Prima pagină D:News

Studiu surprinzător: Aceşti oameni se simt cei mai fericiţi

Mihai Drăghici | 02.08.2016 | ● Vizualizări: 6284

Experţii Financial Times notează, însă, că situaţia poate varia de la generaţie la generaţie.

Oamenii cu vârste cuprinse între 65 şi 79 de ani se declară cei mai fericiţi, relevă un studiu prezentat de Oficiul pentru Statistici din Marea Britanie (ONS), însă experţii Financial Times notează că situaţia poate varia de la generaţie la generaţie.

Stări de melancolie au fost înregistrate la persoane cu vârste cuprinse între 45 şi 59 de ani, arată studiul realizat de specialiştii Oficiului Naţional pentru Statistici (ONS) din Marea Britanie.

"Dar, după pensionare, lucrurile par să se stabilizeze. Cea mai fericită grupă de vârstă este cea a persoanelor care au între 65 şi 79 de ani", precizează studiul.

Potrivit studiului, oamenii care au în grijă copii şi bătrâni în acelaşi timp sunt expuşi unui stres foarte mare. De asemenea, viaţa profesională generează presiuni foarte mari şi oboseală.

Economiştii care au studiat fericirea sunt de acord că tinerii şi bătrânii sunt mult mai satisfăcuţi de vieţile lor decât adulţii de vârstă medie, explicând că această situaţie este întâlnită în multe ţări, cu mici variaţii, notează Financial Times, amintind, de asemenea, că cei mai mulţi oameni devin mai fericiţi pe măsură ce le cresc veniturile.

"Oamenii care au locuri de muncă sunt mai fericiţi decât şomerii. Şi, ca o lovitură dată celor care cred în solidaritatea interumană, se pare că a avea mai mulţi bani comparativ cu ceilalţi contribuie la înveselirea oamenilor", explică FT.

"Revenind la situaţia din Marea Britanie. Tinerii trebuie să se aştepte la fericire când îmbătrânesc? Teoretic. Cu cât eşti mai tânăr, cu atât beneficiezi mai puţin de norocul şi de recompensele pe care le-a primit generaţia postbelică. Când ai avut acces gratuit la studii universitare, 40 de ani de creştere a preţurilor caselor şi o pensie generoasă, trebuie să se simţi destul de împlinit în viaţă. Însă generaţiile următoare, care după pensionare nu au venituri prea mari şi nicio casă proprie, probabil vor fi mai puţin fericite", explică editorialistul FT Alan Beattie.

Sursa: Mediafax