Home » Știință » Cercetătorii au descoperit o exoplanetă extrem de stranie şi întunecată: este atât de neagră încât absoarbe aproape toată lumina primită de la steaua sa

Cercetătorii au descoperit o exoplanetă extrem de stranie şi întunecată: este atât de neagră încât absoarbe aproape toată lumina primită de la steaua sa

Cercetătorii au descoperit o exoplanetă extrem de stranie şi întunecată: este atât de neagră încât absoarbe aproape toată lumina primită de la steaua sa
Publicat: 18.09.2017
Un nou studiu a găsit că cea mai mare parte din lumina care ajunge pe planetă nu este reflectată, făcând ca gigantul gazos să apară foarte întunecat.

Planeta, care se află la 1.400 de ani lumină faţă de Pământ, a fost descoperită în 2008. De atunci, obiectul a fost studiat intens, astfel există destule informaţii despre acesta, scrie Science Alert.

Exoplaneta este un „Jupiter fierbinte”, un gigant gazos care este de 40 de ori mai masiv ca Jupiter şi care este foarte aproape de steaua sa. Din cauza acestui lucru, gravitaţia stelei face ca planeta să aibă mereu aceeaşi faţă îndreptată spre soare.

De asemenea, aşa cum au descoperit cercetătorii cu ajutorul telescopului spaţial Hubble, planeta este incredibil de neagră. Absoarbe cel puţin 94% din lumina care ajunge în atmosferă, ceea ce înseamnă că este mai neagră decât asfaltul proaspăt turnat.

„Nu ne-am aşteptat să găsim o astfel de exoplanetă întunecată”, a precizat cercetătorul Taylor Bell, autorul principal al acestui studiu, de la McGill University şi de la Institute for Research on Exoplanets din Canada. „Majoritatea acestor tipuri de planete reflectă aproximativ 40% din lumină”, a adăugat acesta.

Pe alţi „Jupiteri întunecaţi” se crede că norii din atmosferă opresc lumina să iasă, dar WASP-12b este prea fierbinte pe partea sa spre stea, pentru a forma nori. La 2.600 de grade Celsius, este atât de fierbinte încât moleculele de hidrogen sunt dezintegrate în atomi de hidrogen, făcând ca atmosfera din această parte a planetei să se comporte mai degrabă ca o stea cu masă mică.

Nu se ştie exact ce cauzează această lipsă de lumină reflectată de planetă, dar cercetătorii speculează că tocmai temperaturile extreme care dezintegrează atmosfera fac ca planeta să fie incapabilă să reflecte lumina venită de pe WASP-12. În acelaşi timp, singura lumină care provine de pe planetă este de asemenea datorită temperaturii: are o nuanţă roşiatică, precum un metal topit.

Pe partea întunecată însă, temperaturile sunt de doar 1.000 de grade Celsius, găsindu-se chiar şi apă în atmosfera de pe această jumătate, ceea ce „demonstrează marea diversitate a populaţiilor de giganţi gazoşi fierbinţi”.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Omenirea este foarte aproape de cea mai mare descoperire a sa: un element cheie în căutarea vieţii extraterestre a fost determinat de cercetători

NASA a făcut un anunţ important despre existenţa vieţii extraterestre. Au fost găsite zece noi planete similare cu Terra, care pot susţine viaţa

Un pas mai aproape de descoperirea vieţii extraterestre! Cercetătorii au inventat o nouă metodă care analizează hidrogenul din atmosfera exoplanetelor

NASA a făcut un anunţ ISTORIC în urma descoperirilor făcute recent cu ajutorul telescopului Kepler – VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un cap-trofeu vechi de secole din Peru dezvăluie cum se raportau comunitățile antice la dizabilități
Un cap-trofeu vechi de secole din Peru dezvăluie cum se raportau comunitățile antice la dizabilități
Fragilitate la început de an: de ce relațiile par mai vulnerabile în ianuarie
Fragilitate la început de an: de ce relațiile par mai vulnerabile în ianuarie
Un „rechin auriu” prins în largul Americii Centrale suferă de o afecțiune rară
Un „rechin auriu” prins în largul Americii Centrale suferă de o afecțiune rară
Această creatură asemănătoare unui păianjen se târa pe pământ acum 100 de milioane de ani
Această creatură asemănătoare unui păianjen se târa pe pământ acum 100 de milioane de ani
Venezuela: istoria unui stat bogat în resurse și fragil în echilibre politice
Venezuela: istoria unui stat bogat în resurse și fragil în echilibre politice
Nicolás Maduro: din conducător sindical la unul dintre cei mai controversați lideri ai Americii Latine
Nicolás Maduro: din conducător sindical la unul dintre cei mai controversați lideri ai Americii Latine
De ce mentolul creează o senzație de rece?
De ce mentolul creează o senzație de rece?
„Podcast cu Prioritate” #89 by ProMotor debutează în 2026 cu Mihai Comșiț, coordonatorul echipei BlueStreamline Formula Student
„Podcast cu Prioritate” #89 by ProMotor debutează în 2026 cu Mihai Comșiț, coordonatorul echipei BlueStreamline Formula ...
De ce sucul de portocale are un gust oribil după ce ne spălăm pe dinți?
De ce sucul de portocale are un gust oribil după ce ne spălăm pe dinți?
Test de cultură generală. Ce este antimateria?
Test de cultură generală. Ce este antimateria?
De ce se spune că trifoiul cu patru foi aduce noroc? O istorie a rarității, simbolului și atenției
De ce se spune că trifoiul cu patru foi aduce noroc? O istorie a rarității, simbolului și atenției
Locurile din casă unde suntem cel mai expuși la microplastice cancerigene
Locurile din casă unde suntem cel mai expuși la microplastice cancerigene
O tehnologie considerată mult timp prea dificilă intră în producția de serie
O tehnologie considerată mult timp prea dificilă intră în producția de serie
La ce să fie atenți părinții copiilor răciți? Sfatul medicului!
La ce să fie atenți părinții copiilor răciți? Sfatul medicului!
Vizionarul care a realizat imposibilul. A scăpat de arderea pe rug în ultimul moment, iar marea sa pasiune aproape că l-a ucis
Vizionarul care a realizat imposibilul. A scăpat de arderea pe rug în ultimul moment, iar marea sa pasiune aproape că ...
Cinci destinații turistice din Spania pe care să le eviți în 2026
Cinci destinații turistice din Spania pe care să le eviți în 2026
O moleculă capabilă să ucidă celulele canceroase, sintetizată artificial pentru prima dată
O moleculă capabilă să ucidă celulele canceroase, sintetizată artificial pentru prima dată
Ce ar face Europa dacă Statele Unite ar trece la fapte în legătură cu Groenlanda?
Ce ar face Europa dacă Statele Unite ar trece la fapte în legătură cu Groenlanda?