Casa Universitarilor, locuinţa ridicată de primul mare corupt al României, Cezar Librecht. În ea a locuit şi amanta lui Cuza. Mai târziu, flori din grădina acestei case erau trimise frecvent Reginei Maria

Casa Librecht-Filipescu a fost ridicată după planurile arhitectului dalmat Luigi Lipizer şi prezintă o serie de elemente arhitecturale romantice şi neogotice. La exteriorul clădirii pot fi observate creneluri stilizate şi o curte generoasă. 

Galerie foto

vezi galeria
13 foto

Interiorul imobilului dispune de un subsol înalt, cu mai multe camere la parter, încăperi înalte cu tavane lucrate în casetă. Holul de la intrare face legătura cu fiecare cameră, pereţii încăperilor sunt lambrisaţi şi decoraţi, iar geamurile încăperilor sunt realizate din cristal de Boemia. De asemenea, clădirea cuprinde o zidărie policromă şi coloane impozante. 

După abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1866), Cezar Librecht (1820 – 1890) este acuzat de diferite fapte de corupţie. Astfel locuinţa este confiscată de stat şi cumpărată la licitaţie de către mareşalul Palatului Regal, Gheorghe C. Filipescu (1840-1902), profesor şi latifundiar din Moldova. De aici provine şi denumirea completă a imobilului „Casa Librecht-Filipescu”. După 1870, el extinde proprietatea prin adjudecarea la licitaţie a 8 loturi din zonă. FIlipescu cumpără apoi şi restul de 11 loturi de la ceilalţi proprietari. Dintr-o imagine de epocă, realizată de fotograful vremii Franz Duschek, putem observa că locuinţa a fost vizitată chiar de regele Carol I. 

Carol I alături de soţii Filipescu pe terasa dinspre grădina casei/ Franz Duschek, fondul Bibliotecii Academiei Române

Filipescu a amenajat grădina casei într-un stil liber, specific grădinilor din România ale secolului XIX.  Filipescu era un mare moşier după cum regăsim din descrierea exponatelor prezentate de acesta la Esposiţiunea Agricolă şi Industrială de la Bucureşti ce a avut loc în 1882: „G. C. Filipescu a expus o colecţie de fructe din cele mai impozante, atât prin număr, cât şi prin alegerea varietăţilor… este mare moşier, să fie excelent cultivator”. În grădina lui erau cultivate diferite soiuri de pere, mere, struguri, smochine, zmeură şi cantalupi. 

Soţia sa Lydia Filipescu (1864-1943), o blondă cu ochii albaştri, mai tânără cu 24 de ani decât mareşal, creştea diverse flori în grădină, din care trimitea reginei Maria, la Palat, unde era deseori invitată la ceai. 

După moartea Lydiei din 1943, casa este lăsată moştenire Eforiei Spitalelor Civile din Bucureşti, ce trasformă locul în cămin pentru copii. 

Din 1947, clădirea adăposteşte Casa Universitarilor Bucureşti, în perioada comunistă fiind sediul cu regim închis al profesorilor universitari. Tot atunci fiecare spaţiu de la parterul imobilului primeşte o denumire specifică: Sala de lectură, Sala de şah, Sala de marmură.  După 1990, în clădire este înfiinţat un restaurant. Din 2007, clădirea intră în proprietatea Universităţii din Bucureşti. 

Marele corupt şi mâna dreaptă a domnitorului Alexandru Ioan Cuza

Cezar Librecht se naşte în 1820 având origini belgiene. Despre modul în care ajunge în Moldova există două variante. Una dintre ele sugerează că ar fi fost servitorul unui boier român sau dezertor al armatei belgiene. Acesta avea cunoştinţe de inginerie şi devine în 1854 şeful serviciului telegrafic din Galaţi.

În Dicţionarul Contimporanilor de Dim. R. Rosetti (ediţia I/EDITURA LITO-T1POGRAFIEI «POPULARA», PASAGlUL ROMĂN No. 12/1897) regăsim o scurtă descriere a celor două variante, cât şi întâlnirea lui Librecht cu Alexandru Ioan Cuza: „Asupra originei acestui om care a jucat un rol foarte important sub Domnia Principelui Cuza sunt două versiuni cari nu s-aîi (care nu s-au n.r.) putut încă controla cu siguranţă. Unii pretind că a început prin a fi servitor în casa unui boer (boier n.r.) din Moldova, care i-a dat crescere (creştere n.r.) şi apoi l-a băgat în serviciul telegrafic din Galaţi, unde a (l-a n.r.) cunoscut mai târziu pe colonelul Cuza, atunci prefect. Alţii susţin că Cesar Librecht, intrat în armata belgiană cu rangul de cadet, ar fi dezertat în urma unui fapt de indisciplină şi s-ar fi refugiat în Moldova. Cunoscend (cunoscând n.r.) perfect da (de n.r.) bine limbele (limbile n.r.) germană, italiană, engleză, avend (având n.r.) vaste cunoştinţe de inginerie, ar fi fost însărcinat în timpul rezbelului (războiului n.r.) Crimeei să facă telegraful militar pentru armatele aliate pe câmpul de luptă. Este însă cert că la 1854, ’l găsim şef de serviciu telegrafic la Galaţi”. 

În acelaşi volum ne este prezentată şi ascensiunea în carieră a bărbatului. La 1861 e locotenent, la 1863 căpitan şi la 1864 maior. În ziua în care a fost înrolat în oştire ca soldat, Cuza Vodă l-a numit şi „inspector general al poştelor şi telegrafelor din toată România”. ”În această calitate face în 1863 cea d’ântâiu convenţiune telegrafică cu Serbia. Bărbat de o activitate şi o deşteptăciune netăgăduite, Librecht se poate considera ca organizatorul serviciului nostru telegrafo-poştal”, mai spune sursa citată. În continuare se precizează că Cezar Librecht a jucat un rol politic foarte important în tot timpul domniei lui Cuza, „trăind în cele mai strânse legături” cu el şi „fiind, pe drept sau nedrept, considerat de mulţi, ca geniul cel reu (rău n.r.) al acestui Domnitor”.

Din volumul Viaţa şi opera lui Cuza Vodă, de Constantin C. Giurescu (Editura Ştiinţifică, 1966), aflăm că Librecht devine unul dintre cei mai importanţi confidenţi ai lui Cuza. În vremea în care se zvonea că domnitorul ar fi avut o relaţie amoroasă cu Maria Obrenovici, toate scrisorile trimise de către Cuza femeii erau semnate de către Librecht. De altfel, Maria Obrenovici ar fi locuit pentru pentru o scurtă perioadă în Casa Librecht înainte de fie cumpărată de către Gheorghe C. Filipescu.

La scurt timp după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza din 1866, Librecht este arestat pentru că şi-ar fi însuşit bani publici. Acesta fiind considerat unul dintre primele cazuri de amploare ale corupţiei în istoria modernă a României. 

În 14 martie 1866, Librecht este condamnat la 10 ani de închisoare, însă atacă decizia la Curtea de Casaţie, iar pe 11 iunie 1866 dosarul este trimis spre rejudecată la Curtea cu juraţi din Focşani. Deşi procesul este programat pentru 7 septembrie, acelaşi an, la cererea procurorului este mutat la Craiova. În cele din urmă, Librecht câştigă procesul în urma unei şedinţe din 25-26 aprilie 1867.

După aflarea deciziei, Cezar Librecht pleacă în Spania. Următoarele etape ale vieţii bărbatului sunt relatate de către  Dimitrie Radu Rosetti în volumul Dicţionarul Contimporanilor: „Atunci pleacă în Spania şi intră cu gradul de colonel în statul-major al generalului Prim contra armatei lui don Carlos. Se distinge la bătălia de la Albega şi i se dă— sau ia singur, nu se ştie bine—titlul de comite d’Albega. La 1870 se reîntoarce pentru câtva timp în Bucuresci (Bucureşti n.r.) spre a se ocupa de afacerile sale personale în procesul ce (îl n.r.) avea cu Statul pentru despăgubiri băneşti. De aici pleacă în Paris şi, în timpul rezbelului (războiului n.r.) franco-german, face parte din legiunea streină (străină n.r.) a lui Garibaldi. Se zice că a fost rănit pe câmpul de luptă. În (cele din n.r.) urmă, stabilit în Paris, caută să se amestece în diferite întreprinderi industriale de electricitate, dar nu reuşeşte, şi moare în cea mai mare mizerie”. Cezar Librecht a publicat în Londra volumul în limba franceză „Les vues de la giterre moderne”. A murit la Paris în 1890.