Home » Natură » O lebădă blocată în mâl, salvată de pompierii din Brăila

O lebădă blocată în mâl, salvată de pompierii din Brăila

Publicat: 29.06.2020

O lebădă blocată în mâl la Lacul Sărat, care încerca să iasă, dar nu reuşea, a fost salvată luni de un echipaj de pompieri din cadrul ISU Brăila.

GALERIE FOTO

„Ora 08.30. Detașamentul 2 Brăila intervine cu un echipaj de descarcerare pentru salvarea unei lebede din Lacul Sărat”, au anunțat pompierii.

Potrivit acestora, labăda a rămas blocată în nămol și, în ciuda încercărilor, nu a mai reușit să iasă.

Lebăda a fost salvată și a fost preluată de o echipă a Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Brăila.

Ulterior, lebăda a fost dusă la ZOO Brăila, pentru a fi testată medical de specialiștii de acolo. Procedura include și stabilirea vârstei si sexului. Lebăda se va afla într-o perioadă de carantină, urmând ca apoi să fie eliberată în mediul natural.

Cât cântărește o lebădă?

Lebedele trăiesc în cea mai mare parte a României, cuibărind în numere mai mari în zonele joase extracarpatice. Potrivit specialiștilor de la Societatea Ornitologică Română, lebedele iernează de obicei în numere mari, în țara noastră, pe toate apele interioare care nu îngheață.

Cele mai abundente populații de lebede sunt în Delta Dunării și în zonele lacurilor mari și a zonelor umede aflate de-a lungul râurilor, din zonele joase ale Moldovei, Bărăgan și Câmpia de Vest.

Lungimea corpului unei lebede adult este de 1,4-1,6 metri, cântărind între 6,6 – 15 kilograme. Anvergura aripilor este cuprinsă între 2 – 2,4 metri.

Lebăda de vară este aproape exclusiv vegetariană, hrănindu-se preponderent cu plantele acvatice (inclusiv submerse, la care ajunge folosindu-și gâtul lung, însă fără a se scufunda). Suplimentar, consumă iarbă și plante agricole (inclusiv semințe). Ocazional poate consuma și hrană animală din zonele acvatice (insecte acvatice, viermi, melci, mormoloci etc.).

Perioada de reproducere începe devreme, uneori pe la sfârșitul lui martie sau începutul lui aprilie. Femela depune de obicei 5-7 ouă, pe care le clocește singură, masculul apărând teritoriul. Incubarea durează 35-41 de zile. Puii devin zburători la 120-150 de zile. Perechile cuibăresc izolat.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce
Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce
Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător
Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia
Greutatea în plus ți-ar putea îmbătrâni creierul mai rapid, avertizează un studiu
Greutatea în plus ți-ar putea îmbătrâni creierul mai rapid, avertizează un studiu
De ce costă atât de mult ședințele de psihoterapie și unde pot găsi oamenii ajutor gratuit sau la preț redus?
De ce costă atât de mult ședințele de psihoterapie și unde pot găsi oamenii ajutor gratuit sau la preț redus?
Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño
Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño