Calculele ciudate ale liderilor politici români în preajma Primului Război Mondial

La 10 octombrie 1914, regele Carol I înceta din viață. Odată cu înscăunarea regelui Ferdinand I s-au produs și o serie de schimbări politice care au fost evidente de la bun început. Puterea politică balansa ușor către prim-ministrul liberal Ionel Brătianu ce dispunea de pârghiile necesare pentru influențarea deciziilor regelui Ferdinand. Pe de altă parte, liderii politici din opoziție au ales o strategie ciudată.

Dacă în fața regelui Carol I, Ionel Brătianu nu exercita o influență însemnată, nu același lucru s-a întâmplat în cazul regelui Ferdinand I.

• Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman
• Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului

Prin influența pe care o avea liderul liberal asupra reginei Maria, cât și a lui Barbu Știrbei, acesta a reușit să exercite și o influența covârșitoare asupra regelui Ferdinand, devenind principalul pol de putere politică din țară.

„Craii opoziției s-au aşteptat la formarea unui guvern naţional”

Liderii din opoziția politică au crezut că după moartea regelui Carol I va fi format un guvern național, mai ales că Primul Război Mondial făcea deja ravagii prin Europa. S-au înșelat însă amarnic.

„După moartea regelui Carol, craii opoziției s-au aşteptat la formarea unui guvern naţional, Brătianu, încă de pe vremea regelui Carol, dăduse cu o asemenea formulă, când pe la nasul lui Marghiloman, când pe la al lui Take Ionescu. Numai că pe atunci Brătianu se găsea în dificultăți față de regele Carol și socotea că pentru un ultim şi definitiv asalt eventual va avea trebuință de încordarea tuturor ca să împiedice pe credinciosul Hohenzollern să arunce ţara în brațele nemților.

Cu Ferdinand pe tron, cu Știrbei şi cu Marițica la cheie, Brătianu nu se mai temea de nimeni și nu mai avea nevoie de ajutor. A tras prin urmare toată spuza pe turta lui şi nu s-a mai încurcat cu gândul unui guvern naţional, până în 1916, după Turtucaia, căci nenorocirea şi paguba era totdeauna gata să le împartă cu altul”, scria Constantin Argetoianu.

O dezbatere națională

România era măcinată la acea dată de o dezbatere națională: de partea cui să intre țara în Primul Război Mondial? De partea Antantei sau de partea Puterilor Centrale? Sau era mai bine să rămână neutră? Liderii politici erau de asemenea divizați.

„Un comunicat laconic a anunţat țării, după înscăunarea regelui Ferdinand, că Majestatea Sa, având toată încrederea în primul ministru moștenit de la gloriosul său unchi, i-a refuzat demisia și l-a rugat să continue mai departe… să pregătească dezastrul din toamna anului 1916! Deşi trebuiau să se aștepte la aşa ceva, craii opoziției au fost decepționați, mai ales intervenționiștii, Take Ionescu şi Nicu Filipescu.

De unde până atunci se războiseră mai ales împotriva Regelui Carol – după moartea acestuia, inamicul lor nr. 1 a devenit Brătianu, căci Marghiloman nu s-a pronunţat categoric și definitiv pentru nemți decât după ce a rupt partidul în două, în 1915. Take Ionescu și Filipescu văzuseră în faptul că Brătianu nu voia guvern naţional, ca și în cochetăriile sale cu Marghiloman, dacă nu o tendință de apropiere de Puterile Centrale, cel puțin o hotărâre de a nu intra în acțiune împotriva lor şi de a păstra o mănoasă dar rușinoasă neutralitate”, menționa Argetoianu.

Calcule ciudate ale liderilor politici

Intervenția României în război trecea în ochii liderilor politici printr-un amplu joc de poziționare. Cu mici excepții, liderii politici au ajuns să se poziționeze în opoziție unii cu alții doar din cauza unor simple jocuri politice. Constantin Argetoianu explică extrem de bine strategia pe care au adoptat-o liderii politici de atunci.

„În a 3-a şi a 4-a lună a războiului, pozițiile conducătorilor noștri politici se fixaseră astfel: Brătianu pentru neutralitate, Take Ionescu pentru război alături de aliați, Marghiloman idem, dar intrare în război alături de Puterile Centrale. Take Ionescu arătându-și jocul pe față iar Marghiloman ascunzându-l încă. (…)

Politicieni înainte de toate, cei doi șefi de partide nu urmăreau decât puterea și, ca să o obție, trebuiau să susțină o politică deosebită de-a guvernului. Dacă ar fi fost la guvern în locul lui Brătianu, şi Marghiloman şi Take Ionescu s-ar fi pronunţat pentru neutralitate, fie și numai până la deplina lămurire a soartei războiului.

Fiindcă erau însă în opoziție şi Brătianu adoptase politica de neutralitate, ei au adoptat numaidecât politica opusă, adică politica de intervenție. Şi fiindcă Take Ionescu s-a hotărât cel dintâi, a luat linia cea bună, adică pe cea care se bucura de mai multă popularitate şi care se încadra în revendicările noastre naționale de totdeauna.

Marghiloman, nefiind încă lămurit asupra intențiilor lui Brătianu, după cum am arătat mai sus, a ezitat, a pierdut timp și n-a mai găsit liber decât (…) partea nemților şi a ajuns astfel germanofil fără să vrea, fiindcă înaintea lui – Brătianu luase neutralitatea în brațe şi Take Ionescu pe Aliați”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

„Abatorul”, bătălia care a lăsat în urmă un milion de victime în Primul Război Mondial

Atmosfera în care s-au desfășurat ultimele alegeri locale din România înainte de Primul Război Mondial. „Blegii noștri de alegători”

Ce discutau conducătorii Franței despre intrarea României în Primul Război Mondial?

Constanța înainte de Primul Război Mondial: hotelurile din oraș rivalizau cu cele de la Nisa