Home » Istorie » Descoperire impresionantă lângă Marea Moartă. Au stat ascunse aproape 2.500 de ani

Descoperire impresionantă lângă Marea Moartă. Au stat ascunse aproape 2.500 de ani

Publicat: 11.02.2017
Arheologii au descoperit încă o peşteră lângă Marea Moartă care conţinea manuscrisele evreieşti ale comunităţii antice de la Qumran, din timpul perioadei celui de al doilea templu, între 516 - 70 î.e.n.

Cercetătorii de la Hebrew University şi Israel Antiquities Authority au descoperit încă o peşteră care a conţinut manuscrise ale comunităţii antice iudaice de la Qumran, notează Archaeology.

Manuscrisele de la Marea Moartă reprezintă mai bine de 900 de documente istorice şi religioase iudaice, inclusiv texte din Biblia ebraică şi lucrări filosofice ale membrilor comunităţii care a trăit la Qumran în perioada celui de al doilea templu.

Ahiad Ovadia şi Oren Gutfeld, alături de echipa pe care au condus-o, au descoperit o bucată de pergament, cel puţin şapte containere precum cele găsite în alte peşteri cu manuscrise, o curea de piele pentru legarea manuscriselor şi material textil pentru îmbrăcarea lor. Alături de acestea, cercetătorii au mai găsit lame din silex, vârfuri de săgeţi, o ştampilă veche din carneol şi mai multe târnăcoape din anii ’40, atunci când se crede că peştera a fost jefuită şi manuscrisele luate.

Cercetătorii vor trebui să reconsidere cunoaşterea cu privire la depozitarea manuscriselor. Oren Gutfeld a dezvăluit că „sigur au fost 12 peşteri, chiar poate mai multe”.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Descoperire neaşteptată: ce mai conţineau peşterile unde au fost găsite Manuscrisele de la Marea Moartă?

Secretele pergamentelor din Marea Moartă ies la suprafaţă

Misterul Manuscriselor de la Marea Moartă – în sfârşit, descifrat?

Cercetătorii au reuşit să afle secretul unui papirus vechi de circa 1.800 de ani Care este legătura sa cu Biblia?

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un chinez a supraviețuit după o călătorie neașteptată cu parapanta. La ce înălțime a ajuns?

Plictiseala ar putea fi, de fapt, benefică pentru creier, dezvăluie oamenii de știință

Cercetătorii au inventat ața dentară care poate măsura stresul

Înțeleg papagalii cuvintele pe care le rostesc?

„Conspirații cu gen. Emil Străinu” începe joi, 29 mai, de la 22:00, LIVE pe YouTube Cancan

Ar putea transhumanismul să ne aducă superinteligență, superlongevitate și superfericire?

Președinții și alți lideri importanți care au avut cariere neașteptate înainte de a intra în politică

10 filme de iubire care merită văzute. Povești de neuitat, regizori geniali și premii Oscar

Cercetătorii chinezi au creat un laser care poate citi texte de la peste 1 kilometru distanță

Este adevărat că ochii văd lumea cu susul în jos? Iată ce spune știința!

Test de cultură generală. De ce creioanele sunt hexagonale?

Atmosfera lui Titan, cel mai mare satelit natural al lui Saturn, se clatină în mod ciudat, au descoperit astronomii

Un virus contractat de majoritatea oamenilor în copilărie ar putea declanșa Alzheimer

Meteorologii spanioli anunță temperaturi excepționale în următoarele zile

Două medicamente aflate deja pe piață pot prelungi viața cu 30%

Ziua în care cuceritorul Mehmed al II-lea a îngenuncheat Constantinopolul

Criza din industria auto: Volvo anunță că va concedia 3.000 de angajați

Tesla pierde tot mai mult din vânzările de mașini din Uniunea Europeană