Sfaturile lui Titu Maiorescu pentru tânărul politician Constantin Argetoianu

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Sedus de mirajul scenei politice, Constantin Argetoianu hotărăște în 1913 să părăsească cariera diplomatică pentru a intra în ringul politic. Opțiunile sale politice nu puteau decât să îi îndrepte pașii către conservatori. Dar a face politică în România de dinaintea Primului Război Mondial nu era un lucru tocmai simplu. Tocmai de aceea, Argetoianu a căutat sprijinul și sfatul lui Titu Maiorescu.

În 1913, Constantin Argetoianu împlinea 42 de ani, dar era încadrat la acea vreme drept un tânăr care avea capacitatea de a face carieră nu doar în diplomație, ci și în politică.

• Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
• Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar

Era un om educat, vorbitor curent al limbilor franceză, engleză, germană, italiană, stăpânea foarte bine și limba latină, fiind și un personaj potent financiar pentru acele vremuri. Avea de altfel și un instinct politic care l-a determinat să meargă într-o vizită la Titu Maiorescu.

„Disciplina morală şi suplețea intelectuală”

În 1913, Titu Maiorescu, conducea destinele Partidului Conservator, era prim-ministru al României, fiind și ministru de Externe. Argetoianu l-a vizitat și i-a solicitat să îl primească ca membru în cadru conservatorilor. În acea perioadă, conservatorii și liberalii erau marile forțe politice ale țării.

„După vizita protocolară făcută lui Maiorescu pentru a-l ruga să-mi primească demisia din diplomație, am mai zăbovit câteva zile în Bucureşti şi i-am făcut o a doua vizită, politică de astă dată, pentru a-l ruga să mă primească în rândurile Partidului Conservator.

Maiorescu a primit cererea mea cu multă mulțumire, mulțumire ce părea sinceră (Partidul Conservator urmărea atunci o întinerire şi o reînnoire a cadrelor sale) şi mi-a mărturisit că nu se opusese mai îndărătnic ca ministru de Externe la demisia mea din cariera diplomatică, tocmai în așteptarea acestei a doua vizite şi a hotărârii mele de a intra în politică. M-a lăudat cu finețe, cum știa el să laude şi mi-a dat câteva sfaturi părintești care se învârteau mai toate în jurul temei lui favorite în politică ca şi în viața zilnică: disciplina morală şi suplețea intelectuală”, menționa peste ani Constantin Argetoianu.

Sprijinirea regelui

Printre cela mai importante sfaturi ale lui Maiorescu către Argetoianu se numărau: ascultarea cuvântului regelui Carol I și sprijinirea monarhului. De altfel, Carol I era arbitrul scenei politice românești, dar se preocupa „singur” și de politica externă a țării

„Printre sfaturile pe care mi le-a dat Maiorescu n-a lipsit nici acela de a nu ieși niciodată din vorba Regelui pe care-l socotea omul cel mai bine informat din Europa. `El duce singur politica noastră externă şi conjuncturile externe, orice s-ar zice, au mare influență asupra determinărilor noastre interne`.

E probabil că Maiorescu vorbea – astfel mai mult mînat de vechea ‘disciplină politică care dominase viaţa noastră publică în ultimele decenii, căci nu e posibil ca un spirit atât de pătrunzător ca al său să nu-și dea seama că `sistemul` se clătina – că atitudinea pe care guvernul nostru fusese silit să o ia, împins de opinia publică, în războiul balcanic – nu se mai suprapunea cu strictețe executării instrucțiunilor de la Berlin şi Viena, de la litera cărora Regele Carol nu se abătuse până aici”, scria Argetoianu.

Privind retrospectiv a fost clar că intrarea României în Războiul Balcanic era o distanțare față de Puterile Centrale și, în special, față de Austro-Ungaria, care susținea asiduu Bulgaria. Dar și societatea împreună cu clasa politică erau într-un progres în acea perioadă, iar Primul Război Mondial avea să aducă mari transformări în mentalul colectiv românesc.

„Conflictul nostru cu Bulgaria pe chestia Silistrei şi a Cadrilaterului, acţiunea noastră militară care trebuia să se declanșeze în vara anului 1913 erau prefața unei totale schimbări, nu numai de orientare în politica noastră externă, dar şi în metoda de conducere a acestei politici. Anul 1914 urma să înregistreze sfârșitul domniei bătrânului nostru Rege care nu fu scutit de amărăciunea de a-şi vedea prăbuşit, înainte de moarte, sistemul de guvernare în care credea şi care, ce e drept, detese (dăduse n.r.) trei decenii de liniște ţării”, nota Argetoianu.

Problema agrară şi votul universal

Titu Maiorescu i-a dat și câteva sfaturi de urmat și pentru politica pe care Argetoianu trebuia să o urmeze în cadrul partidului. În primul rând, Maiorescu simțea că vremea rezolvării problemelor agrare și electorale din România acelor momente se apropia rapid. Apoi, Argetoianu era sfătuit să îl urmeze în cadrul partidului pe Alexandru Marghiloman și nu pe Nicolae Filipescu.

Fiind și mare proprietar de terenuri, Argetoianu a fost îndemnat să se aplece mai mult asupra problemei agrare pentru a putea oferi partidului soluții.

„Maiorescu, mai mult prin gesturi şi prin pauze decât prin vorbe, căci nu-i plăcea să se strice cu nimeni, îmi dete să înțeleg că n-ar fi bine să mă țin după Filipescu, fire prea impulsivă şi nesocotită. Mă sfătuia să mă apropii cît mai mult de Marghiloman, cu care se afla în cei mai buni si amicali termeni, de când se despărțise de Carp (Petre).

Cu o intuiție care îi face cinste (căci pe atunci se vorbea de orice, numai despre stările noastre sociale nu), Maiorescu îmi vorbi despre problema agrară şi despre chestia votului universal `care se vor pune în curând`. Îmi mărturisi că era foarte puțin în curent cu problema agrară şi că, astfel fiind, nu vedea clar o soluţie, şi mă sfătui ca `mare proprietar` să mă gândesc la aceste chestiuni, să le studiez și să prepar material pentru hotărârile ulterioare ale partidului”, își aducea aminte Argetoianu.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Gruparea secretă din care făcea parte Ion Creangă: „Mă leg pe suflet şi pe Dumnezeu”

„Tăchiţă gură de aur”, unul dintre marii oratori ai României pe care Ion C. Brătianu nu-l putea suferi

Scrisoarea lui Mihai Eminescu adresată prietenului său Chibici, expusă publicului în premieră

Politicienii și oamenii de cultură care au trădat România în Primul Război Mondial