Universul jocurilor video

Fara sa vrem, jocurile video ne-au marcat existenta, motiv destul de intemeiat pentru a vorbi despre cele care ne-au ramas in memorie si ne-au consumat ore, chiar zile din viata, fermecandu-ne.

Anii '80 – merge caseta 

Primul joc complex cu care am facut cunostinta pe celebrul Home Computer (HC) a fost Chuckie Egg. Tu controlai un personaj mic si burtos, care n-avea alta treaba decat sa colecteze toate ouale unor biete pasari (nici acum nu stiu ce pasari erau). Evident, ouale il omorau daca reuseau sa il atinga. Aveai la dispozitie cinci taste, pe care ti le puteai alege dupa bunul plac (cele patru directii si saritura) sau potrivit disponibilitatilor. Dupa cateva zeci de jocuri, butoanele pe care le foloseai mai des aveau prostul obicei de a se bloca/sari. Jocul a devenit celebru cand a aparut pe caseta 10 Computer Hits 1, lansata pe piata britanica in 1985. Pe aceeasi caseta existau doua alte jocuri legenda: Harrier Attack! si Skool Daze. Al doilea avea chiar si o tentativa de grafica 3D si iti cerea sa indeplinesti cateva misiuni destul de complicate, ceea ce era o adevarata provocare. De altfel, Skool Daze se afla pe primul loc in topul vizitatorilor site-ului World of Spectrum (www.worldofspectrum.org), arhiva oficiala a tuturor jocurilor pentru Sinclair Spectrum, celebrul Home Computer care functiona pe baza procesorului Z80 (la fel ca HC-urile si CIP-urile romanesti).

Legendele de pe HC 

Jocul care m-a marcat insa cu adevarat a fost Dizzy. Te implica intr-o veritabila aventura, pe parcursul careia controlai un ou cu maini si picioare (Humpty Dumpty), pentru a indeplini diferite misiuni. Jocul era extrem de amuzant si avea o grafica exceptionala, pentru ca era unul dintre putinele programate direct in cod masina, astfel ca, desi complex, incapea in limita celor 48 KB ai computerului. Code Masters a avut asa de mult succes cu Dizzy, incat a continuat cu alte sase episoade. Le-am jucat absolut pe toate. Singura problema era ca Dizzy nu prea putea fi terminat folosind logica obisnuita. Aici interveneau revistele de profil, precum Hobbit, care veneau cu harti si cu rezolvari ale unor astfel de jocuri. Ca sa nu-mi supar colegii de generatie, adaug la lista hiturilor HC Lemmings, seria Saboteur, The Lords of Midnight, Match Point, Bruce Lee, Hero Quest, Daley Thomson's Decathlon (un joc in care mi-am distrus tastele Z si X incercand sa prind viteza la probele sportive), Elite, primul simulator spatial, si Fantastic Voyage, creat dupa filmul cu acelasi nume. Privind in urma, nu pot intelege cum a ajuns pe mainile unor pusti – la vremea aceea (1986) – jocul Raid Over Moskow, in care ti se cerea sa distrugi cu un avion capitala Uniunii Sovietice.

386 si 486 – primele PC-uri 

Cine i-a vazut vreodata pe cei doi eroi din titlu isi aminteste sigur de faptul ca, in afara de butonul de pornire si de cel de reset, pe carcasa gaseai neaparat butonul TURBO. Rolul acestuia era de a creste frecventa de lucru a procesorului. Era un fel de overclocking, procedeu uzitat in prezent de multi pasionati ai jocurilor pentru a spori viteza de lucru a procesorului. Am pomenit de butonul respectiv pentru ca toata lumea il pastra apasat, insa surpriza a venit de la 486, unde multe jocuri mai vechi se desfasurau mult prea rapid ca sa poti sa te bucuri de ele. Cu alte cuvinte, la 486, butonul era montat pentru a incetini computerul. Pentru mine, primul joc pe PC a fost Mortal Kombat, creat dupa seria de filme cu acelasi nume si adus din Franta pe trei dischete de catre singurul coleg care avea pe atunci computer. Pe scurt, ti se afisau un ring si doi luptatori care se cotonogeau de la aceeasi tastatura in figuri de lupta care de care mai amenintatoare si teatrale. Din punctul de vedere al graficii si al sunetului, era un soc fata de ceea ce vedeam la ponositul HC. Un 386 SX avea 2 MB de memorie RAM si un procesor cu frecventa de numai 33 MHz. Cat despre hard-disk, acesta rar depasea capacitatea de 40 MB, arhisuficienta totusi, avand in vedere ca sistemul de operare Windows 3.1 ocupa aproximativ 10 MB, iar mai sus pomenitul Mortal Kombat – doar vreo 3 MB. Din cauza ca acest joc avea nu mai putin de noua taste de control, iar adrenalina atingea cote inalte, il declar regele neincoronat al distrugatoarelor de tastaturi.

Pe plaiurile Arrakis-ului 

Apoi m-am intalnit cu parintele genului RTS (Real Time Strategy – strategie in timp real), Dune II: Battle for Arrakis. A fost lansat in 1992 pentru platforma DOS si a fost inspirat din filmul lui David Lynch din 1984, o ecranizare a volumelor SF Dune ale lui Frank Herbert. Povestea era destul de simpla. Trei case nobiliare, Atreides, Harkonnen si Ordos (care nu apare in film si nici in carte) se bat pentru dominatia planetei Arrakis, ca sa poata exploata cea mai pretuita resursa a Universului: melanjul. De-a lungul misiunilor, apar sporadic fremanii (bastinasii planetei Arrakis) si sardaukarii (trupele de elita ale imparatului, care vegheaza asupra bunului mers al afacerilor de pe planeta). Personajul nelipsit din tot jocul este insa viermele de nisip Shai Hulud, care inhata pofticios tot ce misca pe nisip, dar mai ales distruge vehiculele care colecteaza melanjul. Jocul iti cerea sa-ti construiesti o baza, trupe si vehicule de atac cu care sa subjugi celelalte case. La inceput, puteai alege cu care dintre cele trei case vrei sa te lupti. Cred ca am terminat jocul de vreo cinci ori cu fiecare dintre acestea. Desi nu a fost primul joc al genului RTS, Dune II a devenit piatra de temelie pentru toate cele care i-au urmat, precum Comand & Conquer sau Warcraft.

Citeste continuarea in pagina a 2a