Home » Știință » Un stil de viaţă sănătos poate reduce riscurile asociate demenţei

Un stil de viaţă sănătos poate reduce riscurile asociate demenţei

Publicat: 17.07.2019
Un stil de viaţă sănătos reuşeşte să facă diferenţa chiar şi în cazul acelor indivizi predispuşi genetic la demenţă, este concluzia unor oameni de ştiinţă.

În prezent nu există un tratament sau o terapie care să poată fi aplicată indivizilor cu o predispoziţie genetică către demenţă, una din formele ei cele mai cunoscute fiind Alzheimer, pentru a asigura că odată cu trecerea anilor respectivii indivizi nu vor suferi de degradarea funcţiilor cognitive, notează CNN.

Un studiu efectuat pe 196.383 adulţi cu vârsta de peste 60 de ani, din Marea Britanie, a ajuns la o concluzie optimistă. Astfel, oamenii de ştiinţă au aflat că 1,13% dintre participanţii care aveau un stil de viaţă sănătos au dezvoltat afecţiuni asociate demenţei în comparaţie cu 1,78% care au avut un stil de viaţă mai puţin sănătos. Deşi, atunci când privim numerele, ele nu par a ne comunica o realitate optimistă, din punct de vedere statistic, ele sunt relevante şi arată o relaţie pozitivă între stiulul de viaţă sănătos şi evoluţia unor boli precum Alzheimer.

„Studiul este optimist deoarece ne arată că există unele lucruri pe care le putem face pentru a limita riscurile genetice asociate demenţei”, a explicat dr. Elzbieta Kuźma, de la Universitatea Exter şi membră a echipei care a coordonat acest studiu.

Cum poate fi prevenită demenţa

„Deşi acest studiu aduce şi mai multe date în favoarea teoriei că un stil de viaţă sănătos se poate dovedi de ajutor în ceea ce priveşte prevenirea demenţei în anumite cazuri, este important să ne aducem aminte că unii indivizi vor suferi din cauza ei indiferent de stilul de viaţă adoptat”, explică Tara Spires-Jones de la Institutul Britanic de Studiu al Demenţei.

În cadrul acestui studiu, oamenii de ştiinţă au aflat că acei indivizi care au adoptat patru sau cinci obiceiuri considerate sănătoase, precum: o dietă echilibrată, cel puţin 150 de minute de activitate fizică moderată sau intensă săptămânal, consum moderat de alcool, evitarea fumantului sau activităţi care să solicite creierul, îşi pot reduce cu 60% şansele de a suferi de Alzheimer, una dintre formele demenţei, în comparaţie cu cei care adoptă unul dintre aceste comportamente.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O plantă considerată dispărută de 60 de ani a reapărut brusc
O plantă considerată dispărută de 60 de ani a reapărut brusc
Un carnețel vechi de 800 de ani și „hârtie” igienică din mătase au fost descoperite într-o latrină medievală din Germania
Un carnețel vechi de 800 de ani și „hârtie” igienică din mătase au fost descoperite într-o latrină medievală ...
Suprapopularea poate afecta fertilitatea. Un nou studiu explică de ce!
Suprapopularea poate afecta fertilitatea. Un nou studiu explică de ce!
Cum a rezistat Marea Piramidă din Giza timp de 4.600 de ani fără să fie afectată de cutremure?
Cum a rezistat Marea Piramidă din Giza timp de 4.600 de ani fără să fie afectată de cutremure?
Astronomii ar fi descoperit cel mai mic cerc radio ciudat
Astronomii ar fi descoperit cel mai mic cerc radio ciudat
Țara în care riști să pierzi din pensie dacă pleci mai mult de 6 săptămâni
Țara în care riști să pierzi din pensie dacă pleci mai mult de 6 săptămâni
Secretul strugurilor dulci: când și cum se taie vița de vie?
Secretul strugurilor dulci: când și cum se taie vița de vie?
Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci orez alb în fiecare zi?
Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci orez alb în fiecare zi?
Se împlinesc 92 de ani de la prinderea şi uciderea unui faimos cuplu criminal din SUA
Se împlinesc 92 de ani de la prinderea şi uciderea unui faimos cuplu criminal din SUA
Peste 14.000 de mașini electrice Tesla, rechemate. Ce modele sunt vizate?
Peste 14.000 de mașini electrice Tesla, rechemate. Ce modele sunt vizate?
Cum vrea secretarul general al NATO să-l convingă pe Donald Trump să nu scoată SUA din Alianță?
Cum vrea secretarul general al NATO să-l convingă pe Donald Trump să nu scoată SUA din Alianță?
Vremea în România în prima lună de vară: meteorologii au actualizat prognoza!
Vremea în România în prima lună de vară: meteorologii au actualizat prognoza!
Colapsul Dacia, în presa din Ungaria: vânzări înjumătățite, producție în scădere
Colapsul Dacia, în presa din Ungaria: vânzări înjumătățite, producție în scădere
Praful de supernovă ar putea fi „de vină” pentru unul dintre cele mai mari mistere ale Universului
Praful de supernovă ar putea fi „de vină” pentru unul dintre cele mai mari mistere ale Universului
Un mormânt vechi de 950 de ani a dezvăluit un ritual neașteptat al oamenilor
Un mormânt vechi de 950 de ani a dezvăluit un ritual neașteptat al oamenilor
Unul dintre sateliții planetei Jupiter este mai ciudat decât au crezut astronomii
Unul dintre sateliții planetei Jupiter este mai ciudat decât au crezut astronomii
Un nou studiu a dezvăluit modificări ale ADN-ului care sfidează legile lui Mendel
Un nou studiu a dezvăluit modificări ale ADN-ului care sfidează legile lui Mendel
Ceva ciudat se întâmplă cu animalele care trăiesc în orașe, arată un studiu global
Ceva ciudat se întâmplă cu animalele care trăiesc în orașe, arată un studiu global