Home » Natură » Delfinariul din Constanţa are doi noi locatari: două foci din Marea Baltică – VIDEO

Delfinariul din Constanţa are doi noi locatari: două foci din Marea Baltică – VIDEO

Publicat: 26.11.2016
Două foci din Marea Baltică îmbogăţesc menajeria Delfinariului din Constanţa, fiind aduse dintr-un delfinariu din Lituania pentru a bucura publicul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Focile, o femelă şi un mascul, au costat 1.200 de euro şi au ajuns la malul mării joi după-amiază, fiind aduse de la un delfinariu public din oraşul lituanian Klaipeda, cu un transport via Cehia.

„Avem un moment fericit. În iarna asta am început să populăm Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (CMSN) cu alte animale, cu animale marine. Avem două foci de Marea Baltică, care ne-au venit de la Delfinariul Klaipeda, din Lituania, cu finanţarea de la Consiliul Judeţean”, a declarat directorul CMSN, Adrian Bâlbă.

Mamiferele, ambele exemplare tinere, au fost cazate în bazinul lor, aflat în aer liber, din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (CMSN) Constanţa. Acestea urmează să treacă printr-o perioadă de dresaj înainte de a se alătura celor doi delfini, urmând să facă parte din spectacole prezentate aici.

„Femela se hrăneşte numai din mână. A fost crescută la mână, fiind vorba de un bebeluş găsit pe coastele Mării Baltice, un bebeluş părăsit din diverse motive. Masculul a fost născut la Delfinariu Klaipeda. (…) Bebeluşul a costat un euro, masculul a costat 1.200 de euro. Sunt nişte sume modice. 1.200 de euro este o sumă modică pentru un animal aşa de frumos, un animal tânăr care sperăm să facă pui aici la Delfinariu. Masculul este născut în martie şi femela se estimează în mai. Încă nu au nume”, a adăugat Adrian Bâlbă.

El a precizat că aşteaptă ca şi alte animale să ajungă în această iarnă la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa.

„Iată aceste două foci de Marea Baltică sunt un prim pas, un prim început. În decembrie sperăm pinguini, în ianuarie sperăm lei de mare de Namibia. Toate astea sunt nişte eforturi financiare, eforturi logistice. Toate astea au făcut posibil însă să oferim Constanţei un loc de recreere, un loc în care pot veni copiii să vadă multe animale interesante”, a mai declarat directorul CMSN Constanţa.

Cele două foci au fost aduse la Delfinariul din Constanţa după ce, la începutul acestei luni, îndrăgitul Johnny, leul de mare, a murit la vârsta de 21 de ani în urma unei afecţiuni cronice.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă