Prima pagină Maratoanele Descopera Urzeala tronurilor - fictiune vs realitate

Margareta de Anjou şi Cersei Lannister - istoria şi povestea

04.15.2014 | ● Vizualizări: 769
Cersei Lannister     (Foto: HBO) + zoom
Galerie foto (3)

„Când te joci de-a urzeala tronurilor, câştigi sau mori. Nu există cale de mijloc”, anunţa Cersei Lannister în primul sezon al serialului Urzeala tronurilor, sintetizând perfect situaţia din Westeros. Cersei este unul dintre cele mai savuroase şi mai complexe personaje din Westeros, iar inteligenţa şi viclenia sa o fac să continue să fie în joc şi în cel de-al patrulea sezon al serialului.

Cersei seamănă în multe privinţe cu unele regine medievale, însă fanii Urzeala tronurilor au ajuns la concluzia că personajul istoric cu care se aseamănă cel mai bine fiica lui Tywin Lannister este Margareta de Anjou, cea care a fost soţia regelui Henric al VI-lea al Angliei între 1445 şi 1471 şi totodată regina care a condus Casa de Lancaster în Războiul celor Două Roze.

Atât Cersei, cât şi Margareta de Anjou, au avut parte de căsătorii aranjate în scopuri politice la o vârstă fragedă. Robert Baratheon s-a căsătorit cu Cersei pentru a-l recompensa pe tatăl ei, Tywin Lannister, pentru faptul că a trecut de partea sa în timpul războiului civil în urma căruia a ajuns la putere şi pentru a cimenta alianţa cu acesta. Căsătoria lor a fost nefericită, regele Robert Baratheon fiind arareori interesat să întreţină relaţii maritale cu Cersei. Nici căsătoria Margaretei de Anjou nu a fost mai fericită, zvonindu-se că regele Henric al VI-lea evita sexul datorită pietăţii sale excesive şi problemelor mentale. De altfel, cei doi au avut nevoie de 8 ani pentru a produce un copil, ceea ce a alimentat aceste zvonuri.

Precum Cersei, Margareta de Anjou nu era iubită de supuşi. Publicul englez a privit cu suspiciune căsătoria regelui cu o femeie din Franţa, inamicul etern al Angliei. Mai mult, acordul ce a stat la baza căsătoriei era unul dezavantajos pentru englezi: Henric al VI-lea o accepta pe Margareta fără zestre şi dispunea totodată ca teritoriile Maine şi Anjou să fie returnate lui Carol al VII-lea al Franţei. Această decizie a fost ascunsă publicului englez, însă nobilii care erau informaţi au fost înfuriaţi de decizia regelui, mulţi dintre aceştia consumându-şi propriile resurse pentru a proteja teritoriile franceze.

Margareta de Anjou se asemăna cu Cersei Lannister şi în privinţa trăsăturilor: inteligenţa sa era completată de personalitatea temperamentală şi arogantă. Cele două personaje mai aveau ceva în comun: lipsa de empatie.

Cersei Lannister     (Foto: HBO)

Când a văzut-o pe Margaery Tyrell împărţind mâncare săracilor din Debarcaderul Regelui, Cersei a reacţionat într-un mod cinic, spunându-i lui Joffrey că actul era o simplă tentativă a acesteia de a creşte în popularitate. E lesne de înţeles de ce personajul gândeşte aşa: nu îi pasă de alţi oameni, ci este interesată doar de posibilitatea de a-i manipula în scopurile proprii, astfel că presupune că şi alţii sunt ca ea. Dând dovadă de o mentalitate similară, Margareta de Anjou angaja mercenari scoţieni drept soldaţi, iar plata lor consta în dreptul de a jefui orice le ieşea în cale.

