Ascensiunea şi declinul planetei Pluto. ”Un triumf al ştiinţei în faţa sentimentelor”

Bazându-se pe calculele sale, Percieve Lowell, un om de afaceri şi astronom american, era convins că o a noua planetă necunoscută era responsabilă pentru ,,clătinarea” orbitei lui Uranus şi Neptun. Pentru mai mult de o decadă, până la moartea sa din 1916. Lowell a urmărit -o din interiorul observatorului pe care l-a fondat în Flagstaff, Arizona, însă nu a reuşit niciodată să descopere ,,Planeta X” de la marginea sistemului nostru solar.

• Prăbușirea civilizației mayașe a fost un colaps în cascadă, sugerează noi descoperiri
• Cheia care ar fi putut salva Titanicul, pâinea din Pompeii și Camera de Chihlimbar dispărută în…

În iarna anului 1930, un tânăr asistent de la observator, Clyde Tombaugh, compara fotografiile unei secţiuni a cerului noaptea, el a observat că un mic spectru de lumină se mişcase pe fondul fix al stelelor. Cercetătorii de la Observatorul Lowell au anunţat descoperirea noii planete pe 13 martie 1930, ziua de naştere a fondatorului centrului astronomic.  La sugestiile unei tinerei de 11 ani, Venetia Burney, planeta a fost denumită Pluton, după zeul roman al lumii de dincolo, printre nume a mai fost sugerat Minerva sau Erebus.

După ce astronomii au aflat mai multe informaţii despre Pluto, aceştia au concluzionat că orbita sa este mult mai eliptică şi înclinată decât a oricărei alte planete din sistemul nostru solar. În cel mai apropiat punct al tranzitului Soarelui, Pluto a intrat în orbita celei de-a opta planete a sistemului nostru solar, Neptun. În acel moment, astronomii au anunţat că planeta ar putea fi mult mai mare decât Jupiter, însă s-a dovedit că este mai mică decât Luna.

După ce au aflat mai multe informaţii despre planetă, astronomii au început să se îndoiască de titlul de ,,planetă”. În 1992, cercetătorii de la Institute of Technology din Massachusetts, Jane Luu şi David Jewitt, au descoperit în spatele lui Pluto dovezi ale Centurii Kuiper, o zonă vastă de reziduri  rămase în urma formării sistemului solar. Printre sutele de corpuri cereşti care orbitau Soarele din centura lui Kuiper erau similare, ca mărime, cu Pluto. Când astronomii de la observatorul Caltech, conduşi de Mike Brown, au descoperit planeta Eris, care avea o masă mult mai mare decât cea a lui Pluto, în 2005, au ştiut foarte clar că trebuie făcută o schimbare.

La întâlnirea de la Praga din august 2006 a Uniunii Internaţionale a Astronomilor (UIA), aceştia au luat în considerare extinderea sistemului solar la 12 planete, adăugându-le pe Pluto şi pe luna sa, Charon. Măsura a fost respinsă în august 2006 de  majoritatea membrilor UAI, care au redefinit denumirea de planetă drept corp celest care orbitează în jurul Soarelui. Aceştia au concluzionat că Pluto nu are suficientă masă pentru a afecta orbita lui Uranus şi Neptun. Împreună cu Eris şi Ceres, Pluto a fost reclasificată ca ,,planetă pitică”. Decizia a fost apreciată de unii astronimi, considerându-l ,,un triumf al ştiinţei în faţa sentimentelor”, conform New York Times. Majoritatea persoanelor care au crescut cu un sistem solar cu nouă planete au avut o afinitate specială pentru planeta care împărţea numele cu un personaj Disney.

O machetă a planetei Pluto a fost aşezată în faţa castelului Smithsonian din Washington D.C, aceasta devenind un memorial. O vază cu flori a fost aşezată la baza acesteia. Pe cartonaşele de condoleanţe scria: ,,Ne va fi dor de tine”, ”Odihneştete în pace” sau ,,Pluto va fi întotdeauna o planetă în inima mea”. Comercianţii au profitat de ocazie şi au vândut tricouri cu mesaje precum: ,,În zilele mele Pluto era o planetă”.

Sursa: History

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: