De la pietricele la buletine: Călătoria votului din Antichitate spre modernitate

Cu peste două milenii în urmă, cetățenii din orașele-stat și imperii și-au exprimat pentru prima dată voința colectivă prin vot. Metodele de vot erau oglinda culturii politice a fiecărei societăți – de la adunări populare cu participare directă, până la mecanisme complexe concepute pentru a limita puterea elitei. Aceste practici democratice timpurii au pus bazele ideii că o comunitate își poate modela destinul prin decizii comune.

Cele mai vechi dovezi vin din Grecia Antică, unde cetățenii atenieni puteau vota cu ajutorul pietrelor – psephoi. Un vas pictat din secolul al V-lea î.Hr. redă clar o scenă de vot: pietricele lăsate în urne pentru alegerea dintre Odiseu (celebru erou grec cunoscut din Iliada, dar mai ales din Odiseea, care a participat la Războiul troian) sau Ajax (comandantul oștirii locriene în războiul troian), simulând votul public în deliberări mitologice (o reprezentare artistică, nu un proces electoral real).

• Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
• Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele

Ulterior, cetățenii primeau două pietre (una albă, alta neagră) pentru aprobări sau respingeri. Le aruncau în urne separate, iar votul rămânea secret. Tot în aceeași perioadă, în Atena, consiliul (Boulé) era alcătuit prin sortare aleatorie de cetățeni (sortition), nu prin vot propriu-zis, asta pentru a evita influența bogaților. Trebuie menționat totuși faptul că Sistemul atenian combina sortiția (extragerea la sorți a cetățenilor pentru funcții administrative sau jurii) cu votul direct pentru poziții critice, precum strategii, ale căror abilități militare și politice nu puteau fi lăsate la voia întâmplării.

Cum au început voturile?

În Ekklesia (Adunarea Populară de pe Pnyx – primul „parlament” din istorie, unde cetățenii atenieni, bărbați liberi, se strângeau să discute legi, războaie și politici publice), deciziile se luau prin ridicare de mâini supravegheată de nouă comisii alese aleatoriu în ziua adunării, pentru a limita corupția. Și inovațiile continuau în sistemul juridic: juriile, compuse din sute sau chiar mii de cetățeni, votau folosind pietre – una cu, alta fără gaură – introduse în urne separate, ca să fie imposibil de urmărit fiecare vot individual.

În Atena antică, un caz special îl constituia ostracismul – un vot anual de exilare, activat doar dacă Adunarea Populară (Ecclesia) considera că un lider devenise prea puternic. Cetățenii scriau pe fragmente de ceramică (ostraka) numele persoanei ce părea o amenințare, iar acesta era exilat 10 ani dacă primea minim 6.000 de voturi. Folosit între 487-417 î.Hr., mecanismul țintea figuri precum Themistocle sau Aristide, prevenind ascensiunea tiranilor. Nu era o pedeapsă infamantă – exilatul își păstra averea, iar decizia reflecta voința colectivă. Pragul înalt asigura că ostracismul nu era abuzat, devenind mai degrabă o unealtă politică decât una vindicativă. Practica ostracismului și-a încheiat parcursul odată cu exilarea lui Hyperbolus în 417 î.Hr., eveniment ce a semnalat scăderea treptată a relevanței acestui mecanism în democrația ateniană.

Votul în Roma antică

Modelul roman era mai ierarhizat și favoriza clasele înstărite. Cetățenii erau grupați în centurii (în funcție de avere) și triburi (zone geografice). Fiecare grupă avea un singur vot, determinat prin majoritate internă, iar majoritatea grupelor decidea votul final. Votul se desfășura în spații precise (Saepta sau Forum), iar votanții foloseau tablete de ceară pentru a scrie numele – proces care reprezenta echivalentul primelor buletine, apoi le aruncau în urna de vot. Uneori, ordinea votului (centuriile cele mai bogate primele) influența rezultatul înainte ca să voteze majoritatea. Religia era parte organică a procesului electoral, cu ceremonii sacre precedând și însoțind actul votului. Înainte de vot, un augur (preot roman specializat în interpretarea voii zeilor prin semne din natură, cum ar fi zborul păsărilor sau fulgerele) verifica semnele divine, iar dacă acestea erau nefavorabile, alegerile se amânau.

În primă fază, votul era public și se manifesta verbal. Totuși, odată cu Leges Tabellariae (139-107 î.Hr. – serii de legi care au instituit votul secret prin tablete scrise, înlocuind declarațiile publice), procedura a devenit confidențială în toate adunările populare: alegerea magistraților, juriile și aprobarea legilor. Acest sistem reducea presiunea asupra votanților și slăbea influența aristocrației.

După Antichitate, votul a evoluat încet spre forme mai moderne. În Evul Mediu și perioada colonială, oamenii votau adesea în public, fie prin aclamare (strigând numele candidatului preferat), fie prin metode precum „viva voce”, boabe (porumb pentru „da”, fasole pentru „nu”) sau bilete scrise de mână. Aceste metode reflectau o tradiție de dezbateri deschise, dar lăsau loc la intimidare și influențe nedorite, deoarece votul nu era secret.

În secolul al XIX-lea, votul secret a câștigat teren ca răspuns la frauda electorală masivă, odată cu introducerea sistemului australian („Australian ballot”) în 1856 (în Victoria) și popularizat la scară largă până în 1889. Sistemul presupunea bilete de vot oficiale, tipărite de guvern (nu de partide), cu toți candidații listați. Cabine private unde alegătorii își marcau opțiunile fără presiuni și urne sigilate pentru prevenirea fraudelor. Așadar, a fost o inovație revoluționară ce garanta confidențialitatea și integritatea alegerilor, punând capăt manipulărilor deschise.

Ulterior, „Australian ballot” a fost adaptat și personalizat în diferite țări – de exemplu, în SUA (începând cu Massachusetts, 1889), unde fiecare stat și-a creat propriul model de buletin de vot, păstrând însă principiile de bază ale confidențialității și standardizării. Pe măsură ce dreptul de vot s-a extins și la femei și minorități (în SUA în 1920, iar în UK în 1928), acest sistem a devenit esențial pentru protejarea drepturilor electorale. Astăzi, „Australian ballot” rămâne baza democrațiilor moderne, combinând transparența cu secretul votului, un echilibru care a rezistat peste un secol de provocări politice.

Surse:

https://www.getty.edu/news/voting-with-the-ancient-greeks/

https://www.britannica.com/topic/ostracism

https://www.newyorker.com/culture/culture-desk/this-is-what-democracy-looked-like

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce iubim sportul? Răspunsul se regăsește în Antichitate

4.000 de cărămizi din vremea romanilor ar putea elucida misterul materialelor din Antichitate

Test de cultură generală. La ce era folosit Colosseumul în antichitate?

Top 10 arme biologice și chimice folosite în Antichitate