Home » Știință » Un fenomen nemaivăzut până acum în Sistemul Solar a fost observat pe Jupiter

Un fenomen nemaivăzut până acum în Sistemul Solar a fost observat pe Jupiter

Un fenomen nemaivăzut până acum în Sistemul Solar a fost observat pe Jupiter
Credit: NASA; JPL-Caltech; SwRI; ASI; INAF; JIRAM
Publicat: 25.07.2025

O echipă de oameni de știință planetari care folosesc sonda Juno a NASA – aflată în prezent pe orbită în jurul lui Jupiter – a raportat descoperirea unui nou tip de fenomen plasmatic.

Se pare că în jurul Polului Nord al gigantului gazos există plasmă cu densitate redusă, care se comportă într-un mod nemaivăzut până acum.

Undele ar putea fi cauzate de fascicule de particule cu energie ridicată, descoperite pentru prima dată în urmă cu nouă ani.

Jupiter nu este doar cea mai mare planetă din Sistemul Solar, ci și un gigant în ceea ce privește câmpul său magnetic – de 16 până la 54 de ori mai puternic decât al Pământului.

Magnetosfera planetei este cea mai mare structură continuă din Sistemul Solar (cu excepția influenței Soarelui), întinzându-se pe peste 3 milioane de kilometri către Soare și aproape până la orbita lui Saturn în direcția opusă, scrie IFLScience.

Cea mai mare structură continuă din Sistemul Solar

Plasma este a patra stare a materiei – un fluid format din particule încărcate electric. Plasma este cea mai comună formă de materie din Univers.

Este expulzată de Soare sub forma vântului solar și provoacă, printre altele, aurorele boreale de pe Pământ.

Electronii se deplasează pe unde plasmatice magnetice numite unde Alfvén, în care plasma oscilează perpendicular pe liniile câmpului magnetic.

Aceste oscilații accelerează electronii, care apoi lovesc atmosfera, generând lumini aurorale.

Plasma, a patra stare a materiei

Și Jupiter are unde Alfvén, dar grație analizei sondei Juno, cercetătorii au observat că aceste unde se transformă într-un alt tip: unde Langmuir, unde plasma oscilează paralel cu liniile câmpului magnetic.

Echipa a identificat plasmă foarte magnetizată și cu densitate redusă, care se comportă ca o combinație între modurile Alfvén și Langmuir.

Aceste unde sunt generate de fascicule de electroni care se deplasează ascendent de la suprafața planetei – ceva ce Juno a observat încă de la primele sale măsurători, acum nouă ani.

Studiul a fost publicat în revista Physical Review Letters.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Sonda Juno a făcut două descoperiri uimitoare despre Jupiter

„Cea mai intensă” erupție vulcanică observată vreodată pe satelitul Io al planetei Jupiter

Un astronom amator a descoperit ceva ciudat pe Jupiter după ce a studiat planeta cu o tehnică veche

Astronomii au descoperit un fenomen care apare și dispare la polii planetei Jupiter

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Tot ce vorbim astăzi cu ChatGPT poate fi citit mâine de evaluatori umani
Tot ce vorbim astăzi cu ChatGPT poate fi citit mâine de evaluatori umani
De ce cremele pentru albirea pielii pot fi deosebit de periculoase?
De ce cremele pentru albirea pielii pot fi deosebit de periculoase?
Formula 1 a anunțat calendarul pentru 2027: 24 de Mari Premii în 22 de țări și 10 weekenduri cu Sprint
Formula 1 a anunțat calendarul pentru 2027: 24 de Mari Premii în 22 de țări și 10 weekenduri cu Sprint
Presiune fără precedent pe sistemul medical englez. Cererea pentru servicii medicale a atins niveluri record
Presiune fără precedent pe sistemul medical englez. Cererea pentru servicii medicale a atins niveluri record
Acum 4.000 de ani, oamenii au târât pietre uriașe pe distanțe de zeci de kilometri pentru a crea un monument
Acum 4.000 de ani, oamenii au târât pietre uriașe pe distanțe de zeci de kilometri pentru a crea un monument
Imagini incredibile cu jetul eliberat de o gaură neagră supermasivă
Imagini incredibile cu jetul eliberat de o gaură neagră supermasivă
De ce molizii au nevoie de decenii pentru a se reproduce? Un studiu genetic oferă câteva indicii
De ce molizii au nevoie de decenii pentru a se reproduce? Un studiu genetic oferă câteva indicii
Arheologii au găsit cele mai vechi dovezi de utilizare a drogurilor, datând de acum 25.000 de ani
Arheologii au găsit cele mai vechi dovezi de utilizare a drogurilor, datând de acum 25.000 de ani
Cercetătorii s-au înșelat! Care este adevăratul punct de topire al diamantului?
Cercetătorii s-au înșelat! Care este adevăratul punct de topire al diamantului?
Un nou trend în online: ce sunt site-urile de dopamină?
Un nou trend în online: ce sunt site-urile de dopamină?
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Oamenii de știință explică beneficiile cititului de plăcere
Oamenii de știință explică beneficiile cititului de plăcere
(P) Efectul de ancorare: de ce prima cifră pe care o vedem ne poate schimba o decizie
(P) Efectul de ancorare: de ce prima cifră pe care o vedem ne poate schimba o decizie
Test de cultură generală. Care a fost cel mai mare cutremur din istorie?
Test de cultură generală. Care a fost cel mai mare cutremur din istorie?
Pentru prima dată, cercetătorii au teleportat o imagine prin 100 de canale cuantice simultan
Pentru prima dată, cercetătorii au teleportat o imagine prin 100 de canale cuantice simultan
Uniunea Europeană a lansat Sentinel-3C, un nou satelit care va monitoriza Pământul
Uniunea Europeană a lansat Sentinel-3C, un nou satelit care va monitoriza Pământul
Una dintre cele mai importante rute comerciale din lume, afectată de fenomenul El Niño
Una dintre cele mai importante rute comerciale din lume, afectată de fenomenul El Niño
Specia de copac pe care nu trebuie să o plantezi niciodată aproape de casă
Specia de copac pe care nu trebuie să o plantezi niciodată aproape de casă