Home » Știință » Fenomenul care a intrigat astronomii. Acumularea de căldură solară, cheia furtunilor de praf de pe Marte

Fenomenul care a intrigat astronomii. Acumularea de căldură solară, cheia furtunilor de praf de pe Marte

Fenomenul care a intrigat astronomii. Acumularea de căldură solară, cheia furtunilor de praf de pe Marte
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 19.05.2022

Un dezechilibru sezonier în ceea ce privește cantitatea de energie solară absorbită și eliberată de planeta Marte ar putea fi o cauză a furtunilor de praf care au intrigat mult timp astronomii.

Dezechilibrul energetic al planetei Marte a fost documentat de cercetătorii de la Universitatea din Houston, Liming Li, profesor de fizică, Xun Jiang, profesor de științe atmosferice, și Ellen Creecy, doctorandă și autor principal al unui articol publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

„Una dintre cele mai interesante descoperiri ale noastre arată că excesul de energie – mai multă energie absorbită decât emisă – ar putea fi unul dintre mecanismele generatoare ale furtunilor de praf de pe Marte.

Înțelegerea modului în care acest lucru funcționează pe Marte ar putea oferi indicii despre dezvoltarea furtunilor puternice, inclusiv a uraganelor și pe planeta noastră”, a declarat Creecy.

„Una dintre cele mai interesante descoperiri”

O atmosferă subțire și o orbită foarte eliptică fac ca Marte să fie deosebit de sensibilă la diferențe mari de temperatură.

Aceasta absoarbe cantități extreme de căldură solară atunci când se balansează cel mai aproape de Soare în sezoanele periheliului (primăvara și vara pentru emisfera sudică a lui Marte), care este aceeași parte extremă a orbitei în care apar furtunile de praf.

Pe măsură ce orbita sa o duce pe Marte mai departe de Soare, planeta absoarbe mai puțină energie solară. Același fenomen se întâmplă și pe Pământ, dar cercetătorii au constatat că fenomenul este deosebit de extrem pe Marte, scrie Phys.org.

Pe Pământ, dezechilibrele energetice pot fi măsurate în funcție de anotimp și de an, iar acestea joacă un rol esențial în încălzirea globală și în schimbările noastre climatice.

„Ce lecții ne oferă istoria planetei Marte pentru viitorul Pământului?”

Într-un proiect separat, Creecy și colegii săi examinează dacă dezechilibrul energetic de pe Marte există, de asemenea, pe scări de timp mai lungi și, dacă da, care ar fi implicațiile asupra schimbărilor climatice ale planetei.

„Marte nu este o planetă care să aibă mecanisme reale de stocare a energiei, așa cum avem noi pe Pământ. Oceanele noastre mari, de exemplu, ajută la echilibrarea sistemului climatic”, a declarat Creecy.

Cu toate acestea, Marte prezintă indicii că oceanele, lacurile și râurile au fost cândva abundente. Deci, ce s-a întâmplat? Faptele sunt neclare în ceea ce privește motivul sau momentul în care planeta s-a uscat și s-a transformat într-un glob fierbinte și prăfuit, cu o abundență de oxid de fier – rugină.

„Marte a avut oceane și lacuri în trecut, dar mai târziu a cunoscut încălzirea globală și schimbările climatice. Cumva, Marte și-a pierdut oceanele și lacurile. Știm că schimbările climatice se întâmplă acum pe Pământ. Așadar, ce lecții ne oferă experiența lui Marte pentru viitorul Pământului?”, a întrebat Li.

Marte ar putea oferi indicii despre furtunile puternice de pe Pământ

Creecy și colegii săi au ajuns la concluzii comparând patru ani de date (ani marțieni, aproximativ echivalentul a opt ani pământeni) privind orbitele și temperaturile de pe Marte, documentate de misiunile NASA.

„Dacă deschidem ochii și privim în sens larg, Pământul este doar o planetă. Cu un singur punct, nu putem vedea niciodată o imagine completă. Trebuie să ne uităm la toate punctele, la toate planetele, pentru a avea o imagine clară a evoluției propriului nostru Pământ. Sunt multe lucruri pe care le putem învăța de la celelalte planete”, a declarat Li.

„Studiind istoria planetei Marte, învățăm foarte multe. Ce înseamnă schimbările climatice? Care este faza viitoare pentru planeta noastră? Care este evoluția Pământului? Sunt atât de multe lucruri pe care le putem învăța de la alte planete”.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Roverul Perseverance a ajuns în cel mai bun loc pentru viața antică de pe Marte

Mostrele colectate de pe Marte ar putea contamina Pământul?

Roverul chinezesc face o descoperire surprinzătoare. „Sol umed”, existent pe Marte cu miliarde de ani în urmă

Cine sau ce a făcut „ușa de pe Marte”, recent descoperită de NASA?

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”