Margareta de Anjou şi Cersei Lannister mai au un element în comun: amândouă au fost acuzate că partenerul lor nu este adevăratul tată al copiilor lor. În cazul lui Cersei, zvonurile erau adevărate: toţi copiii lui Robert erau, de fapt, urmaşii lui Jaime, singura excepţie fiind un băiat care a decedat. În cazul Margaretei, nu există dovezi istorice care să ateste infidelitatea sa faţă de Henric al VI-lea, însă în epocă ea era acuzată că fiul său Edward era un bastard. Cum au apărut aceste zvonuri? Înainte ca regele Henric al VI-lea să aibă un fiu, multă lume se aştepta ca urmaşul acestuia pe tron să fie desemnat Richard de York, un personaj bogat şi puternic. Deşi era fidel casei regale, Henric şi Margareta s-au ferit să-l desemneze urmaş la tron, pentru a nu-i oferi şi mai multă putere. Când regina Margareta a dat naştere, în cele din urmă, unui urmaş al regelui, Henric a înnebunit, oferindu-le astfel oportunitatea celor din clanul York să răspândească zvonuri că bebeluşul era bastard şi că Henric nu era în stare să producă un urmaş care să-i ia locul pe tron.

La fel ca Cersei, Margareta de Anjou a fost acuzată în mod repetat de adulter, mai întâi zvonindu-se că amantul ei era ducele de Suffolk, mentorul său la sosirea în Anglia, iar apoi Edmund Beaufort, duce de Somerset. Unul dintre inamicii Margaretei de Anjou a fost contele de Warwick, care a afirmat în cadrul unei adunări a nobililor că Edward de Westminster, fiul Margaretei, a venit pe lume în urma adulterului, susţinând în mod fals că regele nu l-ar fi recunoscut pe prinţ drept fiul său. Deşi istoricii nu au descoperit vreo dovadă care să confirme acuzaţiile, o bună parte a publicului englez credea aceste zvonuri pe fondul neîncrederii pe care o aveau faţă de regina de origine străină.

Aşa cum Cersei a condus neoficial cele Şapte Regate după moartea lui Robert, prin Joffrey, Margareta de Anjou a fost nevoită să fie lidera neoficială a regatului atunci când Henric al VI-lea a avut criza de nebunie care l-a făcut să piardă contactul cu realitatea. În această perioadă, Margareta a încercat să ţină laolaltă facţiunile care o susţineau şi să evite pierderea tronului. Misiunea lui Cersei era să-i împiedice pe fraţii Baratheon şi pe Robb Stark să îndepărteze de la tron familia, pe când Margareta se lupta cu ducele de York.

Pe Cersei Lannister şi pe Margareta de Anjou le mai leagă un amănunt: amândouă au rămas de partea fiului lor indiferent de faptele lui. Cersei este conştientă de cruzimea şi de sadismul ce îl caracterizează pe Joffrey, însă aceste lucruri nu o împiedică să îl sprijine. De altfel, ea îi spune lui Tyrion că s-ar fi aruncat în mare dacă nu ar fi avut copii.

Cersei Lannister     (Foto: HBO)

Edward de Westminster, fiul Margaretei de Anjou, avea la rândul său o reputaţie monstruoasă. Ambasadorul Franţei relata într-o scrisoare redactată în 1467 că Edward „vorbeşte doar despre tăiat capete şi despre război, de parcă ar fi fost zeul războiului”. De altfel, Edward era de mic lipsit de milă. Când avea vârsta de 7 ani, trupele clanului Lancaster au reuşit să captureze după bătălia de la Wakefield câţiva cavaleri ai ducelui de York, iar mama sa l-a întrebat ce soartă să aibă aceştia. El a răspuns fără ezitare că trebuie să li se taie capetele.

Până la moarte, Margareta de Anjou s-a luptat pentru dreptul fiului ei la tron, depunând eforturi în acest scop chiar şi când se afla în exil în Franţa. În cele din urmă, fiul său a decedat în bătălia de la Barnet, unde a fost capturat şi executat de oamenii regelui Edward al IV-lea. Margareta de Anjou a fost la rândul său învinsă în bătălia de la Tewkesbury, fiind capturată de soldaţii lui Edward al IV-lea şi întemniţată. Ludovic al XI-lea a plătit în 1475 pentru eliberarea sa, astfel că Margareta de Anjou şi-a trăit ultimele zile în Franţa, exilată din ţara pe care a condus-o.