Toți întâlnim oameni care ne exasperează – colegul care vorbește prea tare, prietenul care întârzie mereu, ruda care dă sfaturi nesolicitate. De ce anume reacționăm atât de puternic la astfel de comportamente? Potrivit lui Carl Jung, celebrul psiholog și psihiatru elvețian, răspunsul nu se află în comportamentul acelor oameni, ci în profunzimea subconștientului tău. Iar această revelație, pe cât de surpinzătoare, pe atât de eliberatoare, ar putea transforma fundamental modul în care te percepi pe tine însuți, dar și felul în care îi percepi pe cei din jur.
Pentru a descifra acest puzzle psihologic, trebuie să explorăm un concept profund al lui Carl Jung: umbra – acea parte ascunsă a personalității noastre, sertarul secret unde înghesuim tot ceea ce refuzăm să acceptăm la noi înșine.
Iată paradoxul: atunci când simțim că ne irită profund cineva, de cele mai multe ori reacția noastră nu este despre ei, ci despre părți din noi pe care le-am îngropat. Pot fi – o trăsătură pe care o disprețuim, o dorință pe care am reprimat-o, sau o calitate pe care am refuzat să o dezvoltăm.
Jung numește acest proces proiecție psihologică – un mecanism prin care atribuim altora trăsături pe care le respingem la noi înșine. Astfel, persoana care ne enervează devine un fel de oglindă distorsionată, care ne arată exact ce refuzăm să vedem la noi.
Iată și câteva exemple concrete. Te enervează oamenii aroganți? Poate pentru că și tu ai o parte de mândrie pe care o ții sub control, de teamă să nu pari prea încrezut. Frustrarea pe care o simți față de un coleg leneș ar putea fi cauza faptului că îți negi propria nevoie de odihnă sau a faptului că nu-ți permiți momente de relaxare. De asemenea, dacă nevoia constantă de atenție a cuiva te enervează, poate fi pentru că, în copilărie, ai fost învățat să-ți suprimi propriile dorințe de a fi văzut și auzit.
Jung ne spune că aceste reacții emoționale puternice nu sunt simple capricii, ci indicii valoroase ale propriilor noastre umbre ascunse. În loc să dăm vina pe ceilalți pentru disconfortul nostru, ar trebui să ne oprim și să ne punem o întrebare: „Ce dezvăluie această iritare despre mine?”
La prima vedere, ideea lui Jung poate părea incomodă sau chiar nedreaptă. De ce ar trebui să-mi asum responsabilitatea pentru comportamentul altcuiva? Totuși, esența teoriei lui nu este despre a găsi scuze pentru comportamentul altora, ci despre a atinge o înțelegere de sine mai profundă.
Atunci când realizezi că iritarea ta este o oglindă, câștigi o putere imensă. Încetezi să fii o victimă a emoțiilor tale și devii un observator. În loc să reacționezi impulsiv, te oprești și reflectezi. Această conștientizare duce la o reactivitate redusă și la o conștientizare de sine mult mai complexă, permițându-ți să descoperi aspecte ascunse ale personalității tale. În plus, relațiile tale cu ceilalți se vor îmbunătăți, deoarece încetezi să-ți proiectezi nesiguranțele și frustrările asupra lor.
De exemplu: dacă te enervează colegul care întotdeauna își laudă realizările, în loc să-l acuzi că este vanitos, poți realiza că poate și tu ai o parte care tânjește să fie recunoscută, dar o ții sub control. Când înțelegi că reacția ta este legată de propria ta nesiguranță („De ce nu primesc și eu aceeași validare?”), poți aborda situația cu mai multă compasiune – fie prin a-i comunica mai bine nevoile tale, fie prin a-l privi cu mai puțină judecată. Relația devine mai puțin tensionată, pentru că ai încetat să-l transformi într-un dușman imaginar. Sau… Presupunem că te crispează prietena care se plânge mereu că nu are bani, dar tu refuzi să accepți că și tu ai anxietăți financiare pe care le eviți. Dacă înțelegi că iritarea ta vine din propria ta teamă de instabilitate, poți să o asculți fără să o judeci (pentru că recunoști și în tine aceleași emoții), să discuți deschis despre griji, transformând conflictele în conexiune ori să acționezi asupra problemei tale în loc să te superi pe ea.
Drept urmare, când nu îi mai folosești pe alții ca pe un ecran pentru proiecțiile tale, relațiile devin mai autentice. Nu vei mai simți că lumea „te enervează fără motiv”, ci vei vedea unde se termină celălalt și unde începi tu. Iar asta schimbă totul.
Jung credea cu tărie că integrarea umbrei – adică aducerea trăsăturilor inconștiente în conștiința conștientă – este o etapă esențială în procesul de creștere personală, pe care el l-a numit individuare – drumul spre integrarea părților ascunse ale sinelui.
Jung a oferit un ghid simplu, dar puternic, pentru a începe să lucrezi cu umbra ta:
Observă-ți factorii declanșatori – fii atent la cine sau ce te irită. Nu îi respinge imediat, ci notează mental sau pe o foaie. Recunoaște-ți emoția și sursa ei.
Odată ce ai identificat un factor declanșator, întreabă-te: „Ce spune asta despre mine? De ce mă deranjează acest comportament în mod special?” Fii brutal de sincer. Acceptă fără a judeca: a recunoaște că o trăsătură negativă există în tine nu înseamnă că ești acea trăsătură. Înseamnă doar că ai capacitatea de a o manifesta. Aceste trăsături sunt umane; important este cum alegi să le manifești sau să le ții sub control. Și nu în ultimul rând, găsește modalități sănătoase de exprimare: odată ce ai recunoscut o trăsătură a umbrei, caută modalități constructive de a o exprima. De exemplu, dacă nu-ți place dominanța cuiva, explorează cum poți să te afirmi mai mult în mod constructiv.
Carl Gustav Jung s-a născut la 26 iulie 1875, în Kesswil, Elveția. A studiat medicina la Universitatea din Basel, specializându-se ulterior în psihiatrie. La început, a colaborat intens cu Sigmund Freud, considerat mentorul său, dar s-au separat pe fondul divergențelor teoretice. Jung a dezvoltat apoi propria sa școală de gândire, cunoscută sub numele de psihologie analitică.
Printre contribuțiile sale cheie se numără inconștientul colectiv, ideea că oamenii împărtășesc structuri psihice înnăscute și universale (arhetipuri), precum și conceptele de persona (masca pe care o purtăm în public) și umbra. Jung este, de asemenea, creditat cu introducerea termenilor de introversiune și extroversiune în celebra sa lucrare Tipuri psihologice (1921).
Jung s-a stins din viață la 6 iunie 1961 (la vârsta de 85 de ani), în Küsnacht, Elveția, lăsând în urmă o moștenire care continuă să modeleze psihologia, spiritualitatea și dezvoltarea personală.
Gândul său final, și cel care ne servește drept cel mai bun ghid, a fost: Tot ceea ce ne irită la ceilalți ne poate conduce la o înțelegere a noastră înșine.
Data viitoare când simți că cineva te enervează, oprește-te. Nu te grăbi să-l blamezi – întreabă-te ce îți arată acea iritare despre tine. Poate fi începutul unei transformări salvatoare.
Surse:
https://www.britannica.com/biography/Carl-Jung
La ce oră să mănânci ca să slăbești cu succes? Oamenii de știință au răspunsul!
„Ne otrăvim singuri” cu alimente ultraprocesate, spun oamenii de știință
Inteligența Artificială ajută oamenii de știință să descopere noi legi ale fizicii
Test de cultură generală. De ce le place pisicilor să doarmă pe oameni?