Prima pagină Natura

Un meteorit extrem de rar, descoperit pe teritoriul României, poate fi admirat în cadrul expoziţiei Dino Parc Râşnov. ''Este un exponat extrem de rar şi un obiect nepreţuit''

Oana Bujor | 04.20.2017 | ● Vizualizări: 1306
Sursa: Dino Parc Râşnov      + zoom
Galerie foto (2)

Dino Parc Râşnov, în parteneriat cu Universitatea Bucureşti, găzduieşte începând din 19 aprilie un meteorit extrem de rar, datorită dimensiunilor sale, descoperit recent pe teritoriul României, la Suceag, în judeţul Cluj.

Meteoritul prezentat în parc are o dimensiune extrem de rară pentru că majoritatea meteoriţilor care intră în atmosfera noastră se dezintegrează complet până la contactul cu scoarţa terestră. Exponatul are amenajat un loc special de prezentare în parc, în interiorul unui crater de 6 metri, care simulează momentul impactului şi este de asemenea înconjurat de reproduceri virtuale ale evenimentului. 

Sursa: Dino Parc Râşnov

“Cel mai probabil meteoritul avea câteva tone atunci când a intrat în atmosfera noastră. Estimăm că a căzut la Suceag în 1992 şi a fost mai apoi colectat în 2012. Dimensiunea sa îl face un exponat extrem de rar şi un obiect nepreţuit de studiu ştiinţific”, a adăugat profesorul Dan Grigorescu de la Universitatea Bucureşti.

“Pentru că descoperirile ştiinţifice susţin că dinozaurii au dispărut în urma impactului unui meteorit cu pământul, ne-am gândit evident că Dino Parc Râşnov este cel mai potrivit loc pentru prezentarea unui meteorit, în special unul extrem de rar, descoperit pe teritoriul României. Aşa cum v-am obişnuit, această expoziţie se încadrează în demersul nostru continuu de susţinere a rolului educativ al parcului nostru şi de promovare a descoperirilor comunităţii ştiinţifice din România”, a declarat Adrian Apostu, managerul Dino Parc Râşnov.

Tag-uri: meteorit | rasnov | cluj