Marea Evadare: o poveste incredibil de reală din perioada celui de-al Doilea Război Mondial

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Naziștii au crezut că este imposibil să evadezi din lagărul Stalag Luft III, dar marea evadare a nu mai puțin de 76 de aviatori ai Aliaților avea să îi contrazică.

Evadarea în masă a 76 de aviatori Aliați dintr-un lagăr de prizonieri nazist în martie 1944 rămâne una dintre cele mai faimoase evadări din închisoare din istorie. Deși Luftwaffe germană a proiectat tabăra Stalag Luft III pentru a fi rezistentă la evadare, evadarea îndrăzneață, reală, imortalizată în filmul „The Great Escape” din 1963, a dovedit contrariul, povestește History.com.

Când naziștii au construit tabăra de maximă securitate la 160 de kilometri sud-est de Berlin pentru a închide aviatorii Aliați capturați în al Doilea Război Mondial – mulți dintre care au evadat anterior – ei au luat măsuri elaborate pentru a preveni săparea de tuneluri, cum ar fi ridicarea colibelor prizonierilor de pe pământ și îngropând microfoane la 3 metri sub pământ de-a lungul gardului taberei.

În plus, tabăra a fost construită pe un nisip galben prin care ar fi fost greu să sapi tuneluri și greu să le ascunzi dacă ai fi reușit.

Naziștii, însă, nu au ținut seama de îndrăzneala și ingeniozitatea britanicilor, canadienilor americani și a altor aviatori Aliați care s-au chinuit aproape un an pentru a construi un tunel care să le permită marea evadare.

Pentru aviatori, pedeapsa pentru că au fost prinși în încercarea de a evada – în general 10 zile în izolare în conformitate cu regulile Convenției de la Geneva – a meritat riscul.

Aviatorii au săpat trei tuneluri pentru marea evadare: „Tom”, „Dick” și „Harry”

Operațiunea secretă a fost condusă și organizată de Roger Bushell, un pilot al Forțelor Aeriene Regale care fusese doborât deasupra Franței în timp ce ajuta la evacuarea Dunkerque.

În primăvara anului 1943, Bushell și peste 600 de prizonieri de război au început să construiască trei tuneluri, cu numele de cod Tom, Dick și Harry. Planul prevedea ca fiecare tunel să se întindă pe mai mult de 100 de metri, până la marginea pădurii din afara gardului taberei.

În interiorul Colibei 104, prizonierii care construiau tunelul Harry s-au chinuit zile întregi spărgând coloanele de sprijin ale clădirii pentru a evita să fie văzuți lucrând sub barăci.

Prizonierii aveau metode ingenioase de a-și ascunde lucrările

Dintr-o trapă ascunsă sub o sobă de încălzire ținută mereu aprinsă pentru a descuraja gardienii naziști să se apropie prea mult, aceștia au săpat mai mult de 10 metri pentru a fi în afara raza de acțiune a microfoanelor.

Lucrând în condiții claustrofobe, evadații își dezbrăcau pantalonii lungi sau își scoteau toate hainele, astfel încât nisipul auriu strălucitor să nu-i păteze și să producă suspiciuni gardienilor germani. Captivii au excavat cel puțin 100 de tone de nisip, pe care l-au îndesat în șosete ascunse și l-au aruncat discret, apoi l-au greblat în pământul micilor grădini îngrijite de prizonieri.

Recuperând și furând materiale pentru operațiune, prizonierii au luat aproximativ 4.000 de scânduri de lemn pentru a construi scări și a întări pereții de nisip ai tunelurilor de 60 de centimetri lățime pentru a preveni prăbușirea acestora.

Au lipit 1.700 de pături de pereți pentru a înăbuși sunetele. Ei au transformat peste 1.400 de conserve de lapte praf furnizate de Crucea Roșie în unelte de săpat și lămpi în care fitilele făcute din șnururi de pijamale erau arse în grăsimea de oaie degresată din supa grasă cu care erau serviți.

Pe măsură ce tunelul s-a lungit și nivelul de oxigen a scăzut, prizonierii au folosit un fir furat pentru a se conecta la sursa electrică a lagărului și a alimenta un șir de becuri.

Au creat chiar și un sistem brut de pompă de aer de tip burduf, construit parțial cu bețe de hochei, rucsacuri și palete de ping-pong. Și-au construit un sistem subteran de cărucioare tras de frânghii pentru a transporta nisipul, cu joncțiuni de comutare numite după două repere londoneze – Piccadilly Circus și Leicester Square.

Pentru a-i împiedica pe naziști să afle de operațiune, aviatorii au folosit un sistem de observație elaborat, având semne subtile, cum ar fi întoarcerea paginii unei cărți sau jocul cu șiretul pantofilor pentru a atrage atenția asupra unui gardian care se apropia.

Mituind gardienii cu bunuri ale Crucii Roșii indisponibile în Germania – precum ciocolată, cafea, săpun și zahăr – deținuții au obținut camere foto și documente de călătorie pe care o echipă de artiști le-a folosit pentru a falsifica cărți de identitate, pașapoarte și abonamente de călătorie.

Ei au replicat ștampile de călătorie sculptând modele în tocuri de cizme și folosind lac pentru pantofi ca cerneală. Planul era să evadeze aproximativ 200 de prizonieri de război, aleși pe criteriile: cine avea cele mai bune abilități de vorbire și de evadare pentru a reuși, cine lucra cel mai mult la pregătire și, nu în ultimul rând, prin tragere la sorți.

Doar 76 dintre cei 200 de prizonieri au evadat

În cele din urmă, naziștii au descoperit tunelul Tom și au chemat fotografi care să imortalizeze descoperirea înainte de demolarea acestuia. Cu toate acestea, în timp ce naziștii și-au sărbătorit descoperirea, ei nu știau că lucrările la celelalte două pasaje subterane pentru marea evadare au continuat.

În cele din urmă, prizonierii au transformat tunelul Dick într-un spațiu de depozitare și au concentrat toată construcția pe Harry, care a fost finalizat la sfârșitul iernii lui 1944.

În jurul orei 22:30, în noaptea rece și fără lună de 24 martie 1944, pilotul de bombardier britanic Johnny Bull a traversat încet tunelul la mai bine de 10 de metri pe sub gărzile naziste și a scos capul la suprafață din pământul înzăpezit dincolo de gardul lagărului.

Planul aviatorilor nu a fost perfect

În timp ce respira aerul glaciar și își umplea plămânii de libertate, prizonierul îmbibat de sudoare a descoperit că tunelul se oprise la câțiva pași de marginea pădurii. Gafa a încetinit procesul de evadare – cei care ieșeau din tunel au trebuit să aștepte un semnal de „liber” de la un evadat aflat deja în pădure – și a năruit planurile de evadare pentru toți cei 200 de oameni.

Procesul a fost obositor deoarece prizonierii, îmbrăcați în civil și având documente falsificate, s-au întins pe căruciorul de lemn acționat cu frânghie și au fost trași unul câte unul prin tunel. Mai puțin de 12 oameni au reușit să treacă în fiecare oră, iar o prăbușire parțială a tunelului și o întrerupere de o oră în timpul unui raid aerian la miezul nopții au încetinit și mai mult operațiunea.

În jurul orei 5 dimineața, un soldat german aflat în patrulare aproape că a căzut în puțul de ieșire și a descoperit tunelul. Prizonierii dinăuntru s-au grăbit înapoi la colibă și și-au ars documentele falsificate. Naziștii au descoperit că 76 de prizonieri au ieșit din tabăra din care ei credeau că nu se poate evada.

Naziștii au prins 73 de participanți la marea evadare și au executat 50

Îndrăzneala și ingeniozitatea demonstrate de piloții Aliați au fost imortalizate în blockbusterul din 1963 „The Great Escape”, în care au jucat Steve McQueen, James Garner, Richard Attenborough, Charles Bronson și James Coburn. Nu a existat, totuși, un sfârșit de Hollywood pentru majoritatea celor 76 de bărbați care au ieșit din Stalag Luft III.

Naziștii au organizat o vânătoare masivă de oameni. Au ridicat blocaje rutiere, au sporit patrulele de frontieră și au percheziționat hoteluri și ferme. În două săptămâni, germanii recapturaseră 73 dintre evadați. Doar trei bărbați au fugit cu succes în siguranță – doi norvegieni care s-au ascuns într-un cargo ce mergea în Suedia și un olandez care a ajuns în Gibraltar pe calea ferată și pe jos.

Adolf Hitler, furios, a ordonat personal execuția a 50 dintre evadați ca un avertisment pentru alți prizonieri.

Încălcând Convenția de la Geneva, agenții Gestapo i-au condus pe aviatori – inclusiv Bushell și Bull – în locații îndepărtate și i-au ucis.

După război, anchetatorii britanici i-au adus în fața justiției pe ucigașii Gestapo. În 1947, un tribunal militar a găsit 18 naziști vinovați de crime de război pentru împușcarea prizonierilor de război prinși după marea evadare, iar 13 dintre ei au fost executați.

Vă recomandăm să citiți și:

Bătrânul de 80 de ani care a umilit armata ungurilor. ”Pe unde mergea toţi picau”

Începutul sfârşitului: Ziua în care Napoleon îşi începea exilul

Eva Braun, amanta pe care Adolf Hitler a ținut-o mult timp ascunsă

Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier