Prima pagină Stiinta

Memoria apei

Cecilia Stroe | 12.07.2006 | ● Vizualizări: 6313
Memoria apei     Memoria apei + zoom
Galerie foto (2)

In spatele aparentei simplitati a apei, reflectata in cea mai faimoasa dintre formulele chimice, se afla o molecula uimitor de sofisticata, responsabila de, poate, cea mai istovitoare "batalie" din istoria stiintei. La peste 150 de ani de la inceperea "ostilitatilor", controversa cu privire la memoria apei a revenit in actualitate.

Are apa memorie? Poate un lichid diluat de 120 de ori sa pastreze proprietatile solutiei initiale? Daca incredibilul devine credibil, atunci inseamna ca apa isi poate cumva „aminti“ de insusirile compusilor dizolvati in ea chiar si atunci cand din acestia nu a mai ramas nici macar o molecula. Iar a demonstra ca apa are memorie inseamna a confirma principiile homeopatiei, deoarece remediile ultradiluate reprezinta unul dintre elementele decisive ale acestei terapii, bazandu-se tocmai pe capacitatea apei de a retine in matricea sa structurala amprenta energetica sau semnatura vibrationala a substantei fizice.

Descoperit in urma cu mai bine de 150 de ani de catre medicul si chimistul german Samuel Hahneman (1755-1843), principiul homeopatic de vindecare pleaca de la premisa ca o substanta care, luata in doze mari, imbolnaveste un om sanatos este in masura, in doze mici, sa vindece un bolnav; un fel de cui pe cui se scoate sau ce nu omoara te face sanatos – care pare a nu lasa pe nimeni indiferent, avand in vedere ca, de-a lungul timpului, nici o alta practica medicala nu a starnit atatea controverse, critici si pasiuni.

In ultima vreme, in intreaga lume, numeroase experimente stiintifice au confirmat credintele traditionale si intuitiile care atribuie apei rolul de mediator intre lumea energetica si cea materiala, adica functia de acumulator, traductor si transmitator de tipare energetice si informatie.

Insa potrivit cercetatorului Jared Smith, de la Lawrence Berkeley National Laboratory, California, apa nu poate stoca informatii, pentru ca acest lucru ar contrazice aproape tot ceea ce stiu savantii despre ultradinamica structura a lichidelor, in fapt structura apei evoluand mai rapid decat a oricarui alt lichid cunoscut. Un argument simplu si aparent convingator, dar complet fals, riposteaza Martin Chaplin, profesor de specialitate la London South Bank University. „Nu exista nici un dubiu ca la scara temporala legaturile de hidrogen se fac si se desfac cu rapiditate, dar asta nu inseamna ca nu pot avea efecte pe termen lung.“

De mai multa vreme, cercetatorii au constatat ca, in anumite conditii, o configuratie de atomi actioneaza precum un sablon, provocand aparitia unei randuiri similare la o alta substanta chimica. De altfel, acest fenomen, numit epitaxie, este antrenat de mult timp in realizarea complexelor microcipuri din materiale semiconductoare si, potrivit lui Rustum Roy de la Pennsylvania State University, ar putea explica si efectul memoriei apei.

Intr-o lucrare publicata la inceputul acestui an intr-o revista americana de specialitate, profesorul Roy si colegii sai au readus in discutie capacitatea apei de a genera efecte epitaxice atunci cand este inghetata. Experimentele de a „chema“ ploaia prin asa-numita  „insamantare“ a norilor cu chimicale (colodiu iodat, de exemplu) au relevat abilitatea cristalelor de gheata de a lua forma moleculei din compusii chimicalei respective, sugerand ca un astfel de fenomen s-ar putea petrece si cu apa lichida. Lionel Milgrom, chimist la Imperial College din Londra, afirma ca isi poate imagina un asemenea proces. „Este dificil de vizualizat pentru ca apa este un fluid, dar moleculele de apa individuale sunt conectate in retea prin intermediul legaturilor intermoleculare de hidrogen. Este de presupus ca asta ar putea produce un efect dinamic de ciorchine al trilioanelor de molecule de apa, toate raspunzandu-si una alteia intr-un mod coerent.“

La randul lui, chimistul elvetian Louis Rey s-a folosit de un procedeu numit termoluminiscenta pentru a analiza lumina emisa de solutii foarte diluate de compusi in apa. Unele dintre mostrele de apa erau atat de diluate, incat nu mai contineau nici macar un singur atom din compusul original, dar, chiar si asa, „amprenta“ lor termoluminiscenta era omogena, compusii fiind intr-un fel sau altul „memorati“ de apa.  

