Primul guvern liberal din istoria României

La 24 iulie 1876 era învestit primul guvern liberal din istoria României sub conducerea lui Ion C. Brătianu – liderul liberalilor era deja recunoscut de întreaga clasă politică românească drept un „mare bărbat politic”.

Brătianu a condus cu o mică pauză (între 10/22 aprilie – 8/20 iunie 1881) guvernul țării până în 1888. Dar cum arată și din cine era compus primul guvern condus de Ion C. Brătianu?

• Nostradamus, unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei. A fost profet sau şarlatan?
• O limbă necunoscută a fost descoperită pe o tăbliță veche de 14.000 de ani

Structura principală a guvernului era alcătuită din „grupul brătienist”, oameni de încredere și apropiați ai lui Ion C. Brătianu. În componența inițială a guvernului, premierul și-a asumat și portofoliul la Finanțe. Afacerile Străine erau conduse de Nicolae Ionescu, Eugen Stătescu era titularul de la Ministerul Justiției, Gheorghe Chițu – la Culte și Instrucțiune Publică, ministrul de Interne era George Vernescu, colonelul Gheorghe Slăniceanu conducea Ministerul de Război, iar D.A. Sturdza se ocupa de Ministerul Lucrărilor Publice.

Dinamica guvernului I. C. Brătianu

Dacă până la sfârșitul anului 1876 această echipă guvernamentală s-a putut menține, în anii 1877-1878 schimbările de titulari s-au produs cu o frecvență tot mai sporită. Schimbările titularilor de ministere erau firești în practicile guvernamentale din epocă.

În 1877, la 5 ianuarie, George Vernescu a preluat interimatul Lucrărilor Publice iar la 27 ianuarie, premierul I.C. Brătianu a preluat Internele. La 25 martie Ion Câmpineanu își asumă interimatul la Externe, la 2 aprilie Alexandru Cernat devine titular la Război, iar la 3 aprilie Mihail Kogălniceanu la Externe.

La 20 august I. C. Brătianu preia interimatul la Război, iar Ion Câmpineanu la Finanțe; la 21 august Petru S. Aurelian este numit ministru la Lucrările Publice, iar la 23 septembrie Ion Câmpineanu şi Eugen Stătescu devin titulari la Finanțe și, respectiv, la Justiție.

În 1878, la 17 martie, Alexandru Cernat este numit la Război, la 26 martie I. C. Brătianu preia Lucrările Publice; la 26 mai C. A. Rosetti devine titular la Interne la 31 octombrie I. C. Brătianu preia interimatul la Culte și Instrucțiune, iar la 17 noiembrie M. Kogălniceanu pe cel de la Interne.

Urmărind însă cu atenție dinamica acestui prim cabinet I. C. Brătianu se pot desprinde câteva concluzii interesante pentru devenirea elitei de ministeriabili PNL. În primul rând, formația intelectuală a acestora cumula cunoștințe de drept, istorie, economie, inginerie, arareori fiind axată pe un singur domeniu. Acest lucru a permis ca un minister sau altul să fie preluat de personalități în măsură să impună un anumit proiect de lege sau să rezolve o anumită problemă.

Rolul lui Brătianu

Ion C. Brătianu a știut să aducă la conducerea ministerelor și alți membri care nu făceau parte „grupul brătienist”, precum Nicolae Ionescu, ori mai târziu Mihail Kogălniceanu, practică ce a creat liniște în partid și a asigurat pătrunderea în echipa guvernamentală a mai multor generații. Dar poate cel mai important lucru a ținut de autoritatea liderului și de calitățile politice ale lui Brătianu.

Dincolo de inerentele manevre politicianiste, prestațiile de premier ale lui I. C. Brătianu s-au dovedit exemplare. A ştiut să întrețină și să armonizeze disputele din interiorul partidului, a creat o linie de discuție eficientă și cu domnitorul, apoi regele Carol I. Şi-a făcut un credo politic din „slujirea” cauzei naționale.

Pentru Brătianu, cauza națională a reprezentat finalitatea supremă pentru actul său politic și a înțeles ca nimeni altul că un asemenea act implica un maximum de responsabilitate politică.

Vă recomandăm să citiți și:

Distanțarea României de Tripla Alianță și susținerea Transilvaniei

Aderarea României la Tripla Alianță, mijloc de asigurare a securității după obținerea independenței

Proclamarea Regatului României

Cum a pregătit diplomatic guvernul lui Ion C. Brătianu obținerea independenței României

Reorganizarea PNL după Primul Război Mondial

Ionel Brătianu, omul în fața căruia Antanta a șovăit, iar Puterile Centrale s-au amăgit

Nicolae Gane, primarul scriitor care a adus tramvaiul și apa la Iași

Cum au gândit liberalii viitorul politic al României Mari

Petre Sebeșanu Aurelian, primul economist și agronom din Academia Română

Grigore Procopiu: „Partidul Liberal e dator să dea țării o îndrumare, larg, dar adevărat democratică”

Ion Ghica, boierul liberal care susținea apariția unei industrii naționale

Vila Florica, locul de suflet al Brătienilor unde s-au luat mari decizii pentru soarta României

Vasile Lascăr, omul care a pus bazele poliției române moderne

Cum i-a impresionat liberalul Ionel Brătianu pe liderii Antantei

Ion Gheorghe Duca: „Am fost primul ministru care după Unire a mers în Transilvania”

I. G. Duca, marele om de stat care a sfârșit tragic

Vintilă Brătianu și politica liberală „prin noi înșine”

Constituția liberală din 1923 și „spiritul unei democrații desăvârșite”

Spiru Haret, matematicianul care a renunțat la o carieră academică de succes în Occident pentru a ridica România din analfabetism

Ion Nistor, artizanul unirii Bucovinei cu România, închis forțat la Sighet pentru că a fost ministru

Ion C. Brătianu și cea mai lungă guvernare din istoria democratică a României

Un moment cheie în istoria României: Ionel Brătianu la Conferința de Pace de la Paris

Ionel Brătianu, patriarhul României Mari