Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Care este cea mai înaltă statuie din lume?

Care este cea mai înaltă statuie din lume?

Publicat: 13.01.2015
Undeva, în imensitatea Chinei, există cea mai înaltă statuie construită vreodată în întreaga lume. Uriaşul edificiu a devenit astfel unul dintre cele mai importante obiective turistice din acestă ţară asiatică.
Denumită curent Buddha din Templul Izvorului, statuia îl reprezintă pe Buddha Vairocana, unul dintre aspectele tradiţional-esoterice ale personajului real Budha Sakyamuni, nimeni altul decât fondatorul religiei budiste. Statuia este situată în apropierea oraşului Zhaocun din prefectura Lushan, profincia Henan, China. Imensa statuie a fost construită între anii 1997-2008, şi are înălţimea totală de 128 metri, la care fără a mai adăuga un soclu de 20 de metri înălţime. Astfel, este cea mai înaltă statuie din prezent de pe întreg mapamondul. Cu tot cu înălţimea colinei pe care a fost ridicată, statuia are o înălţime de 208 metri.
 
Statuia lui Buddha din China comparativ cu celelalte mari statui din lume.    Sursa: Anna FrodesiakStatuia lui Buddha din China comparativ cu celelalte mari statui din lume.

Costul ridicării statuii a fost de 55 milioane $, dintre care suma de 18 milioane a fost cheltuită strict pentru cumpărarea bronzului necesar. Greutatea statuii este de circa 1.000 de tone, iar sub ea a fost ridicată o mănăstire budistă.
Numele statuii provine parţial şi de la izvoarele fierbinţi de la Tianrui, izvoare termale care curg în apropierea imensui edificiu, şi ale căror ape ating temperatura de + 60 de grade Celsius. Clopotul de bronz ridicat lângă statuie cântăreşte 116 tone.
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”

Paramount fuzionează cu Warner Bros. pe 6 octombrie. Care a fost prețul tranzacției?

Florile umplu acum cel mai arid deșert de pe planetă. Cum este posibil?

O femeie a decedat și 200 de persoane au fost puse în carantină din cauza ciumei în Rusia

Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?

Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal

Virusul West Nile a făcut victime și în România. Cum ne putem feri?

Legătura dintre tensiune și degradarea cartilajului, descoperită de oamenii de știință

Cea mai intensă vară din istoria Europei: a fost expus jumătate din continent

Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!

Cercetătorii au creat o metodă de recuperare a aurului din „gunoi”

Și vocea ar putea arăta cât de rapid îmbătrânești. Ce este „ceasul vocal”?

O nouă descoperire pare absurdă, dar nu este: ce miros ar putea indica boala Parkinson?

Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate

Cine are grijă de părinții bolnavi sau bătrâni? Între responsabilitatea copiilor și nevoia de ajutor specializat

Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici

Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate

Ce i-a „dezvăluit” un elefant unei femei care susține că vorbește telepatic cu animalele?