Recent, la Stanford University, Statele Unite, pentru a studia legaturile chimice din molecula de apa, o echipa de cercetatori a utilizat razele X produse de un soi de generator de particule pe nume synchrotron si a ajuns la concluzia ca apa lichida are o structura in total dezacord cu ceea ce s-a crezut vreme de peste un secol. In loc sa fie o „mare“ de mici „piramide“ cu baza triunghiulara (tetrahedrons), formate atunci cand fiecare molecula de apa se conecteaza cu alte patru, se pare ca este mai curand un „ocean“ alcatuit din „inele si lanturi“, majoritatea moleculelor cuplandu-se doar cu alte doua. Ideea cercetatorilor de la Stanford nu a reusit sa convinga nici pe departe intreaga lume stiintifica, dar acest fapt nu a impiedicat o companie din Los Angeles sa lanseze in urma cu cateva luni „prima apa imbuteliata incarcata vibrational din lume“. Desi H2Om nu este altceva decat ceea ce numim in mod normal apa chioara, pare-se ca „expunerea“ la cuvintele de pe eticheta este capabila sa-i induca celui ce-o bea, dupa caz, starea de „love“ sau de „perfect health“, primele doua „varietati“ de H2Om lansate pe piata transmitand fiecare „frecventa vibrationala“ absorbita de apa.

William Tiller
, specialist in tehnologia materialelor la Stanford University, pledeaza si el intr-un articol de ultima ora pentru ideea ca apa isi poate schimba cu adevarat proprietatile si structura. Verificand mai bine de 100 de studii, el a ajuns la concluzia ca apa este „un fel de gradina zoologica“, in care „animalele“ sunt molecule de diferite marimi.  

„Lumea a ignorat posibilitatea ca apa lichida sa aiba structuri multiple“, este de parere Rustum Roy de la Pennsylvania State University, dar „exista probe valide ca in ea se afla nanostructuri“; ca atare, intr-un tub ce masoara intre unu si doi nanometri, continand intre 60 si 80 de molecule de apa, interactiunile cu peretele recipientului ar putea schimba structura apei.

Si totusi, lasand la o parte apa cu infuzie de dragoste, putini oameni de stiinta pariaza pe homeopatie. Insa surprizele pe care le rezerva cea mai abundenta substanta de pe Pamant inca nu s-au terminat.


FACTS


Intentii bune


Printre cele mai bizare afirmatii facute in legatura cu apa se numara cele ale lui Masuro Emoto (autorul bestseller-ului Messages from Water, publicat in Japonia in 1999). Conform lui Emoto, apa poate fi afectata de intentiile bune sau rele ale oamenilor cu care „intra in contact“.

Dovezile constau in fotografii ale unor cristale de gheata despre care Masuro spune ca arata „minunat“ atunci cand provin din apa binecuvantata de calugarii zen si „oribil de distorsionate“ cand apa a fost „expusa“ influentei unor intentii necurate. Un studiu-pilot realizat de o echipa de cercetatori de la Institute of Noetic Sciences din California a incercat sa probeze validitatea afirmatiilor japonezului, iar rezultatele (publicate in luna octombrie a acestui an) au fost in masura sa-i incante pe cei convinsi de proprietatile mistice ale apei.

Analiza comparativa a calitatilor estetice ale cristalelor de gheata formate din apa „expusa“ timp de cinci minute rugaciunilor unui grup de 2.000 de japonezi si ale cristalelor formate din apa „chioara“ a dat la iveala faptul ca cele „binecuvantate“ sunt net superioare cristalelor din a doua categorie. Pentru unii, exemplul cel mai elocvent legat de capacitatea apei de a memora informatii energetice il constituie sursele de apa gasite pe tot cuprinsul Europei in arealul sanctuarelor mariane – situri recunoscute in mod traditional drept sacre, unde au fost anuntate aparitii ale Fecioarei Maria si se spune ca au avut loc numeroase vindecari miraculoase.

Despre apele de la Lourdes (Franta), Medjugorje (Croatia), Fatima (Portugalia), Montichiari si San Damiano (Italia) se crede ca au inregistrat in ele frecventele energiei spirituale asociate cu fiecare dintre aceste sanctuare. Recent, analize stiintifice realizate la Universitatea din Milano au demonstrat ca apele mariane poseda proprietati unice care pot fi transferate apei normale prin dilutii succesive, dupa ce mici cantitati din aceste ape adaugate in apa de la chiuveta au actionat modificand pH-ul, conductibilitatea si potentialul de oxidare ale acesteia din urma.


O substanta bizara


Apa constituie mediul universal al tuturor activitatilor biologice. Aproape doua treimi din corpul uman si circa o jumatate din fiecare organ al omului, ca volum, constau din apa.

Apa este extraordinar de sovaielnica atunci cand trebuie sa se incalzeasca sau sa se raceasca. Un „defect“ care face oceanele lumii foarte eficiente in redresarea schimbarilor climatice neasteptate, prin franarea modificarilor de temperatura.

Expansiunea apei pe masura ce ingheata permite bucatilor de gheata sa pluteasca, impiedicand oceanele sa inghete bocna de la fund in sus si sa omoare intreaga viata marina.

Legaturile de hidrogen dintre moleculele de apa sunt extraordinar de flexibile, permitand moleculelor sa calatoreasca la viteze mari in interiorul si in afara celulelor prin canalele numite aquaporine.

Transformarea apei in vapori necesita foarte multa caldura, fapt ce serveste la protejarea organismelor vii de deshidratare atunci cand vremea este foarte calda si sta la baza procesului numit transpiratie.

Schimbarile electrostatice de la nivelul moleculelor de apa le permit acestora din urma sa joace un rol-cheie in crearea de proteine din aminoacizi (acizi ce reprezinta fundamentul tuturor organismelor vii).

Apa este aproape perfect transparenta la lumina vizibila, dar absoarbe puternic radiatii infrarosii, facand Pamantul un loc plin de lumina si mai cald cu 30 de grade Celsius decat  spatiul interplanetar inconjurator.


Apa din noi


Oricare ar fi adevarul cu privire la memoria apei, studii de ultima ora confirma noi functii fundamentale ale acestui lichid in cadrul procesului vietii. Multe dintre ele se bazeaza pe proprietatile asa-numitelor legaturi de hidrogen care cupleaza intre ele moleculele de apa invecinate.

Dupa cate se pare, apa din interiorul celulelor vii este extrem de structurata, aranjata in forme intermoleculare variate, si tocmai retelele extinse de legaturi de hidrogen care le structureaza dau apei proprietati si comportament foarte diferite fata de apa „in vrac“. Desi mai puternice decat majoritatea legaturilor intermoleculare, legaturile de hidrogen sunt totusi indeajuns de slabe ca sa permita moleculelor de apa o extraordinara flexibilitate. Aceasta proprietate este vitala pentru celulele vii, in interiorul carora moleculele ghideaza crearea de proteine, garantand functionarea corespunzatoare.

Pana in acel moment unul dintre cei mai respectati oameni de stiinta francezi, Benveniste (decedat in 2004) a devenit, ca urmare a teoriilor sale, „oaia neagra“ a lumii stiintifice franceze. Marginalizat, el si-a pierdut subventiile guvernamentale si laboratorul, dar, impreuna cu o echipa restransa de cercetatori, a continuat sa investigheze efectele biologice ale agitatelor si puternic diluatelor solutii. Urmatoarele rezultate ale lui Benveniste au fost considerate de majoritatea biologilor si mai putin credibile decat cele anterioare. In 1999, el a explicat, in fata unei audiente formate din specialisti (printre care si doi laureati ai Premiului Nobel), ca efectele moleculelor active din punct de vedere biologic – precum adrenalina, nicotina si cafeina –, dar si semnaturile imunologice ale virusurilor si bacteriilor pot fi inregistrate si trimise „la treaba“ oriunde pe glob, prin intermediul internetului. Conform explicatiilor lui Benveniste, toate reactiile biologice au loc in apa, iar moleculele de apa inconjoara complet orice alta molecula plasata intre ele; ca atare, o singura molecula de proteina, de exemplu, va avea un fan club de cel putin 10.000 de molecule de apa, „admiratori“ extrem de intreprinzatori, care transmit si amplifica semnalul biologic venit de la moleculele originale.

Este ca un CD, care, in sine, nu poate produce vreun sunet, dar detine mijloacele pentru a o face, acestea fiind gravate pe suprafata sa; pentru ca sunetul sa fie auzit, el trebuie sa treaca printr-un amplificator electronic si, la fel cum Pavarotti sau Elton John se afla pe CD doar ca „memorie“, asa si apa poate memora si amplifica semnalele moleculelor diluate/dizolvate in ea. Moleculele nu trebuie sa fie prezente in apa, ajunge „amprenta“ lasata de ele asupra solutiei in care au fost dizolvate, caci agitarea acesteia activeaza „memoria“. Daca ar fi reusit sa dovedeasca faptul ca ceea ce spune este adevarat, fara indoiala ca Benveniste ar fi castigat un Nobel. Dar acest lucru nu s-a intamplat.



Fantomele din apa


Teoria memoriei apei i-a ruinat biologului Jacques Benveniste cariera academica. In 1988, el a sustinut ca agitarea puternica a solutiei apoase care contine un anticorp poate evoca un raspuns biologic, chiar daca anticorpul respectiv a fost diluat pana la disparitie.

Tag-uri: Memoria apei | apa |