Cum a ajuns Ionel Brătianu președintele PNL și prim-ministru al României

De la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, Ionel Brătianu a început să joace un rol tot mai mare pe scena politică din România. În 1895, devine membru al Parlamentului României, fiind ales deputat de Gorj. Iar din 12 martie 1907 până la data de 5 decembrie 1909, Brătianu ocupă funcția de ministru de Interne. Sfârșitul anului 1908 va marca o nouă evoluție în cariera politică a lui Ionel Brătianu.

Problemele de sănătate tot mai grave ale prim-ministrului liberal D.A. Sturdza au creat frământări atât în cadrul PNL, cât și în viața politică românească. Ajuns într-o fază acută a unei boli mai vechi, D.A. Sturdza a plecat în decembrie 1908 la München pentru tratament de unde, la 14 decembrie 1908, a transmis regelui Carol I, printr-o scrisoare, demisia sa din fruntea guvernului. Demisia lui Sturdza ridica probleme atât regelui Carol, cât și liberalilor care trebuiau să își aleagă urgent un nou președinte de partid, dar și să propună un nou prim-ministru.

• La apogeul erei glaciare, oamenii au construit adăposturi din oase de mamut
• Cicero, „omul universal” care a marcat istoria Romei: „Nu există formă de guvernământ mai degenerată decât…

Ionel Brătianu era susținut de generația tânără de liberali, dar și de nume grele din cadrul partidului care i-au recunoscut meritele sale, de „bun om politic și de bun organizator”, de care dăduse dovadă în cursul ultimelor guvernări. Problema „succesiunii” a fost discutată în casa lui Mihail Pherekyde, la 27 decembrie 1908 de către Eugeniu Carada, P.S. Aurelian, Spiru Haret și Emil Costinescu, toți l-au sprijinit pe Ionel Brătianu. În aceeași zi, Birourile Parlamentului au fost convocate într-o ședință extraordinară și au admis soluția propusă, iar regele Carol I l-a numit pe Ionel Brătianu, prin decret regal, președinte al Consiliului de Miniștri.

În luna ianuarie 1909 (11/24 ianuarie) este convocat și Congresul Partidului Național Liberal pentru alegerea președintelui partidului. Încă de la deschidere, P.S. Aurelian, președintele Senatului, și Mihail Pherekyde, președintele Adunării Deputaților, au propus participanților alegerea lui Ionel Brătianu în fruntea partidului.

Propunerea a mai fost susținută de generalul Budişteanu, vicepreședinte al Senatului, Emil Costinescu, ministrul Finanțelor, Constantin Stere, N. Gane și Ilarie Izvoranu. Apoi, în ovațiile participanților la congres, Mihail Pherekyde a dat citire moțiunii prin care „Membrii Partidului Național Liberal, adunați în București, în sala Băilor Eforiei, în ziua de 11 ianuarie 1909, reprezentând întreaga organizație a Partidului Liberal din toată țara, declară și recunosc pe lon LC. Brătianu președinte al Comitetului Executiv și conducător al Partidului Național Liberal”.

Alegerea lui Ionel Brătianu în fruntea Partidului Național Liberal n-a însemnat doar o simplă înlocuire a unui preşedinte cu un altul. Ea a reprezentat și o victorie a tinerei generații de liberali, iar schimbul de generații în cadrul partidului s-a petrecut mult mai rapid. Alegerea lui Ion I.C. Brătianu ca preşedinte a însemnat și o întărire a unității partidului.

Brătianu, în fruntea guvernului

În ziua următoare Congresului Partidului Național Liberal a avut loc investitura lui Ionel Brătianu ca prim-ministru al țării de către Parlament.

În ședința Senatului din 12 ianuarie 1909, acesta din urmă a dat citire mesajului regal, prin care se comunica primirea demisiei lui D.A. Sturdza şi numirea lui Ion I.C. Brătianu ca preşedinte al Consiliului de Miniştri și ad-interim la Externe.

La intervenția lui C. Dissescu, care apreciase actul drept neconstituțional, deoarece ar fi trebuit mai întâi să demisioneze întregul guvern, Brătianu i-a răspuns cu calm că demisia lui Sturdza nu a fost una politică, ci din motive de sănătate, încât situația creată nu implica retragerea guvernului, iar excepția de neconstituționalitate nu poate fi invocată.

Guvernul liberal condus de Ionel Brătianu a rămas la conducerea României până la 27 decembrie 1910.

Vă recomandăm să citiți și:

Ionel Brătianu, Banatul și Take Ionescu

Politica externă a României în primul deceniu al secolului al XX-lea

Liberalii și dezvoltarea industriei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea

Primul guvern liberal din istoria României

Distanțarea României de Tripla Alianță și susținerea Transilvaniei

Aderarea României la Tripla Alianță, mijloc de asigurare a securității după obținerea independenței

Proclamarea Regatului României

Cum a pregătit diplomatic guvernul lui Ion C. Brătianu obținerea independenței României

Reorganizarea PNL după Primul Război Mondial

Ionel Brătianu, omul în fața căruia Antanta a șovăit, iar Puterile Centrale s-au amăgit

Nicolae Gane, primarul scriitor care a adus tramvaiul și apa la Iași

Cum au gândit liberalii viitorul politic al României Mari

Petre Sebeșanu Aurelian, primul economist și agronom din Academia Română

Grigore Procopiu: „Partidul Liberal e dator să dea țării o îndrumare, larg, dar adevărat democratică”

Ion Ghica, boierul liberal care susținea apariția unei industrii naționale

Vila Florica, locul de suflet al Brătienilor unde s-au luat mari decizii pentru soarta României

Vasile Lascăr, omul care a pus bazele poliției române moderne

Cum i-a impresionat liberalul Ionel Brătianu pe liderii Antantei

Ion Gheorghe Duca: „Am fost primul ministru care după Unire a mers în Transilvania”

I. G. Duca, marele om de stat care a sfârșit tragic

Vintilă Brătianu și politica liberală „prin noi înșine”

Constituția liberală din 1923 și „spiritul unei democrații desăvârșite”

Spiru Haret, matematicianul care a renunțat la o carieră academică de succes în Occident pentru a ridica România din analfabetism

Ion Nistor, artizanul unirii Bucovinei cu România, închis forțat la Sighet pentru că a fost ministru

Ion C. Brătianu și cea mai lungă guvernare din istoria democratică a României

Un moment cheie în istoria României: Ionel Brătianu la Conferința de Pace de la Paris

Ionel Brătianu, patriarhul României Mari