii comunica
rivalilor capacitatea de a lupta, iar nivelul de stralucire a
culorii este direct proportional cu cantitatea de testosteron din
sange.

Potrivit lui Barton, omul reactioneaza in mod asemanator:
chipul celui suparat si agresiv se inroseste,
indicand faptul ca sangele e mai bogat in oxigen si ca individul e
gata de lupta, in timp ce, dimpotriva, un om mort de frica se
albeste la fata.

Expunerea la rosu nu are efecte doar in ceea ce priveste
luptele, si abilitatile cognitive ii resimt influenta. Andrew
Elliot de la Universitatea Rochester, New York, le-a testat in
cadrul mai multor experimentei, reiesind ca, la un nivel
foarte elementar, corpul uman are tendinta de a fugi de
rosu.

Potrivit lui Elliot, ecuatia care caracterizeaza
culorile este „rosu egal pericol”; in acelasi timp insa,
rosul pare a fi in masura sa influenteze in mod pozitiv
performantele intelectuale: tot el le-a cerut unor
studenti sa sustina un test scurt pentru masurarea IQ-ului,
distribuind foile cu intrebarile marcate in rosu si negru. Si de
aceasta data a reiesit ca cei cu foaia de examen rosie ar avea un
IQ mai ridicat fata de ceilalti. Prin intermediul tehnicilor de
imagistica s-a descoperit ca expunerea la rosu activeaza
cortexul frontal drept, o zona cerebrala corelata
inteligentei emotionale si atentiei.

De la limonitul utilizat in ritualurile antice la cartierele cu felinar rosu si
pana la infamele inimioare ale Sfantului
Valentin, rosul a fost dintotdeauna asociat cu
pasiunile carnale si dragostea
romantica deopotriva, in toate culturile de-a lungul mileniilor.
Faptul ca rosul este culoarea dragostei si a pasiunii pare asadar
un lucru cunoscut dintotdeauna, dar ca aceasta asociere are si un
fundament stiintific reprezinta o descoperire de data recenta.

Dintr-un studiu realizat pe macaci de Corri Waitt, de la
Stirling University, Marea Britanie, a reiesit ca femelele din
aceasta specie isi aleg drept parteneri in vederea reproducerii
exemplare cu botul intens colorat in rosu. La aceste primate,
caracteristica este corelata unui nivel ridicat de testosteron care
presupune ca exemplarul in cauza este dotat cu un sistem imunitar
eficient si cu gene „de calitate”.

In urma acestor rezultate, Waitt a avansat ipoteza ca si
la oameni, o fata imbujorata este tocmai ceea ce sugereaza, la un
nivel primar, ca individul sau individa in cauza este unul/una
„viabil/a”. Craig Roberts, biolog de la Universitatea
Newcastle, sustine si el teza cercetatoarei. „Pare ca o coloratura
sanatoasa, dificil de gasit in lipsa unei stari bune de sanatate,
ofera o imagine autentica a mostenirii genetice si a vigorii unui
individ”.

Pentru a intelege daca suprematia rosului are o origine genetica
sau ambientala, recent, Sarah Pryke de la Macquarie University din
Sydney a realizat un studiu pe gulzi, o specie de cinteza
(Chloebia gouldiae), niste pasari mici care, in functie de
gene, pot avea capul rosu sau negru. In competitia pentru hrana,
indivizii cu capul rosu au iesit mereu
invingatori. Si tot invingatoare au fost si pasarile al
caror cap negru a fost colorat de cercetatori in rosu, pentru ca in
multe cazuri adversarii au refuzat infruntarea chiar inainte de
inceperea luptei. La acesti subiecti, frica de rosu a fost
considerata a fi innascuta.

Rosul afrodiziac

Un alt studiu de ultima ora al psihologilor Andrew Elliot si
Daniela Niesta de la Universitatea Rochester, programat spre
publicare la finele lunii octombrie in Journal of Personality
and Social Psychology, a demonstrat prin intermediul a 5
experimente, ca barbatii prefera femeile imbracate in
rosu. Studiul in chestiune a furnizat prima confirmare
emipirica a indelungatei povesti de dragoste dintre societatea
umana si rosu, documentand efectele acestei culori asupra
comportamentului.

„Doar de putina vreme psihologii si cercetatorii din alte
discipline au inceput sa studieze mai atent legatura dintre
culoare si comportament. Se stiu multe lucruri despre fizica si
fiziologia culorii, dar foarte putine despre psihologia
culorii„, a precizat Elliot, in opinia caruia este un
lucru fascinant sa descoperi ca nimeni nu este constient de acest
potential al culorilor de a influenta comportamentul. Experimentele
– a explicat el-, demonstreaza insa o analogie a felului in care
oamenii si masculii de primate raspund la rosu.

Descoperirile noastre confirma ceea ce femeile au suspectat si
au afirmat de multa vreme: ca barbatii actioneaza ca
animalele in sfera sexualitatii. Pe cat de mult le place barbatilor
sa creada ca reactioneaza in fata femeilor intr-o maniera
sofisticata, se pare ca cel putin intr-o anumita masura,
preferintele si inclinatiile lor sunt primitive„.

Pentru a cuantifica efectul rosului, cercetatorul a aratat mai
multor barbati fotografii cu femei atragatoare imbracate „succint”
in rosu si verde si le-a cerut acestora sa decida care erau cele
mai sexy. Acestia au cazut toti de acord ca doamnele in
rosu sunt semnificativ mai atragatoare decat
celelalte.

Pigmentul imaginatiei umane

Potrivit neuropsihologilor de la Durham University din Marea
Britanie, exista o zona cerebrala „dedicata” elaborarii
contrastului culorilor: cea cunoscuta sub numele de
cortexul vizual; este asadar creierul si nu ochiul
cel care „raspunde” de sarcina de a recunoaste culorile. Pentru
a-si confirma teoria, cercetatorii au supus la o serie de teste
pacienti carora in trecut le fusese indepartata chirugical o parte
din cortexul vizual, iar rezultatele au fost inechivocabile: la
acesti subiecti, perceperea culorii nu este influentata de
diferentele de culoare, ci de luminozitate.

Explicatia fenomenului este fascinanta: culoarea este
un produs al sistemului nervos si potrivit cercetatorilor, ar putea
fi definita drept „un pigment al imaginatiei umane”.
Tocmai de aceea, persoanele care sufera daune cerebrale si isi
pierd tocmai aceasta capacitate „imaginativa” sunt influentate de
lumina; in functie de cum se reflecta aceasta, pentru ei se schimba
si culorile in care vad lumea.

De altfel, ideea newtoniana conform careia ochiul ar fi
un instrument capabil sa reproduca pasiv imagini rasturnate ale
lumii exterioare nu mai este considerata una valida la ora
actuala; de-acum se stie ca lumina nu este compusa din
„raze” capabile sa deseneze pe retina vreo reprezentare a lumii
exterioare. Oamenii de stiinta concep acum radiatia ca un camp
electromagnetic definit de fotoni, cu dublu caracter: de unde si de
particule. In plus, la ora actuala, se stie ca ochiul raspunde la
radiatiile luminoase printr-o reactie fotochimica oscilanta care
are loc pe retina, iar variatiile acesteia sunt interpretare de
creier.

Ochii unui nou-nascut nu vad nimic: vazul este
consecinta unei sistematizari complexe si active la nivelul
creierului, ce implica recurgerea la arhetipuri genetice
fundamentale; el este prin urmare rodul unui proces de invatare
rafinat, in cadrul caruia structurile cognitive se dezvolta in mod
progresiv.

Conform celor mai recente teorii, perceptia vizuala
reprezinta un act psihosomatic si se bazeaza pe procese ce
integreaza intr-un mod foarte complex functii biologice si
culturale. Percepem ceea ce ne inconjoara prin mijlocirea
creierului, care interpreteaza realitatea generand imagini, sunete,
mirosuri si gusturi.

El descifreaza astfel un univers care in sine este incolor,
inodor, mut si insipid. Lumea vizuala umana este asa cum o percepem
tocmai pentru ca suntem oameni, iar ceea ce vedem reprezinta rodul
unei transfigurari a realitatii realizate de catre creier astfel
incat sa serveasca sepravietuirii si cunoasterii; o simulare ce
reconstituie interactiunile dintre noi si mediul material care ne
inconjoara, realizata de creier sub controlul unor determinari
genetice.

Culoarea nu este insa o caracteristica a obiectelor, ci
rezultatul complex al efectului pe care lumina il are asupra
aparatului uman al perceptiei. In timp ce unii oameni pot
distinge chiar si 250 de culori, anumite mamifere nu percep nici
macar o singura culoare, traind mai degraba intr-un univers al
mirosurilor decat al vizualului. Pasarile insa vad cel mai probabil
mai multe culori decat oamenii, ele fiind de altfel, dintre toate
vertebratele, si cele mai dependente de acest simt.

Facts

• Lumina intra in ochi prin cornee, cantitatea ei fiind reglata de
  contractia si dilatarea pupilei.

• Cristalinul permite focalizarea luminii pe retina – tunica
  interna a globului ocular, care consta intr-o membrana cu trei
  straturi. Primul „adaposteste” fotoreceptorii” (conurile si
  bastonasele), al doilea – celulele bipolare aflate in conexiune cu
  fotoreceptorii, iar al treilea, celulele ganglionare care compun
  nervul optic. Acesta din urma strabate interiorul cutiei craniene
  pana la ariile vizuale ale scoartei cerebrale.

• Cele doua tipuri de fotoreceptori produc substante diferite:
  conurile, stimulate de radiatiile electromagnetice, genereaza
  iodopsina si sunt responsabile de vederea diurna, perceperea
  culorilor, de detalii si de claritatea contrastelor; bastonasele,
  mai sensibile la lumina, produc rodopsina si ii confera aparatului
  vizual capacitatea de a elebora informatii chiar si in conditii de
  iluminare foarte scazuta.

• Simbolismul unei culori: Pretutindeni, rosul
  este considerat un simbol al fortei, al principiului vital, al
  bogatiei. El este culoarea focului si a sangelui si, la fel ca
  acestea, contine o ambivalenta simbolica. Focul incalzeste, dar si
  mistuie, arde. Sangele inseamna viata, dar este si durere, pentru
  ca da culoare ranilor. Rosul deschis este diurn, masculin, tonic,
  in vreme ce rosul inchis este nocturn, feminin, tainic. Primul
  insufleteste, incurajeaza, da aripi, precum rosul drapelelor, al
  firmelor, al ambalajelor publicitare, al fundelor aniversare, cel
  de-al doilea indeamna la vigilenta sau chiar la neliniste – vezi
  rosul semafoarelor ori al becului ce interzice intrarea intr-un
  studio foto sau cinematografic. Tot asa, felinarul rosu de la
  bordelurile de pe vremuri putea sa para o invitatie, dar implica si
  incalcarea unei interdictii fixate de epoca respec­tiva, anume
  infranarea impulsurilor sexuale, a libidoului. In toate tarile
  comuniste, rosul a fost recuperat drept culoare a celor oprimati, a
  luptei pentru propasire. Pentru cei care au scapat de acest regim,
  el este, acum, sinonim al terorii. Pentru locuitorii vechii Rome,
  rosul era Culoarea prin excelenta, purpura imperiala. Prin
  comparatie, albastrul era pentru ei un simbol al barbariei, al
  natiilor neevoluate.

CITESTE SI:

• Vinul pare mai bun intr-o camera luminata
  in rosu sau albastru
• Trandafirii sunt rosii pentru a respinge,
  nu pentru a atrage
• Capacitatea de a vedea muzica este studiata
  in premiera
• Cele mai tari iluzii optice din
  2009