Home » Știință » Cum arată o eplozie nucleară declanşată în subteran? Un experiment făcut de americanii de la Atom Central – VIDEO

Cum arată o eplozie nucleară declanşată în subteran? Un experiment făcut de americanii de la Atom Central – VIDEO

Cum arată o eplozie nucleară declanşată în subteran? Un experiment făcut de americanii de la Atom Central – VIDEO
Publicat: 04.04.2016
Explozia nucleară este declanşată prin intermediul procesului de fisiune nucleară.

În momentul în care o bombă atomică este detonată, fumul provocat în urma exploziei se poate observa chiar şi de la câţiva kilometri distanţă, însă craterul format în pământ nu este întotdeauna foarte mare. Situaţia se schimbă atunci când încărcătura este activată în subteran.

În cazul producerii unei astfel de explozii, tot ce se află la suprafaţă este înghiţit sub pământ, într-o cavitate denumită de către specialiştii ,,crater de surpare”. Acesta se formează ca urmare a faptului că întreaga energie eliberată în timpul exploziei se propagă în subteran.

Sursa: youtube.com/ atomcentral

După cum se poate observa în videoclipul postat de americanii de la Atom Central pe platforma YouTube, după ce muniţia este detonată, pământul începe să se surpe. Acest lucru se întâmplă deoarece, în momentul exploziei, zona superioară a cavităţii săpate se prăbuşeşte, fapt care declanşează mai apoi desprinderea întregii suprafeţe.

Specialiştii americani nu au dezvăluit locul în care a fost filmat acest videoclip, însă există unele voci care susţin că acesta s-ar afla în zona de teste din deşertul Nevada, SUA. Aceasta este o locaţie folosită de Departamentul American al Energiei, pentru a realiza experimente cu armament nuclear. 

Amplasamentul, aflat la o distanţă de 105 km nord-vest faţă de Las Vegas, a fost inaugurat la data de 11 ianuarie 1951, iar de atunci şi până acum au fost realizate numai puţin de 828 de teste subterane. Prima explozie provocată în incinta acestei zone de testare a fost cea a unei bombe de o kilotonă TNT, la doar 16 zile de la deschiderea oficială a centrului de testare din Nevada.

Sursa: Mail Online

Vă mai recomandăm şi: Astronomii brazilieni au descoperit o stea fascinantă. Numele ei ne poate duce cu gândul la o păcăleală de 1 aprilie

                                 Un profesor american RĂSTOARNĂ teoria referitoare la dispariţia dinozaurilor

                             Noi dovezi indică faptul că în sistemul nostru solar orbitează o a noua planetă. ”Vom descoperi ceva cu adevărat fascinant” – FOTO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase