Home » Natură » Prima ţară care interzice tăierea pădurilor

Prima ţară care interzice tăierea pădurilor

Prima ţară care interzice tăierea pădurilor
Publicat: 10.06.2016
Organizaţia Naţiunilor Unite a atras atenţia că despăduririle din zona tropicală sunt cauzate, în proporţie de aproape 50%, de producţia de ulei de palmier, soia, carne de vacă şi produse din lemn.

Norvegia face un pas important în ceea ce priveşte reducerea fenomenului despăduririlor la nivel global în urma unei reglementări recente pe care a adoptat-o Parlamentul acestei ţări. Potrivit acestei legi, Norvegia devine prima ţară care interzice tăierile de copaci.

Norvegia se numără deja printre ţările care s-au declarat parte din lupta împotriva fenomenului despăduririlor şi, alături de Germania şi Marea Britanie, s-a angajat să găsească soluţii pentru această problemă. 

De asemenea, atunci când pădurile sunt tăiate, zonelor despădurile li se dă foc, iar dioxidul de carbon emananat este principalul gaz cu efect de seră care conduce la apariţia schimbărilor climatice. 

Norvegia este una dintre puţinele ţări care şi în trecut a manifestat un interes crescut pentru stoparea fenomenului despăduririlor. Acest stat a donat 1 miliard de dolari Braziliei, tocmai pentru a o ajuta să salveze pădurea tropicală din zona amazoniană. 

Pe lângă proiectul de lege nou adoptat, parlamentul norvegian a mai propus o lege care vizează interzicerea vânzărilor de autovehicule alimentate cu combustibili fosili începând cu anul 2025. 

Sursa: Gândul

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce unii specialiști recomandă cafeaua înainte de somn? Explicația biologică, pe înțelesul tuturor
De ce unii specialiști recomandă cafeaua înainte de somn? Explicația biologică, pe înțelesul tuturor
Cum a măsurat Eratostene circumferința Pământului cu un băț în anul 240 î.Hr.?
Cum a măsurat Eratostene circumferința Pământului cu un băț în anul 240 î.Hr.?
De ce lipsesc culori din Soare? Nici măcar oamenii de știință nu au răspunsul complet!
De ce lipsesc culori din Soare? Nici măcar oamenii de știință nu au răspunsul complet!
Sfârșitul unei ere: Donald Trump suspendă Loteria Vizelor
Sfârșitul unei ere: Donald Trump suspendă Loteria Vizelor
Fiul regizorului american Rob Reiner, acuzat pentru uciderea părinților. Ce pedeapsă riscă?
Fiul regizorului american Rob Reiner, acuzat pentru uciderea părinților. Ce pedeapsă riscă?
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului
Cum a instituit Ceauşescu „starea de necesitate” ca urmare a „acţiunilor irendentise”
Cum a instituit Ceauşescu „starea de necesitate” ca urmare a „acţiunilor irendentise”
Cum au ajuns câteva monede americane să valoreze 17 milioane de dolari?
Cum au ajuns câteva monede americane să valoreze 17 milioane de dolari?
Încă doi sateliți europeni Galileo au fost lansați pe orbita Pământului
Încă doi sateliți europeni Galileo au fost lansați pe orbita Pământului
Tradiții și ritualuri pentru a sărbători solstițiul de iarnă
Tradiții și ritualuri pentru a sărbători solstițiul de iarnă
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum
ADHD în viața de zi cu zi: ce îngreunează concentrarea și ce ajută, concret
ADHD în viața de zi cu zi: ce îngreunează concentrarea și ce ajută, concret
ARCMEDIA, Romania’s largest publishing group, continues its efforts to implement an integrated development strategy
ARCMEDIA, Romania’s largest publishing group, continues its efforts to implement an integrated development strategy
Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei
Terra Amata, situl arheologic care spune povestea primilor ingineri ai Europei
ARCMEDIA, cel mai mare grup de publishing din România, fidel filosofiei de a consolida independența editorială și autonomia operațională, își continuă demersurile de  implementare a unei strategii integrate de dezvoltare
ARCMEDIA, cel mai mare grup de publishing din România, fidel filosofiei de a consolida independența editorială și autonomia ...
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei. Josephine Cochrane și prima mașină de spălat vase
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei. Josephine Cochrane și prima mașină de ...
Karen Wetterhahn și misterul genetic al otrăvirii cu mercur
Karen Wetterhahn și misterul genetic al otrăvirii cu mercur